” Gloria… Gloria… Bat-o vina!”

Articol republicat de pe Vindecătoru.

”Nendoios !

Natura noastră umană reclamă  împlinirea uneia dintre cele (trei) mai mari nevoi: nevoia de transcendent. Dincolo de evidenţele scripturale , complementar (doar) vin şi psihologii, sociologii, teologii, antropologii. Vorba lui Eliade (fie el şi masonul- căci Dumnezeu şi pe masoni “îi înhamă la carul Lui! “): transtemporal, transcultural, transpatial, fiinţa umană are o “boxă” în fibra ei lăuntrică care nu se poate umplea cu nimic altceva decât cu DUMNEZEU ! Tocmai prezenţa Lui “în miezul capodoperei Lui” (căci ce altceva e omul?!?) , conferă  acesteia din urmă acea aură, acea glorie atât de râvnită şi de necesară.

Dar la începutul începutului…n-a fost aşa! Protopărintele nostru se bucura de acel nimb, de acea boare pe care prezenţa nemijlocită a Creatorului i-o insufla. Istoria prăbuşirii, a spolierii orchestrată de (fostul) Luceafăr e arhicunoscută de mai toţi. Ce ne marchează pe cei mai mulţi, e imaginea nudităţii vizibile  la primul cuplu, a acelei goliciuni trupeşti generatoatre de (atât de rar întâlnită azi) pudoare. Practic Adam şi Eva au fost readuşi la starea iniţială de “pustii şi goi”- acel “tohuva bohu” pe care îl avusese pământul. Locul gloriei a fost luat de goliciune şi ruşine! Încercările timide de substitut al slavei divine s-au dovedit mai mult decât inutile. Criza primului cuplu, şi prin aceasta a întregii rase umane, nu era (primordial vorbind) una de nuditate aparentă, exterioară; era una mult mai profundă. Era una de pustietate, de vid, de hău lăuntric, ivit prin “plecarea gloriei Domnului”!

O scurtă paranteză lexicală; nu i-am înţeles  iluminatului şi acuratului traducător Cornilescu propensiunea slavofilă. Dacă tot de la “Râm ne tragem” de ce a folosit “slava” în detrimentul “gloriei”?!?

Cu Adam şi Eva începea cursa mega/gigamarathon de recuperare a acelui “chip şi asemănare”  mutilat cu atâta uşurătate. Începea o cursă a eforturilor personale! Una a suficienţei prin şi pentru sine! Un fel de cursă pelagiană!

La problema Primului Adam, vine al Doilea Adam, care prin condeiul evanghelistului Ioan repune pe tapet problema rezolvării goliciunii şi pustietăţii. Practic Christos, dincolo de tonul pur retoric, invocă o contradicţie între două alternative la criza de glorie. Gloria “pe care v-o daţi unii altora” versus “gloria care vine de la singurul Dumnezeu”. Stilul, cel de punere în antiteză, atât de uzitat de Învăţătorul, place… şochează! Cred că la acest moment, o analiză comparativă a celor două izvoare “de glorie” , cu toate diferenţele şi concluziile care se pot contura, ar fi de prisos.

Actualitatea gloriei este mai mult decât superfluuă! Nu că această goană nu ar fi vizibilă pe toate palierele sociale, culturale, de vârstă… sau mai ştiu eu după ce alt criteriu taxonomic. De la prichindelul “cu piept de pui”, la moşneagul încovoiat de griji, în noi toţi  această năzuinţă de împlinire a nevoii de semnificaţie ne urmăreşte.

” Gloria… Gloria… Bat-o vina!”

Problema nu e că ne e foame de şi după ea.  Esenţa problemei e că din cele două alternative pe care ni le oferă Christos, alegem de cele mai multe ori, cu prea mare uşurătate şi -vai- în detrimentul nostru, pe cea rea: alergăm, mărşăluim după cea de sorginte umană. Ne folosim de scandaluri, pentru a fi în atenţia semenilor. Facem gesturi dramatice  (şi uneori ieftine) pentru a impresiona. Debităm inepţii pseudobiblice pentru a fi în topuri. Ne ploconim înaintea altora pentru a fi aclamaţi. Elogiem inconsecvenţi şi cameleoni, trădători şi parveniţi, ca să nu ne uite lumea. Şi toate astea la schimb, la reciprocitate!

Avem însă de ales între:

“Ah gloria, tristă marfă!” a lui Honore de Balzac

şi

” Gloria Lui e pură şi adevărată!” – cum spunea Origen.

Iată de ce merită s-o căutăm pe cea divină şi să nu orbecăim după cea umană!”

Era RADU VASILE 7 – Dialogul RADU-RICĂ în ”casa sursei”

Chiar dintru început aveam să aflăm o noutate. ”Dialogul” informativo- delator dintre conf. dr.  V.V.P. nu se derulează nici la vreo cofetărie, nici la vreo casă conspirativă ( așa după cum vom avea să aflăm ulterior, în alte cazuri), nici în cabinetul de pe Marinescu al dascălului ( așa după cum o făceau alte cadre didactice… de nădejde), ci taman în locuința de pe Horea a sursei.

Ospitalieră gazdă! Nimic de zis. Oare taifasul se purta în aceeași ambianță în care era primit cu regularitate (parțială) și CORBU?!? Oare RICĂ, rezidentul, stătea pe același fotoliu de lângă bibliotecă, pe care stătuse Viorel Codreanu, studentul ? Cine știe ? În imaginația lui, în conștiința-i frământată, ce și-o fi zis RADU când schimba cu atâta dexteritate interlocutorii?  Să nu fii tresărit schimbând atât de lejer ”macazul” de la studiul Ecclesiatului la redactarea Notei Informative? Dacă tot veni vorba de Ecclesiatul, oare s-o fii gândit Victor. V. Papilian care e acea valoare creativă pe care o prestase dând cu subsemnatul?

Noi credem că simplul student nu avea nici pe departe neplăceri pentru ”activitatea lui religioasă”. Acum însă se întreabă cum de a putut să aibă atâta încredere în sursă? Nu regretăm nimic din dialogul  purtat. Regretăm naivitatea acelei copilării spirituale. O regretăm, dar nu total. Asta deoarece, în orice debut de relație, trebuie pornit de la o prezumție imaculată.

Dar ce e uimitor, e cum spusa Domnului (conform cărei Duhul Sfânt e Cel care ne inspiră cât se poate de oportun în astfel de circumstanțe) s-a adeverit odată în plus.

Ca afirmația de mai sus să fie și mai clară, credem că nu poate fi vorba de o simplă coincidență trecerea de la Ecclesiatul la Geneza!

Asta deoarece întotdeauna și pretutindeni ”La început Dumnezeu…!”

6 III 1908                                                                          Sursa Radu V.

Să se stabilească cu                                                    La int. Rică Ioan

lt maj Medan sarcinile concrete                                   casa sursei

pt inforrmator-                                                                   cpt.Bucșa E.

col Ioana ?!?                                                             data 05.03.1980

 

                                            Notă informativă

 

Joi 31 ianuarie 1980,- la orele 16 sursa a primit vizita lui Viorel Codreanu.

S-a terminat discuția Ecclesiastului, – Vechiul Testamen-, Viorel Codreanu subliniind faptul că în Vechiul cît și în noul testament se subliniază rolul muncii, creatoare de valori, și se combate tendințele de lăcomie și îmbogățire.

Sursa s-a interesat dacă nu are unele neplăceri pentru activitatea lui religioasă.

Viorel Codreanu a răspuns că activitatea lui este cunoscută, – căci a fost chemat la organele de securitate ( nu a precizat cînd) unde s-a discutat cu el mai multe ore;  V. Codreanu susține că el nu discută probleme religioase cu colegii săi, ci numai cu persoane ”de încredere”.

                       -2-

S-a mai discutat și despre bisericile baptiste de la noi din țară.

Cu această ocazie sursa a aflat că, comunitatea baptistă nu este prea numeroasă. La București,- după Viorel Codreanu-, sunt zece biserici, fiecare cu cîte 600-700 credincioși. O comunitate mai mare există la Oradea și Zalău (?!? –n.n- CORBU nu a amintit despre această ultimă comunitate).

Tot după V. Codreanu,- majoritatea credincioșilor baptiști este formată din oameni simplii, fără cultură,- numărul intelectualilor fiind mic. De asemenea,- Viorel Codreanu i-a spus sursei că datorită (?) ajutorului bănesc din Statele Unite ale Americii s-au zidit biserici  noi la Cluj,- Arad și Brașov.

Am stabilit să se întîlnească joi 14 II 901, – cînd va încerca să discute ”Geneza”, tot din Vechiul Testament.

 

Cluj Napoca                            Radu Vasile

24 II 908

 

Sarcini

 Să se stabilească dacă face propagandă religioasă în rîndul studenților,

                                          -3-

și dacă are vreo influență asupra acestora.

N.O.

Cel în cauză este lucrat prin D.U.I.  la S I-A, lt maj Medan I. Unde se va exploata nota.

Era RADU VASILE 6 – Securisto-comuniștii exploatatori

Sursa are timp. Are timp de primit în vizită. Are timp de întocmit note, deși așa cum reiese mai la vale, nu e nimic interesant de raportat… Dar dacă trebuie, trebuie! Se pare că redactorul, având în vedere (și) condiția socială, s-a cam plictisit. Ulterior vom fi aflat unde se refugiase pentru a-și înnăbuși singurătatea. În ceva în care avea să-i fie extrem de nefolositor.

Revenind la ariditatea notei, nu putem să nu ne întrebăm. Dacă la precedenta întâlnire, din preajma Crăciunului și a Anului Nou, s-au discutat primele trei capitole ale cărții înțeleptului Solomon, de ce Victor V. Papilian a găsit neinteresante adevărurile din capitolelele următoare?!? Mai ales că în ele se vorbea printre altele și despre beneficiile și dezirabilitatea companiei în doi. Locuind singur, într-un perimetru edilitar relativ claustrofob, trebuie că o mică tresărire l-a trecut pe eminetul morfopatolog. Compania, atașarea,  relaționarea față de cineva care prin definiție și Creație e destinat să ne fie de ajutor, să fie complementar  jumătății noastre, nu are cum să nu fie de dorit.

Mai apoi, Ecclesiastul  remarcă plus valoarea câtorva realități (unele paradoxale) precum:  o bună reputație, prezența într-o casă de jale, deschiderea pentru corijare, finalul comparativ cu debutul unui lucru respectiv plus valoarea unui suflet bun comparativ cu aroganța.

Dacă Ecclesiatul a fost redactat de Solomon în perioada unui profund scepticism, atunci între el și Radu Vasile există cel puțin o similitudine: percepția ca deșertăciune completă a tot ce există sub soare!

Dar cum noi suntem chemați să aspirăm spre cu mult mai sus decât efemerul astru, chair dacă orizontul existențial ne este cel mai adesea ”negru de să-l tai cu cuțitul” (deliberat am schimbat ceața !), e limpede că acest ideal nu poate fi atins fără Cel care e Lumina Lumii.

Unica filă a Notei, ne introduce un nou personaj: căpitanul Bucșa E. Cine o mai fi fost și acesta?!? Să fi avut nevoie rezidentul Rică de un alt cadru didactic (după lt. col Trif Gheorghe de până acum) în ale instructajului?!?

Nota se încheie în obișnuita-i directivă: cea a exploatării. Ce contradicție antagonistă (sic!) între lupta de clasă declarată a proletariatului, una împotriva exploatării omului de către om, și practica enunțată de micuțul Rică ( ca instrument al exploatării) din final.

Apropos de final. El se încheie extrem de abrupt,  în ”coadă de pește”; sau dacă vrem el rămâne suspendat în suspiciuni. Ceva trebuie că a mai fost adăugat ultimei sarcini. Dar unde? Pe care filă/e? Să fi trecut DUI-ul pe la dărăcit?!?

Iată o întrebare de prisos!

                                                                                 Sursa Radu Vasile

                                                                                     Rezident Rică Ioan

                                                                                       Cpt. Bucșa E.

 

                                           Notă informativă

Joi, 17 ianuarie 1980, la orele 16 sursa a fost vizitată de Viorel Codreanu student anul IV Medicină Generală, I.M.F Cluj-Napoca,- baptist.

S-a discutat în contiunare unele capitole din ‘Ecclesiat’,- vechiul testament. Discuția nu a prezentat nimic interesant.

În decursul acestei întîlniri sursa a aflat că întreaga familie a lui Codreanu este baptistă.

Codreanu Viorel i-a spus sursei că el a iscălit ”O scrisoare- manifest” care a fost trimisă la ”Consiliul Religiilor”, Zurich privitor la libertatea religioasă de la noi. Dar după un timp și-a retras iscălitura fără a preciza motivele acestei schimbări de atitudine.

Cluj Napoca

24 II  980                                                                           Radu Vasile

Sarcini

Să stabilească ce probleme trata memoriul trimis în străinătate, pe ce căi (l-a  expediat-n.n.) și cine l-a inițiat.

                                                                                       Rică Ioan

Propun exploatarea notei la…………………………?!?

Creştinul lui „Unde scrie ..?”

Majoritatea convertirilor din Noul Testament, dacă nu cumva  în totalitatea lor, au o marcă: disponibilitatea pentru voia lui Dumnezeu.  Acel celebru „Ce să facem?” pronunţat la unison de adevăraţii convertiţi,  pe care meticulosul Luca nu omite să îl menţioneze atât  în evanghelia lui cât şi în Fapte, e filtrul.

De multe ori suntem tentaţi să evaluăm genuinitatea celor care se botează sau vor să o facă, bazându-ne pe spuma lucrurilor şi nu pe profunzimea lor. Îi chemăm la comitet, îi chestionăm, apoi îi prezentăm plenului Bisericii unde depun o mărturie mai mult sau mai puţin personală. Ca la o comandă, maşinăria de vot e pusă în mişcare prin rapidul: „Cine e pentru? Cine se abţine? E cineva împotrivă?”  „Următorul vă rugăm…” pare a spune cel ce prezidează  „şedinţa”.

Nu ne prea interesăm de atitudinile, de motivaţiile „copilaşilor în credinţă”. La puţini dintre aceştia se degajă acea atitudine, acea înclinaţie înspre inima şi voia Domnului.

Cred că o paranteză pe marginea acestui ultim aspect  nu e de prisos. Voia Lui, care e una „bună, plăcută şi desăvârşită” , poate fi decelată prin trei modalităţi. Prima, şi cea mai simplă (dar nu şi cea mai simplistă) e aşa-numitul „negru pe alb”. Orice afirmaţie, poruncă sau  îndemn e inechivoc. A doua cale e cea a limbajului indirect, aproape aluziv  întâlnit în Scriptură. Şi în fine, dar nu lipsit de semnificaţie, e spiritul care transpare din Cuvânt, referitor la voia plăcută şi/sau permisivă a lui Dumnezeu.

Închisă fiind paranteza, revenim la atitudinea centrifugă  a unora în raport cu centralitatea voiei Lui. Unii dintre noi „umblă pe mejdia  Cuvântului”; fac un fel de echilibristică pe sârma periferiei voiei Lui. Nu vor  nici afară, ca să nu-şi piardă veşnicia, dar nu sunt nici atraşi spre centru. Sunt predispuşi la negocieri, la taclale cu Duhul lui Dumnezeu. Tranzacţionează voia Domnului. Pe aceştia, când e vorba să-şi justifice o atitudine, o trăire, un obicei, îi auzim adesea  folosindu-se de: „Unde scrie că/să nu…?”

Din panoplia scenariilor am ales câteva.

„Unde scrie în Biblie să nu fumezi? Că doar şi Moody pipa!”

„Unde scrie în Cuvânt că nu e voie să dansezi ? Că doar şi David a jucat !”

„Unde scrie în Scriptură cât de lungă trebuie să fie rochia sau fusta?”

„Unde scrie că nu pot să am un/o prieten/ă  care nu e în Domnul, că poate o/îl  pocăiesc eu?”

„Unde scrie că…?”

Şi fanteziile înaripate ale unora zboară aiurea.

Orice discuţie onestă pe marginea celor invocate de ei,  pare să- întărâte şi mai tare. Nu faptul că nu se cunoaşte litera şi spiritul Logosului întristează, deşi e foarte dureros să constatăm aceasta, cât faptul că sunt tangenţi  şi străini faţă de inima lui Dumnezeu. Cum altfel se explică în creştinismul actual plictisul multora, glacialitatea dintre părinţi şi copii, separările şi/sau divorţurile într-o dinamică îngrijorătoare, lipsa de implicare a „fiecărei încheieturi” în creşterea Trupului?

Spectrul anilor ce vin, se arată destul de sumbru, tocmai datorită creşterii acestui segment  al creştinismului lui: „UNDE SCRIE …?”

Era RADU VASILE 5 – De la ”insistențe” la ”luptă împotriva lui dumnezeu”!

Ajun de Crăciun… Febra pregătirilor pentru intrare în sărbătoare. O mică breșă în vâltoarea aranjamentelor, a cumpărăturilor, pentru a urca Dealul Clinicilor până la cabinetul mentorului profesional și a-i ura de bine cu ocazia ”sărbătorilor de iarnă”- cum le plăcea comuniștilor să spună.

”Insistențe”la care face referire sursa,  e un fel de-a spune… Mai degrabă pledoarie și entuziasm de tânăr credincios. Fie și ”insistențe”, dacă ele se aseamănă cu cele ale micuței menajere a lui Naaman.

Dar întrebarea cu tâlc e: coincidentală, incidentală sau providențială (tocmai) propunerea Ecclesiatului, ca temă de dialog ?!?

Trecând peste detaliile nesemnificative din nota sursei ( testament cu t mic, ora și durata întâlnirii, biblia sursei cu b mic), importante sunt cele trei concluzii pe care Radu Vasile le-a tras din primele trei capitole ale cății lui Solomon, carte scrisă după paranteza numită ”țiitoare”.

Da, admitem că în graficul devenirii noastre spirituale, nu ne e dat să le știm pe toate, dintr-o dată. Dacă acum am putea relua Ecclesiastul, poate altfel l-am aborda. Dar cum e imposibil, rămâne pe …Veșnicie. Legat de modul simplist de abordare a Ecclesiatului: era oare mai benefică o filozofare, o teoretizare a lucrurilor firești, a plăcerilor lumești respectiv a diferenței om-animal?

Nu ne e rușine să ne recunoaștem și să ne acceptăm originea modestă, socialmente privind. Nu avem veleități elitiste, și cu atât mai puțin IQ de Mensa. Ne mulțumim cu ce ne-a înzestrat Cel de Sus, și aspirăm la o devenire mai asemenea lui Christos.

Dar se pune o legitimă întrebare: dacă totuși, intelectual privind problema, sursa nu s-a arătat încântată de dialogul biblic, de ce n-a avut tăria să renunțe?  Să fi fost atât de slab ?!? Sau să o fi făcut , în mod inconștient, spre paguba și osânda lui?!? Domnul știe…

Finalul notei s-a lăsat cu nota ”ucenicului RICĂ” preocupat de rolul studentului în rândul studenților (preocupare izvorâtă din o oarecare angoasă) respectiv cu remarcile șefului lui, Ghiță Trif. Despre nivelul intelectual, cultural și multe altele ale ”vârfurilor securimii” ( nu al secuimii! ) e de prisos să mai spunem ceva.Nu  tu punctuație, nu tu structură gramaticală, nu tu consecvență în folosirea sectei/cultului, nu tu… multe altele. Dacă un astfel de specimen ajunge să-l instruiască pe RADU VASILE, atunci e limpede. Faza cu fanatizarea și cu ”lupta împotriva lui dumnezeu” e bestială!

Asta da!

                                                 Sursa : ”RADU VASILE

                                                 Rezident: ”RICĂ”

                                                 Lt. col. Trif Gheorghe

                                               0054/0015/16.01.1980

 

                                     Notă informativă

Luni 24 XII. 979 – pe la orele 11 sursa a fost căutată la serviciu de studentul Codreanu Viorel (acest adagio CODREANU VIOREL respectiv la medicină- precum și sublinierea pare a fi a lui RICĂ turturică- n.n).

La ”insistențele” lui Codreanu Viorel, sursa a acceptat să aibă o discuție cu el, și anume să discute unele capitole din ”Ecclesiast”- Vechiul testament.

Întîlnirea a avut loc în 27 XII 979,- la domiciliul sursei- la orele 16 și a durat cam 50 minute.

Codreanu a venit cu Biblia lui, editată de Asociația Biblică,- sursa avea Biblia sa – editată de Patriarhia noastră.

S-au discutat primele 3 capitole și anume:

1). Nestatornicia lucrurilor pămîntești

2).Zădărnicia plăcerilor lumești

3). Vremea tuturor lucrurilor.Deosebirea omului de animal.

S-a discutat de către Codreanu un comentariu simplist a fiecărui verset.

La întrebarea sursei dacă  nu i se pare sceptică atitudinea lui Solomon, Codreanu nu a știut ce să răspundă.

Sursa nu a căutat să aprofundeze textele biblice, și s-a interesat de persoana lui Codreanu.

A aflat astfel,- că este baptist,- fiu de muncitor, și mai are un frate,- mecanic auto,- și o soră, elevă de liceu.

Nu s-au discutat alte probleme.

Codreanu Viorel nu i-a făcut o părere bună sursei. Codreanu, după părrea sursei nu depășește stadiul a unui credincios mediocru, ca inteligență, și formație.

S-a stabilit ca după începerea cursurilor, Codreanu să o mai caute pe sursă.

Cluj Napoca                           Radu Vasile

7.I.980

 

După aceasta rezidentul RICĂ vine cu următoarea mențiune.

Studentul Codreanu este în atenția sursei pentru a stabili rolul lui în cadrul sectei și influenței în rîndul studenților.

                            Rică Ioan

Nu știm exact ce semnifică N.L. ( o nouă Notă -?!?- care aparține lt col Trif Ghe.), dar iată  ce spune ea:

”s-a discutat cu rezidentul asupra instructajului pe care să-l facă informatorului. cu privire la acest student, și anume să discute cu el pe teme biblice pentru a stabili gradul de fanatizare a acestuia, după care în cazul cînd este nou atras în sectă cu sarcina de a racola alte elemente să meargă pe linia explicării lui că el este credincios și consideră că prin acțiunea de deplasare a cultului de origină pentru a trece în alt cult, duce luptă împotriva lui dumnezeu. Așa că nici el nu face bine ceea ce face. În raport de ceea ce va spune să continue cu lămuririle pt a-l rupe de sectă.

Propun ca nota să fie predată la problema culte-secte pentru reconfirmarea și eventual încercarea de atragere la colaborare.

             Semnat-  Lt.col Trif Ghe

Era RADU VASILE 4 – prima lui Notă

În încercarea de a face mai relevantă această primă notă a lui RADU VASILE, se cuvine a preciza că acesta din urmă e autorul sublinierilor din text. De ce anume o fi ținut să reliefeze propozițiile cu pricina?!?

Dincolo de neconcordanța afirmației conform căreia baptiștii sunt o sectă, merită a fi reținut sentimentul oarecum de stânjenire pe care l-a resimțit RADU la propunerea studentului CORBU, aceea de-a se mai întâlni. Dar nu pe orice temă, ci doar pe cea biblică. Acest detaliu e semnificativ prin prisma ultimei mențiuni din NOTĂ: ”.. nu se face nici o referință politică directă.”

Să se fi temut atât sursa cât și șefii ei că studentul avea preocupări de altă natură decît cea spirituală?! Dacă da, atunci aceasta se înscrie în paranoia securității, și anume că sub masca fiecărui misionar se ascunde un spion.

Oare ce-o fi simțit conf. Dr. Victor V. Papilian în străfundul ființei lui după lectura primelor 100 de file din ”Oameni noi pentru o lume nouă”?!? Să-și fi dorit oare și el să devină altceva decât ce era prin serviciul pe care-l presta ca informator?!? Să fi tânjit după spiritul lui Isus Christos, dar să nu fi putut depăși această barieră deoarece ” l-a părăsit din mîndrie, și a intrat în păcat ”?!?

Dar securito-comuniștii, care visau să implementeze în comunism omul de tip nou?!? Nou în ce sens? În sensul docilizării, al rinocenizării, al robotizării lui ?!? Căci de altceva nu erau capabili…Le era cumva frică de concurența lui Dumnezeu. Ce putea să fie atît de nociv pentru comunism ”o viață creștină” – autentică adăugăm noi ?!?

Nu ne e dat să aflăm, dar ne putem de aceea întreba: ce o fi resimțit RADU la lecturarea celei de-a doua cărți, ”Lumea în flăcări”? Să fi tresărit oare la gândul veșniciei fără Dumnezeu?!?

Ce nu reușea să realizeze FUS-ul, care mai degrabă era un Front al Unității Securiștilor, realiza suferința de sub regimul criminal: unitatea între cei persecutați.

Un dram de ironie a sorții se degajă la final, când un minuscul rezident în ale securismului, îi trasează sarcini unui conferențiar doctor, proeminet morfopatolog. Iată încă o mostră, dacă mai era nevoie, de răsturnare a scării sociale și a celei valorice pe care a reușit-o proletariatul comunisto-bolșevic.

Dar să trecem la Notă…

Chiar pe antet, stânga sus, la data de 17.I. 1980, sub o semnătură indescifrabilă  se propune :

”Împreună cu mr. Bala- măsura de a se verifica în totul și prevedea pe linie de învățămînt (?!?)”

Apoi urmează Nota și Sarcinile…

                                                                       Sursă: ”RADU V.”

                                                                      Rezident: ”RICĂ”

                                                                   16 ianuarie 1980/0059 /0014

 

                                             ”Notă  informativă

În decursul lunii noiembrie 1979, sursa a fost vizitată de studentul Codreanu Viorel, anul IV Medicină Generală, domiciliat în cartierul Iris.

Mai mult sau mai puțin direct Codreanu Viorel s-a interesat dacă pe sursă o interesează probleme religioase.

Sursa i-a răspus că în anumite limite o interesează astfel de probleme, crezând că și Codreanu Viorel este creștin contr_________?!?

Însă Codreanu i-a spus că face parte dintr-o sectă neoprotestantă, -sursa crede că este baptist- și i-a dat sursei două cărți:

Billy Graham – Oameni noi pentru o lume nouă

                            Editura Lumina Lumii

Billy Graham – Lumea în flăcări,

                            Paris, 1978

 Codreanu a insistat să se mai întîlnească pentru a mai discuta probleme biblice.

Am și fixat o întîlnire – la sursă acasă-  în 6 XII 1979-  dar sursa nu a fost acasă avînd o altă ședință (Constituirea organizatorică F.U.S –Frontul Unității Socialiste- n.n). Întîlnindu-se cu Codreanu în curtea Clinicilor, sursa s-a scuzat-, și i-a propus să o caute în decursul vacanței de iarnă.

Sursa a citit cam 100 de pagini. Cartea este o apologie pentru o viață creștină, condusă în spiritul lui Isus Hristos. Se consideră că omul a fost creat de Dumnezeu, pe care l-a părăsit din mîndrie, și a intrat în păcat. Pînă la cap X, pag. 85, – nu se face nici o referință politică directă.

Cluj Napoca                            Radu Vasile

17 XII 1979”

Pe marginea acestei note informative, al cărei autor e rezidentul RICĂ, apar menționate cîteva sarcini. Iată-le:

”Sursa a primit sarcina să adîncească cunoașterea lui Codreanu, și să stabilească din ce sectă face parte și ce poziție ocupă.

                                                Rică Ioan

N.L. Am discutat cu rezidentul să le propună ca la prima întîlnire cu sursa (?!?), aceasta să fie instruit asupra modului cum să discute cu studentul, așa cum este arătat mai jos.

                                                                   -semnătură  indescifrabilă-”

 

“Ruşinică… Ruşinică !”

În contextul ultimei ”întorsături ca la Ploiești” a lui Hussein Barack O. pe tema homosexualilor, repostarea de pe Vindecătoru, credem că e de actualitate.

“Ruşinică… Ruşinică !” sau

Despre o minoritate impertinentă şi detestabilă 

În sine, minoritatea poartă un spirit, o marcă, o atitudine: cel/cea  de complexat.

Indiferent că ţine de naţionalitate, de rasă, de sex, de statut social, cultural, religios sau politic, acest complex de inferioritate face ca minoritatea să se închircească, să se “enclavizeze” sau chiar să se intimideze faţă de majoritate.

Atunci când se ocupă de o anume grupare minoritară, Scriptura sugerează iudeilor şi creştinilor să aibă o anume atitudine faţă de cei “loviţi de/în soartă”, faţă de cei năpăstuiţi aflaţi în minoritate, şi anume: să aibă compasiune.

Dar faţă de o anume minoritate, Biblia este categorică: faţă de sodomiţi alias homalăi/homosexuali/gay în nici un caz! Ca să nu fie dubii de natură culturală sau mai ştiu de ce alt gen, atât Vechiul cât şi Noul Testament sunt categoric împotriva acestei aberaţii.

Cu toţii ştim că boala asta nu-i de azi-de-ieri. E tare, tare veche, de aproape 4000 de ani. Cu toată vechimea ei, istoricul ei e unul  foarte sinuos.

Pe la începutul anilor ’60, un grup de aşa-zişi oameni de ştiinţă americani  (mai exact psihiatrii) au apelat la o “găselniţă” afirmând că ea, sodomia, e determinată genetic. Asta ca să servească unor interese evidente, dar mai ales ca să-i iresponsabilizeze pe cei vizaţi. “Dacă genetica spune că-i aşa, ce mai poate face săracul !”- auzi adesea pe naivi.  Numai că încă nu s-a descoperit care genă, de pe care cromozon (X sau Y ?!?) ar fi cea “inculpată”. Nu s-a aflat, pentru că adevăru-i altul!

Datorită (a)vântului sodomit, mai nou se “bate monedă” că nu-i vorba de boală, ci de normalitate! Culmea “ştiinţei nesimţite”!  ”Unde eşti tu Paler doamne…” ca să ne reaminteşti de răsturnarea normalităţii cu “susu-n-jos”!?!

Această adunătură pestriţă (LGBT: lesbian-guy-bisexual-transgender) are tupeu nu glumă. Face la  parade ”Jos pălăria!”  În top, din nefericire, e America. Mă gândesc la varianta (de)căderii Americii sub mai multe aspecte… Atunci când  se va produce colapsul total, o parte semnificativă a vinovăţiei se va datora pasivităţii “societăţii civile”- dar mai ales a Bisericii- faţă de această “ciumă”! Istoria imperiilor decăzute o dovedeşte!

O (mică) mostră de impertinenţă sodomistă…

Unui capelan de la un mare spital american i-a “venit rândul” într-o zi să-şi “încerce forţele” cu un homosexual ce ajunsese să-şi fractureze coloana cervicală, după o criză epileptică grand-mal. Era imobilizat în patul de spital, cu corset la gât… Lângă el era “ea”, adică un puştan dolofan de vreo 16-17 anişori, pe care l-a prezentat ca fiind vărul lui (ce minciună sfruntată!). Şi începe pacientul, pe a cărui faţă se putea citi de la distanţă depresia, să intre-n vorbă cu “spiritual provider” (aşa cum sunt numiţi mai nou capelanii, o nouă cosmetizare a-la-humanism), şi-l întreabă printre altele pe slujitorul Domnului dacă nu cumva necazul cu fractura de “cervicală”  i se trage de “drăgălăşeniile cu văru-său”… Şi mai mărturiseşte el că, după fiecare “joacă”, depresia se adânceşte tot mai mult… Dar că,  totuşi, îi place… şi că îi place… La care capelanul, care avea în buzunăraşul de la piept al halatului un mic Nou Testament drept “Sabie cu două tăişuri”, îi spune că în acest caz el (pacientul) are de rezolvat o contradicţie: plăcerea aberantă versus adâncirea depresiei… Şi-i mai spune creştinul nostru că plăcerea nu e un criteriu solid pentru validarea unui comportament… Povestea-i mai lungă… Dar în final când capelanul aduce în discuţie necesitatea unui reper obiectiv, solid şi universal pentru validarea conduitei umane, pacientul-gay întreabă: “Şi care-i acela?” La care, fără să-i “toarne o predicuţă” sau să-i dea cu “Sabia-n cap”, capelanul face un simplu gest: scoate de la piept Noul Testament şi i-l arată… La care, cât era el de  ”încorsetat”, zvâcneşte din pat, îi smulge capelanului Noul Testament şi-l aruncă cât-colo la colţul de gunoi… Apoi urlă ca un bezmetic la duhovnic să iasă afară urgent… În reacţia lui îndrăcită la vederea Cuvântului (şi cu aceasta se dovedeşte odată-n plus izvorul din care se adapă toţi lesbiano-sodomisto-bisexualo-transexuali, căci toţi sunt o “apă şi-un pământ”), pacientul nostru merge mai departe… Cheamă asistenta şefă, îi spune “varianta lui” şi o pune “pe  drumuri”, adică să sune la şeful capelanului. La rândul lui, şeful “îl cheamă la raport ” pe capelan… Şi, după cum cred că deja aţi intuit, boss-ul (cu Master of Divinity în ale spiritual care - un nedezminţit sodomofil) îl muştruluieşte bine pe subaltern,  cică -vezi Doamne – a făcut prozelitism. Finalul e trist, nu numai pentru capelan, ci şi pentru pacientul cu pricina: cel din urmă şi-a sunat urgent părinţii să vină să-l scoată din spital, cu corset cu tot.

O mică mostră de conduită “homo-humanistă”! Ea e ilustrativă pentru toată tagma lor… Toate aceste  Pride Parade, care asemenea unui tsunami “mătură” mai toate marile metropole nord-americane, sunt o sfidare nu numai a normalităţii, a bunului simţ elementar, dar şi o blasfemie la adresa Creatorului.

“Ruşinică… Ruşinică !” – nu atât acestor deviaţi şi nesimţiţi (că de la ei nu prea mai sunt speranţe de bun-simţ), cât zecilor de mii de “gură-cască”, de simpatizanţi şi susţinători “normali” care aplaudă la scenă deschisă obscenitatea, impertinenţa şi multe altele asemenea… Că de n-ar fi “galeriile”, n-ar fi nici spectacolele deşănţate!

Ce-i mai rămâne Bisericii, vis-a-vis de o astfel de “minoritate” detestabilă, decît să-şi împlinească cu abnegaţie rolul profetic?

Dumnezeu să ne ajute!