Autoritatea lui Isus versus ”dilema” preoților și bătrânilor

Dacă e Luni (Lunea Mare a săptămânii omonime) e  ”Blestemarea smochinului” și ”Curățirea Templului” !

”Blestemarea smochinului” e un episod în care, dincolo de înclinația de metaforizare ( mai ales a smochinului – ca simbol al Israelului), dincolo de aparenta așteptare ”nejustificată” a lui Isus de a găsi rod în el,  ne apare clar rolul credinței pure și crescânde. Acest eveniment era practic o lecție obiectuală pentru ucenici a căror credință avea să fie foarte curând zdruncinată din temelii.

”Curățirea Templului” (cea de-a doua și ultima) era destinată preoților și bătrânilor lui Israel. Prima curățenie a Templului o relatează doar Ioan în capitolul doi. O succintă paralelă între cele două epurări ale clădirii ce era destinată dintru început a fi o casă de rugăciune și nimic altceva, ne  reliefează câteva similarități dar și diferențe. O interesantă similaritate: la începutul și la finalul lucrării, oamenii au pus la îndoială autoritatea lui Isus. Ce era mai important pentru diavol decât să șubrezească în  mintea oamenilor autoritatea divină a Mântuitorului?  O diferență evidentă e că la a doua curățire Isus nu ia zbiciul la profanatori. O alta e că acum, Christos se lasă interogat, dar condiționat. După înclinația noastră, poate că provocarea lansată de Isus la prima sanitarizare a Casei Tatălui, cea prin care El îi chema la distrugerea Templului Lui (adică a trupului lui biologic) era mai potrivită în Săptămâna  Mare decât la începutul misiunii Lui.

Dar să revenim la ”dilemă”…

Evreii afirmă că o marcă importantă a înțelepciunii umane rezidă în arta și știința de a formula întrebări. Cu cât mai încuietoare, cu atât mai înțelept cel care le lansează. Dar iată că înaintea noastră, într-un registru mutual, ne apare un interogatoriu. Miza e mare! Care va fi mai înțelept?  Deși raportul de ”forțe” e disproportționat, e limpede Cine triumfă. Deși ”joacă în deplasare”,  Isus se folosește de un motiv care nu putea fi contestat de nici un adversar: mai exact, e adus în atenție Ioan Botezătorul. Christos se putea folosi de minunile pe care le-a înfăptuit, ca argument al autorității. Și nu erau puține… Dar nu ! El renunță la Sine, ca o  nouă mostră a modestiei și smereniei Lui. ”Dilema” preoților și bătrânilor clocotea pe măsură ce timpul pentru un răspuns sincer și evident se apropia. Deoarece adversarii Lui nu  jucau cinstit (mințind că nu știu de unde venea botezul pocăinței), Isus iese mai mult decât victorios din dispută. Pe lângă minciună, la opopnenții Lui se remarcă reaua-voință. Aceasta din urmă avea să atingă paroxismul în următoarele câteva zile. Unde există prejudecăți și preconcepții, nici un argument nu mai poate convinge.

Care-i scopul lui Matei (21) și a lui Marcu (11) cu cele două relatări ?

Decât un ”dialog ” bazat pe prejudecăți și nesincerități, mai bine o credință plăpândă, minusculă asemenea unui grăunte de  muștar, dar în creștere…

Doamne ajută!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s