De ce nu (mai) sunt ţonist – perioada maturităţii

Când s-a produs virajul?

Ca în arta şofatului, există şi în viaţă schimbări de atitudini, de raportări, de paradigme. Aceste tranziţii se produc pe mai multe căi, la diverse nivele de intensitate emoţională. Derapajele bruşte, curbele de nouăzeci sau (mai grav) cele de o sută optzeci de grade, se pot solda cu urmări catastrofale. Ele sunt cu atât mai grave cu cât  au loc în plan spiritual.

Turnura de la „ţonist” la „neţonist” s-a produs lent, dar sigur. Ea a avut la origini argumentul, nu sentimentul! Ceva se rupe în noi…Ceva se zdruncină în fibra noastră lăuntrică… Ceva ne răvăseşte când suntem „TRĂDAŢI ÎN DRAGOSTE”. Cu atât mai mult când e vorba de cea creştină.

Insiduos dar sigur, răcirea, detaşarea s-a produs începând cu a doua parte a anilor ’70.  Întrebări de genul: „C. ,ce părere ai? Cum a fost predica?”. Afirmaţii precum: „Le-am spus-o…”. Rămâneri (pseudoargumentate) la evanghelizările altora (pentru ce?!?). Lipsa de onorare a unor aşteptări legitime în baza unor promisiuni făcute(vezi excursia în Retezat a studenţilor în ’77). Dorinţa mai mult decât străvezie de a fi „primum ego”. „Jocul la două capete”. Lipsa de receptivitate şi sensibilitate la propuneri rezonabile şi utile. Implicarea simultană pe mai multe „fronturi”- a se citi pastorală, educaţie teologică, politică mass-media evanghelică, diverse borduri de conducere ale „parachurch movements”. „Stingerea duhului” sau lipsa de credit acordat  în/faţă de (unii din) cei care ar fi dorit să se emancipeze teologic. Schimbări de percepţii şi atitudini faţă de foşti prieteni şi camarazi „de arme”. Derapajele şi contradicţiile teologice. Lipsa de consecvenţă. Colaborarea cu unii care „nu erau dintre ai noştri” (dovediţi fiind ca informatori)…

Iată doar câteva din raţiunile pentru care nu mai e validă sintagma de ţonist.

Două ipostaze nu pot fi trecute (uşor) cu vederea.

Era pe vremea acelor miercuri seara de la Iris, când „balcoanele vuiau” de mulţimea celor veniţi de prin împrejurimile Clujului. Serviciile „non-formale” din acele seri, pentru care s-au dat „lupte seculare” cu conducerea (pseudo)opozantă de atunci, durau circa 2 ore. La început vorbitorul îşi expunea mesajul având o poziţie şi prezenţă scenică decentă (adică predica în picioare). Seara era împărţită în două jumătăţi, între care era un respiro muzical. De la un timp însă, poziţia  predicatorului s-a schimbat. A început să predice şezând ! Era pentru prima dată când ne-a fost dat să asistăm la o astfel de schimbare. Nu suntem (credem) legalişti sau fundamentalişti cum le place unora să-i numească pe cei care (mai) cred în litera şi spiritul Cuvântului. Dar prin această poziţionare, noi credem că s-a creat un precedent al lipsei de respect pentru Biblie. Întrebat fiind de ce a adoptat un/o astfel de stat/ură, predicatorul a replicat: „Am varice la picioare.” Lipsa unui prodrom al unei astfel de sindrom respectiv  reluarea (în formă continuă) a predicării în picioare după episodul Iris, ne îndreptăţesc pe deplin să credem în lipsa de sinceritate a celui în cauză. La aproape 40 de ani de la „incident”, nu se aminteşte nimic de „sindromul varicos”! De ce oare ? N-o fi fost niciodată?!? S-o fi produs o minune (vindecătoare a-la- străjerii) ?!? Dacă mai punem în calcul şi „consultul” la unul dintre prietenii pacientului, un cunoscut profesor universitar doctor cardiolog legat ombilical de securitate, atunci o parte din ceaţă se disipează.

Al doilea „ţăruş” de care era să ne împiedicăm a fost desele apeluri la patriotism lansate de vorbitor de la amvon. Ceva de genul: „Locul românului e în România!”. Parcă am mai auzit pe undeva acest slogan…  Era unul afirmat cu „nonsimţire”- termenul e împrumutat fără copyright ! 🙂  Ca nu după mult timp să auzim că patriotul nostru a plecat în ţara tututor posibilităţilor, mai exact în SUA. Cum adică: „Ni se predică apă şi se bea vin ?!?” Unii cu prelucratul la Securitate, alţii cu plecatul  în America ! Asta da solidaritate!

Ar mai fi (multe) de spus dar considerăm că e de ajuns pentru a ne motiva virajul…

În loc de postfaţă… Vrem să ne declinăm orice  pretenţie de justiţiari, judecători sau (Doamne fereşte!)  închizitori. Ca şi în alte circumstanţe, am ajuns la concluzia atingerii unei limite. A uneia pe care Scriptura o reiterează: cea privitoare la convingere. Orice demers de dovedirea vinovăţiei cuiva se opreşte la “poarta” numită  CONVINGERE. Aceasta din urmă e apanajul strict al Duhului. E greu şi nu prea să-l dovedim pe cineva de anumite realităţi nefericite. Dar e limpede că nu-i putem inocula sentimentul de vinovăţie. Nu e o resemnare, ci mai degrabă o conştientizare.

De acum încolo sarcina îi revine Altuia!

Să dea Domnul!

2 gânduri despre „De ce nu (mai) sunt ţonist – perioada maturităţii

  1. @,,Derapajele şi contradicţiile teologice. Lipsa de consecvenţă. Colaborarea cu unii care ….”

    [Dupa o prima citire.]
    Vor intelege mai bine cele scrise aici[in aceasta noua postare] cei care au fost prin preajma …
    Ceilalti, printre care si subsemnatul , mai greu.
    Una e sa asculti o predica la casetofon si alta e sa asculti ,,pe viu”.
    Una e sa intalnesti predicatorul odata intr-un an si alta e sa-l asculti in fiecare duminica.
    Ce sa mai spun de cei din echipa -comitet sau biserica locala.

    Am fost socat si eu ca dupa 10 ani de la rostirea unei predici sa aud o cu totul alta interpretare a aceluiasi pasaj ,,delicat ”
    [Gresala noastra a fost ca l-am ascultat ca pe un om ,,de prima autoritate in materie” -,,are Oxfort dom’le”]
    Si mie imi plac oamneii consecventi.
    Dar poate mai mult ii apreciez pe cei care, atunci cand stau de vorba cu ei se pronunta cam asa:
    – in legatura cu acest subiect pot sa-ti spun care este lumina pe care o am acum …sunt insa deschis ca Domnul sa ma lumineze, sa-mi dea mai multa claritate…
    Barthimeu draga, ce sa zic ?
    …mai usor , mai greu …important e ca Domnul ne-a ajutat sa ne maturizam.
    Oare suficient ???

    1. Dragă Mitică!
      Unii înţeleg din prima…Alţii din a doua…Dar sunt unii care nici din a noua nu „cuplează”!
      Fii sigur că tu aparţii primilor! 🙂
      Da, percepţiile de la distanţă (ale unora) se pare că au mai mare trecere în comparaţie cu acelora de mai aproape. Se pare că primii sunt mai vocali. Dar asta nu impresionează.
      Bine cumpătat: o mică doză de smerenie niciodată nu strică într-o vreme în care se pare că toată lumea deţine monopolul cunoaşterii depline.
      Cât despre maturizare, este o vorbă:
      „Ai răbdare cu mine! Sunt în devenire.”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.