Atipismul filei CORBU :un studiu longitudinal (4)

 

Şi în fine, dar nu lipsit de importanţă, al nouălea din lista „fantomatică” este Iosif  Ţon.

 

Cei care au avut interesul să acceadă la (o parte din ) datele biografice ale domniei sale au avut ocazia să o facă de nenumărate ori. Pespectivele asupra celui în cauză sunt pe cât de diferite, pe atât de controversate. Mai că am putea spune că portretizările făcute de Aurel Popescu, Geabău, Nicolae Rădoi ş.a. puse în oglindă cu cele făcute de Dănuţ Mănăstireanu, Costel Joldiş ş.a, sunt îndeajuns pentru a face din prezenta descriere una de prisos .

 

Până a-l cunoaşte „direct şi personal” pe Iosif Ţon, asta se întâmpla exact în 1967 cu ocazia reprimirii lui la Iris, e ştiut faptul că cel născut pe plaiurile Aiudului a absolvit Facultatea de Litere (română- engleză) a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. În anii studenţiei a făcut parte din celebrul „Grup de la Cluj” ! Dar nu din cel al PSD-iştilor (că nu avea cum! :)), ci din celebrul „quartet de studenţi-predicatori”. Acest nucleu, format din Iosif Ţon, Nicu Gheorghiţă, Emil Florea şi Tibi Graur, a avut un real impact în a doua jumătate a anilor ’50 asupra clujenilor. Din mărturiile celor de atunci, cu un „cap deasupra” celorlalţi, era Tibi G.. El a fost şi (din nefericire) mai este o excepţie. Atunci, ca orator aparte; astăzi însă … Paranteza prelungită ( pe la curţile PCR-ului, ca fost director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, ca -actual ?!? PSD-ist) ne rugăm să nu se prelungească la nesfârşit. Relaţia Iosif-Tibi a fost şi se pare că mai este una aparte. Grupul acesta a avut o evoluţie destul de sinuoasă. După reprimirea lui Iosif Ţon , îmi amintesc cum la un Crăciun am fost rugaţi să-l colindăm pe unul din cei patru, care alături de Tibi G. , a fost o mare perioadă într-o penumbră spirituală. În acest răstimp cel colindat s-a făcut remarcat în plan politico-social prin iniţierea unui ciclu de „şcoli”, printre care şi „şcoala părinţilor”. S-a scris despre el şi în „renumita” revistă a  epocii de infamă amintire, Revista FEMEIA.

 

Dar cea mai interesantă dintre prietenii, ni se pare cea cu Costică Mărgăraş. Ca „fost subaltern” la Liceul Energetic, chiar şi după plecarea la studii în Anglia, relaţia lor a fost una strânsă. Atât de strânsă încât, în perioada în care Biserica „mamă”-Iris care se afla în perioada critică a extinderii lăcaşului de cult (având nevoie disperată de fonduri), Iosif Ţon i-a trimis lui C.M. o maşină… Şi nu orice maşină… Ci un Triumph de culoare albastră. Nu stă în căderea noastră să dispunem de fondurile şi relaţiile nimănui, cu atât mai puţin de cele ale personajului nostru. Dar având în vedere atitudinea de totală deschidere a Irisului respectiv faptul că M.C. era la acea vreme „nepocăit”, gestul de mega-mărinimie este mai mult decât sugestiv. Şi noi mai ştim că pe vremea aceea, când în România se începuse la Piteşti producţia de Dacii 1100 respectiv 1300, a aduce dinafară un autoturism nu era la îndemâna oricui. Sau mai exact, era la îndemâna doar a unora… Cu cel dăruit, ne-am întâlnit cu el în episodul trecut .

 

Cât despre subiectul „De ce nu (mai) sunt  ţonist”, cu o altă ocazie !

Anunțuri

4 gânduri despre „Atipismul filei CORBU :un studiu longitudinal (4)

  1. Cum i-a trimis Iosif Ţon o maşină lui Mărgăraş ăsta, Barthimeule? În ce an i-a făcut darul?
    Hai s-o luăm altfel, poate unii nu pricep: vorbim de o perioadă în care orice primeai din occident trebuia să declari la securitate. Chiar şi o sticlă de băutură!
    Era vremea cînd nu puteai avea o maşină de scris decît cu „cîntec”. În anii ’80, dacă-ţi cumpărai la negru video, intrai automat pe lista de verificări şi oricînd te puteai trezi cu „organul” pe cap. (acum vom avea ACTA, care e tot un drac!)
    A menţionat vreodată Ţon în amintirile sale de acestă maşină pe care a dăruit-o?
    El era foarte pedant cînd venea vorba de automobile. Într-o predică recomanda modestia, să nu-ţi iei maşină care să bată la ochi, ci una ieftină, la mîna a doua. Mă întreb: cum de nu i-a dat plocon prietenului Mărgăraş o Dacia sau un Trabant, sau un Wartburg- maşinile clasice ale acelor ani?
    Berbanţii mai pricopsiţi care lucrau sub acoperire aveau Fiat, ulterior Lada rusească.
    Cînd şi-a schimbat Ţon gusturile la maşini?

    1. Vindecătorule,la întrebarea din start, „întreabă un prieten din sală”. :)Eventul se derula până în ’72 când s-a întors de la Oxford masteratul în teologie.
      Cât despre acele vremuri şi soroace, aşa cum bine punctai, noi (generaţia de mijloc) cred că avem obligaţia morală să informăm generaţia PRO despre lecţiile pe care istoria ni le-a oferit. Despre modestia proclamată (doar) a oratorului, cu o altă ocazie.
      Vindecătorule, la întrebarea din final răspunsul e acelaşi ca la cea din start! 🙂

    1. Mitică dragă!

      E interesantă propunerea ta, nu-i vorbă! Dar cine-i editura care riscă ?!? 🙂
      Cât despre ultima fraza ascunsă, noi ştim cui aparţin lucrurile ascunse şi cui cele descoperite.
      Salutări din depărtări!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s