Barthimeu versus Persona. De ce nu (mai) sunt prieten cu Dănuţ Mănăstireanu ?

Dacă în general, o relaţie se construieşte în timp şi mai ales pe fundamente morale şi spirituale comune (şi aceasta cu atât mai preganant în cazul relaţiei de prietenie), atunci actuala stare de spirit şi de lucruri dintre  Barthimeu şi Persona trebuieşte citită într-un anume registru. Uneori mă voi folosi de cele două etichete (Barthimeu respectiv Persona), deoarece Viorel/Dorel Codreanu şi Dănuţ Mănăstireanu  aşa au fost percepuţi de cei mai mulţi care accesează blogosfera evanghelică românească.

Pentru prima dată mi-a fost dat să-l întâlnesc  pe Dănuţ în vara lui ’75. Prin terţe persoane am dat de adresa lui.Era vremea euforiei post admitere …Era timpul excursiilor în circuit ( cu CFR-ul), prin ţară. După o vizită în cetatea de scaun a Sucevei, am coborât în dulcele târg al Ieşilor. Iaşul ,acea agoră a culturii moldave ( dar nu numai), m-a impresionat profund. Aveam ce vizita…Am poposit nu doar într-o urbe ce transmitea un anume ethos, dar şi într-o Biserică (cea de pe Sărăriei) care prin celebrul Cor de Copii (format, instruit şi făcut cunoscut de către nu mai puţin celebrul „grup de fete”: Genoveva , Silvia ,Doiniţa , Rodica, Elena) ,cor ce era renumit în ţară şi dincolo de hotarele ei şi care m-a impresionat îndelung.De atunci şi de acolo ne-am cunoscut cu Dănuţ. Relaţia noastră a decurs lin, amical, în a doua parte a decadei opt a trecutului secol; era o relaţie presărată cu câteva impulsuri crescendo înspre apropierea de Scriptură. Era vremea în care , pe fondul unei ucenicizări a-la Navigatorii, Campus Crusade for Christ, ne adunam la Răcătău pentru a ne umple bateriile cunoaşterii de Dumnezeu şi a Cuvântului Lui. În acea perioadă de „subterană” (magnific etichetată de R. Wurmbrand),  Slavic Gospel prin Trevor,David, Philip ş.a. insufla în noi o anume disciplină spirituală în vederea schimbării pe care şi pentru care se rugau mulţi din Occident. Sub Navigatorii am început să memorăm Scriptura, prin acele cărţi de vizită pe care (după ce memoram) scriam versetul/ele ; apoi timp de 47 de zile , pe drum spre şcoală, serviciu, facultate,cumpărături,în autobuz sau tren,le repetam ca să se întipărească adânc în noi.Aşa a început construcţia blocurilor de diamante spirituale, cu care eram apoi încurajaţi să construim , să slujim la zidirea Templului Spiritual: Biserica.Cum era şi  firesc după asimilarea ABC-ului,  a urmat perioada de rafinare exegetico-hermeneutică a Cuvântului. În celulele-grup, ne adunam şi încercam să descifrăm, nu codul lui Da Vinci, ci tainele Candelei. Era vremea în care am avut harul să fim vizitaţi şi insuflaţi de către repere teologice de referinţă precum: David de Witt, Gordon Fee, Douglas Stuart. În plan intern căutam disperaţi repere, modele, la umbra căroră să ne putem adăposti şi forma. În acelaşi context al asimilărilor febrile, după Schimbarea de ştafetă (dintre rangul întâi şi doi de securisto-comunişti), ţin minte foarte bine de etapa John Stott, de la Biserica  Baptistă (pe atunci) nr.2 din Oradea, de pe str. Înfrăţirii; era vremea înfrăţieii întru slujire. „Papa John”,aşa după cum avea să fie alintat autorul  nu mai puţin celebrei „Creştinismul redus la esenţă”, s-a numărat printre cei care a stârnit apetitul pentru „mai mult”. De la acel moment, o parte din „vechea gardă de ucenici”, având „vânt din spate”, au ajuns să acceadă pe anumite piscuri academice ale teologiei respectiv să obţină doctorate . Printre aceştia s-a numărat şi Dănuţ. Nimic sentimental sau ranchiunos în această menţiune.

Nu ştiu ce anume schimbări de paradigmă s-au produs în Dănuţ de la obţinerea doctoratului în Anglia şi până la momentul World Vision (via Emanuel-Oradea respectiv Logos –Cluj). Nu am detalii, dar intuiesc (prin prisma unor reacţii mai mult decât vehemente), că anumite frustrări, neîmpliniri, resentimente şi-au pus amprenta asupra  lui. Vehemenţa şi intoleranţa, presărate cu denigrarea şi batjocorirea „religiei strămoşeşti evanghelice”, au fost doar câteva din vârfurile aisbergului numit Persona.

Îmbrăţişarea unor perspective teologice străine de cele care l-au format ( vezi abordarea metaforică a unor texte biblice pur „literale”); îmbrăţişarea unor teorii neoliberale asupra Creaţiei (vezi evoluţionismul teist); suportul implicit acordat unora care văd în Israel un stat fascist; girul subînţeles dăruit unora/uia care (prin limbajul execrabil, mai mult decît suburban) dăunează grav imaginii Trupului lui Christos; atitudinea vădit proecumenică ( care după părerea povestitorului e un fel „Babel-onizare” a spiritualităţii creştine); înclinaţii proislamice vădite; iată doar câteva din argumentele pentru care eu şi Dănuţ nu mai suntem prieteni. Ca să nu mai amintim de atitudinile complet ireverenţioase ale Personei faţă de Barthimeu de pe blogul primului.Faptul că apăream cu un pseudonim , având opinii diferite de ale lui, nu-l îndreptăţea pe  Dănuţ să recurgă la  un limbaj insalubru.Dacă tot voia să se elucideze cine se ascunde în spatele lui Barthimeu, o putea face foarte uşor: avea acces la adresa mea de e-mail. A fost mai facil să mă faulteze decât să ne clarificăm poziţiile.

Ne aflăm într-o stare aproape imposibilă. Aproape, deoarece speranţa moare ultima…

Prin ceea ce urmează nu vreau să fiu perceput ca unul care şantajează, manipulează. Dar nu-i mai puţin adevărat că doresc să fiu cât mai explicit în determinarea mea de-a nu renunţa la principii. De aceea…

Dacă Dănuţ  nu îşi va retracta (punctual) toate denigrările, batjocurile la adresa corpusului de fraţi de credinţă,neoprotestanţi( în care implicit mă revăd); dacă Dănuţ (în speranţa că mai are în arhivele blogului lui toate replicile la adresa lui Barthimeu), nu îşi va cere scuze public şi concret pentru tratamentul la care am fost supus; dacă Dănuţ nu va face dovada unui act de curaj, de reîntoarcerea  pe acel tărâm teologic comun amândurora ,cel care ne-a înfrăţit înainte de ’89; dacă Dănuţ nu va mai afişa atitudini antisemite şi dacă va înceta girul moral acordat unor voci zgomotoase şi vulgare…

Atunci (mai) sunt speranţe ca (fosta) relaţia de prietenie dintre noi să se reînnoade !

Până atunci însă, cu regret… „gheaţă la mal!”

Reclame

25 de gânduri despre „Barthimeu versus Persona. De ce nu (mai) sunt prieten cu Dănuţ Mănăstireanu ?

  1. Draga ‘Barthimeu’,
    Am reusit sa aflu, in sfirsit (nu am habar de ce a fost nevoie de atita vreme), care este sursa resentimentelor tale fata de mine.
    Cauzele, in mod evident, sunt complexe, si nu au de-a face doar cu diferentele dintre noi legate de evolutionism, de anglicanismul meu, ori de pretinsele ‘denigrari’ la adresa evanghelicilor (acuzatii penibile, la care nu are nici un sens sa incerc a raspunde, caci tu ai deja opinii fixe in acest sens), ci mai degraba de ura ta viscerala fata de Iosif Ton, pe care eu n-o impartasesc, in ciuda faptului ca as avea sa-i reprosez personal mult mai multe lucruri decit tine.
    Asa fiind, lucrurile se indreapta spre un final fara intoarcere.
    Imi pare sincer rau pentru durerile pe care ti le-am provocat. Unele dintre ele ar fi putut fi probabil evitate daca nu apelai la stratagema ridicola a anonimatului. Nu cred ca cineva care se pretinde prieten poate apela la asemenea tertipuri, dar asta este opinia mea si este evident ca n-o impartasesti; este, in definitiv, dreptul tau. Nu spun asta ca sa ma scuz. Nici un pacat fata de semeni nu este scuzabil Imi cer deci ietrare pentru acele dureri nascute din iesirile mele temperamentale si sper ca vei avea bunavointa de a ma ierta..
    Este evident pentru mine ca, dincolo de toate acestea, ne desparte o prapastie fara fund si ca, fara o minune, nu exista nici o sansa ca aceasta sa fie acoperita.
    De aceea iti spun la ‘buna vedere’, pina ‘la cele tarmuri’, Te asigur ca nu te voi mai deranja si ti-as fi indatorat daca ai face abstractie de persoana mea. Ma tem insa ca aceasta asteptare este complet realista si sunt gata sa traiesc cu imposibilitatea ei.
    Iti doresc, deci, tot ce poate fi mai bun pe lume. Si multa sanatate.
    Adio.
    Un ‘fost prieten’,
    Danut
    PS A propos, poti eventual sa corectezi numele meu din titlu, daca doresti. Mi se intimpla si mie. Adesea.

    1. Dănuţ,
      Începând „de la coadă spre cap” ( ca evreii),voi începe cu scuzele de rigoare pentru greşelile involuntare strecurate în articol (inclusiv în redactarea prenumelui tău-sper că se observă corectura).
      Apoi legat de drumul fără întoarcere la care faci referire… este opţiunea ta.Eu rămân de aceeaşi parte a „baricadei”!
      Ceva totuşi n-am înţeles: de ce îl introduci în ecuaţie pe Iosif Ţon ?!? Ştiu că eşti un „ţonist” incorigibil, dar să-l aduci în discuţie mi se pare o deturnare de la subiect.E prea străvezie metoda.Cât despre cine are mai multe lucruri de reproşat lui Ţon, cred că trebuie să fim puţin mai temperaţi.Dacă tot invoci un anume ascendent informaţional asupra mea, de ce taci? Că doar tu ai pus pe „Persona” clasica întrebare retorică adresată lui Vasile Taloş: „De ce tace Taloş?!?”.
      Dă-mi voie să spun că problema nu rezidă în anonimatul la care am apelat. Problema e în altă parte. Dovadă că şi acum cînd mi-ai aflat identitatea, la fel te raportezi. Din nou: e decizia ta!
      Şi în fine, dar nu în ultimul rând ca importanţă, vreau să te asigur că ponderea în ruperea relaţiei noastre o constituie virajul tău teologic şi ecclesial. Faptul că, în ciuda evidenţelor, negi cu vehemenţă ceea ce e vizibil de la mare distanţă, pentru mine e o dovadă suplimentară de „no chance”.

  2. Daca merita rupta o relatie pe motive politice si teologice inseamna ca e a fost mai mult o tovarasie alimentata de simpatii comune si apartenenta la acelasi spatiu confesional.

    O prietenie nu poate fi rupta pentru ca unu tine cu turcii si altii cu moldovenii.
    O prietenie nu poate fi rupta pentru ca unul e carismatic si altul cesationist.
    O prietenie nu poate fi rupta pentru ca unul are amici care-i sunt urati celuilalt.

    Poate ca mai mult atarna jignirile percepute primite sub anonimat.

    1. Dragă Vasile,
      Sper că vizita ta în târnaţul noastru virtual nu e conjuncturală . Că ea prea se apropie în timp şi abordare de alte două comentarii.Chiar mă gândeam că prea s-au potrivit să-mi calce tinda (aproape simultan) „trei crai de la…” , ştii tu colinda. Cel de la Răsărit, împreună cu cel ardeleano-maramureşan şi cu cel bihorean şi-au dat mâna. Din fericire pentru noi toţi, doar primii doi au păşit efectiv în pridvor.Celui de-al treilea nu i s-a îngăduit că prea avea bocancii plini de dejecte.
      Legat de mica lecţie de pedagogie pe care încerci s-o transmiţi, vreau să spun că e parţial scuzabilă. E vorba doar de vârsta, de experienţa şi de mai multe altele, a celui ce o face..
      Doar atât doresc să-ţi spun: prin conţinut şi formă,ea nu-şi are rostul şi locul.
      În rest toate cele bune, şi te mai aşteptăm! 🙂

    2. Îndrăznesc să vă contrazic, dle Tomoiagă. Poate că ţine de felul de a fi a fiecăruia în parte, poate de conjunctură…, nu-mi dau seama, dar vă pot spune că mie mi s-a întîmplat să renunţ la un prieten din copilărie, apărîndu-l pe altul. Conflictul a pornit de la „turci şi moldoveni” :), cum vă place să definiţi genul acesta de neînţelegeri. Unul din prieteni era român şi-l jignea metodic pe celălalt, care era evreu, cu tot felul de aluzii anti-semite. I-am atras atenţia, l-am rugat, dar omul devenise tot mai încrîncenat. I-am luat parte evreului, cu care sunt prieten şi acum, deşi prietenia cu celălalt era mai veche. Evreul e cel mai bun prieten al meu şi trăieşte în Israel. Celălalt am înţeles că e mare procuror prin Bucureşti: nu l-am mai văzut. Mă doare că a trebuit să aleg, dar a trebuit să o fac. Trebuie să vă spun că evreul îndura jignirile fără să clipească şi nu mi-a reproşat că i-am adus duşmanul în casă. Eram studenţi şi jucam fotbal de masă. 🙂
      Din punctul ăsta de vedere cred că, deşi comentariul dvs. arată frumos dpdv artistic, nu este întotdeauna valabil.

  3. Despre asta era vorba cînd ţi-am scris de transparenţă. Aşa ştiam eu că e Barthimeu!- na, că sună a lozincă, m-am molipsit din Piaţa Universităţii :)-.

    Si pentru asta m-ai „delete” din lista de bloguri amicale ?!? 🙂

    1. Dragă Virgil,
      Evenimentul s-a petrecut în prima jumătate a decadei a zecea din ultimul secol. Era la Iris, la Cluj. Nu ştiu dacă cei doi au mai fost şi prin alte oraşe din România, dar cert e un lucru: pentru mine prezenţa lor a constituit o piatră de temelie în abordarea Logosului. Atât de marcaţi au fost unii din cei prezenţi, că la un interval nu prea mare, cei doi au fost „traduşi” în româneşte de editura Logos.Sper să nu fiu acuzat de publicitate mascată! 🙂

      1. Primeati un spatiu transparent (dar nu aparent) pe cristalin 🙂
        Dar nu tot ce nu se vede ramane nevazut.

        Precizare (pt. Barthimeu): v-am introdus in lista „ruladei” de bloguri
        V-am afisat si imaginea: sper ca nu va suparati.
        Si, daca printr-o scapare legislativa in senatul american va trece PIPA, nu veti recomanda inchiderea blogului meu pentru „copyright infringement” 🙂

        Motivul pentru care am pus „dulceata” numai in „clatitele” dvs. si ale vindecatorului este ca singurele bloguri din a caror „aluat” gust zi de zi sunt ale lui Rasvan si Barthimeu.

        Scurtatura la camara (cu capsuni): http://tudorvisanmiu.wordpress.com/

  4. Intru si eu putin in subiectul acesta ,subliniind o singura remarca ,cu scuzele de rigoare proprietarului ca nu am pus un titlu comentariului meu.
    Sigur in comentariul de dupa tu te-ai explicat de ce consideri rupta prietenia voastra si nu e treaba mea si nici nu asta vreau sa subliniez.
    Mie mi-a sarit putin „tandara „vorba ceia la ;
    „Unele dintre ele ar fi putut fi probabil evitate daca nu apelai la stratagema ridicola a anonimatului” Hmmm!
    Ce fel de oameni suntem noi cand folosim doua typuri de limbaj . Fie ca raspundem unui anonim,fie comentam sub un nume anonim parerea mea ca de suntem oameni a lui Dumnezeu vorbele ne trebuie sa fie drese cu sare !
    E cameleonism cras daca numai cand ne stie lumea sau numai pe cine cunoastem ii vorbim si-l tratam ca intre buni crestini ce ne dam.
    Sigur sunt exceptiile caz;amintit de tine in postarea urmatoare ,dar nu ma gandesc ca a fost „cazul „in relatia voastra si pe subiectele in speta

  5. DM & DVC:
    Oi fi eu m-ai impietrit? Am citi mai intii raspunsul lui DM si abia apoi cele scrise de Dorel Codreanu. Dupa raspunsul l;ui DM, ma asteptam la un atac impotriva sa. Nici vorba de asa ceva; mai degraba o explicatie
    Nu inteleg insa de unde scoate dl Manastireanu urmatoarele: „ci mai degraba de ura ta viscerala fata de Iosif Ton, pe care eu n-o impartasesc”… Parca n-am gasit ceva de Ton in articol…
    Apreciez insa la el urmatoarele: „Nici un pacat fata de semeni nu este scuzabil Imi cer deci ietrare pentru acele dureri nascute din iesirile mele temperamentale si sper ca vei avea bunavointa de a ma ierta”..
    Ramine ca Dorel Codreanu sa-l ierte…

  6. Vaslie Tomoioaga:
    @”Daca merita rupta o relatie pe motive politice si teologice inseamna ca e a fost mai mult o tovarasie alimentata de simpatii comune si apartenenta la acelasi spatiu confesional.”
    Ciudat. Toti ne falim cu Aristotel, mai prieten cu adevarul decit cu Platon… Cind e vorba insa de prieteni le acoperim pacatele. O fi dragoste? Bine ar fi! Mai degraba subiectivism/lasitate, etc..
    Pe linga Arstotel, Biblia e si mai severa. In anumite cazuri, zice ca dupa 2-3 mustrari trebuie sa ne despartim de unii frati care… Dar daca ne sunt prieteni? Ramine de ales cine ni-e este mai prieten Cuvintul sau prietenul… (Daca n-o fi fost si asta un text metaforic)… Daca Danut Manastireanu se incadreza sau nu la acel verset, e treba lui Dorel Codreanu. El a fost prietenu cu DM si tot el a luat decizia de mai sus..
    Mirarea dvs insa mi se pare nefondata.

    1. Problema ridicată de Vasile T., pe osatura/lait-motivul „O prietenie nu poate fi ruptă pentru că…”, e una aparentă. Esenţa nu a fost atinsă de Vasile, din motivele pe care le-am expus. Cert e că se face „scut” în jurul fostului prieten. Ceea ce nu e chiar atât de rău ! 🙂

  7. Dragă Barthimeu, problema nu e cum ai scris despre dl. Mănăstireanu, ci faptul că ai scris. Asta m-a mai liniştit şi pot să te citesc din nou.
    Din punctul meu de vedere, omul acesta, din în momentul în care a plecat la anglicani, nu mai trebuie acuzat. Din clipa aceea a fost sincer, cu cărţile pe faţă, şi a supus atenţiei un program de educare a tinerilor în spiritul ideilor sale- nu insist care, pentru că n-are importanţă, faptul în sine contează-.
    Enervanţi, din punctul meu de vedere, sunt cei ce se prefac a fi ceea ce nu sunt, sicofanţii, profitorii, care roiesc în jurul lui.
    Am apreciat postarea ta pentru felul deschis în care ai prezentat lucrurile, nu pentru ceea ce ai scris, măcar şi pentru faptul că nu pot să aplaud o stare sufletească.

    1. Răsvane,
      Când spui „cum ai scris despre…” te referi cumva la ton, atitudini, aspecte ortografice ?!?
      Tristeţea stă în faptul că Dănuţ refuză o cruntă realitate: „loveşte mâna care l-a hrănit!” Implicit prin aceasta oferă un model de cum nu trebuie procedat. Vrem nu vrem, unii am ajus la momentul adevărului: de a fi purtătorii Steagului (cum spune David atât de plastic), Steag ce trebuie purtat spre biruinţa Adevărului. Depinde ce adevăr purtăm şi cui/cum facem această predare de ştafetă ?!

      1. Lasă ortografia…, :), vorbeam despre amintirile tale legate de dl. Dănuţ Mănăstireanu. De hotărîrea de a ni le împărtăşi.
        Fără să vă cunosc, trebuie să spun că mie mi se pare că aveţi multe puncte comune în apariţiile virtuale: o încremenire în idee, o iritare la orice contrazicere, o dorinţă de a vă face cunoscut dosarul de la CNSAS, un trecut de rezistenţă anti-comunistă, un trecut de credinţă îndelungat, cultură şi inteligenţă superioare… Nu mai spun că faceţi parte din aceeaşi generaţie.
        Cu alte cuvinte, dl. Tomoiagă avea cumva dreptate cînd spunea că ar fi fost suficiente motive să vă toleraţi unul pe altul dacă aţi fi fost prieteni adevăraţi, să încercaţi să reţineţi doar ce vă uneşte şi să trăiţi din nostalgie trecutul.
        Părerea mea e că nici duritatea ta, nici „adio-ul” maestrului Mănăstireanu nu sunt bătute în cuie. Încearcă să fii avocatul lui, tocmai pentru că îl cunoşti foarte bine…
        Dl. Mănăstireanu spune o chestie foarte frumoasă în comentariu: cînd vă veţi vedea în altă dimensiune, poate acolo lucrurile se vor schimba…, amînînd rezolvarea diferenţelor pentru timpul veşniciei. Acolo stă, zic eu, dovada că prietenia nu se poate smulge, cînd are o bază cum este credinţa şi rezistenţa anti-comunistă.

      2. Ce să (mai) înţeleg Răsvane?
        Când îl „iei la banionetă” 🙂 pe Vasile, când îl iei în braţe ?!?
        Din fire, eu nu ţin mânie pe cel cu care putem cădea „la pace” pe principii. Pe principii ! Restul sunt „negociabile”.
        Dar câtă vreme nu există „deschidere bilaterală”, cred că ne-am împotmolit „în proiect”. Aşa cum i-sm scris şi lui Dănuţ, speranţa moare ultima!
        Mai aştept!

  8. Dragă Viorel, vorbeam de baza prieteniei voastre: credinţa şi rezistenţa anti-comunistă.
    Socrul meu este vechi deţinut politic. Nu se înţelege cu toţi moşnegii care au fost în gulagul românesc, dar n-am auzit să spună vreo vorbă rea despre niciunul din ei.
    Vasile vorbea în general depre prietenie, de-aia am povestit ce-am păţit eu.
    Să ai o zi bună.

    1. Eu cred că dincolo de tratamentul mai mult decât inospitalier de care Dănuţ mi-a făcut parte (şi aici cred că ne aflăm în faţa unei evaziuni de cerere de iertare CONCRETĂ ) la el mai este o problemă TEOLOGICĂ. După părerea mea el se află în postura celor din Galatia: a fost „fermecat” de cineva! Pentru cine a suferit el (degeaba- în situaţia actuală)? Să fi fost suferinţa lui în van? Ce spune Pavel despre cei care vin cu o altă evanghelie: cum să fie ei?
      Ar fi (prea) multe de spus. De aceea mai aşteptăm …cu npdejde!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s