Joi: ”Nu cumva sunt eu, Doamne?” – întrebare ne-excedentă

Seara  e momentul regrupărilor, al reculegerilor din forfota cotidiană, și de ce nu, al momentelor de intimitate (d)intre membrii familiei. Christos și ucenicii erau o familie; una a celor legați de și prin idealuri transcendente, divine.

O relație organică de peste trei ani, a fost suficientă ca să stabilească legături perene, ca să reliefeze puncte nevralgice, ca să scoată la suprafață trăsături caracterologice ( mai ales în momentele de criză). Căci doar ele ne radiografiază partea ascunsă , uneori hidoasă și tenebroasă. Traseul sinusoid al conduitei ucenicilor a fost mai mult decât evident.

Pe fundalul atmosferei de familie, al pregătirii Paștelui, Isus parcă strică climatul părtășiei cu o deconspirare:

”…unul din voi Mă va vinde.”

Ca o reacție (nucleară în lanț, sau dacă dorim, ca un joc de domino) fiecare în parte din cei 11 s-a întrebat:

Nu cumva sunt eu, Doamne?”

La acest moment credem că suntem îndreptățiți  a ne întreba: A fost oare această întrebare, rostită de cei 11, una de prisos? Cum și-au pus-o: formal sau în mod cât se poate de sincer ? Care puteau fii acele circumstanțe în care în mod inconștient (bine-nțeles) cei 11 L-ar fi putut trăda pe Isus ? Se gândeau oare la trecut sau la ce urma doar a doua zi să se întâmple (când toți L-au părăsit)?

Dacă gândul, vorba, privirea sau (Doamne ferește!) actul propriu-zis,  pot constitui modalități ale dezicerii de Mântuitorul, atunci niciodată ”Nu cumva sunt eu, Doamne?” nu va fi inutilă.

Un pas înspre vrednicirea de-a ne împărtășii cu Trupul și Sângle Lui, credem că va fii permanentizarea cu toată sinceritatea a acestei:

Nu cumva sunt eu, Doamne?”

2 gânduri despre „Joi: ”Nu cumva sunt eu, Doamne?” – întrebare ne-excedentă

  1. Justificate sunt întrebările tale şi, zic eu, atingînd un miez ascuns al problemei, al zilei de joi.
    Aş încerca un răspuns, acela că nimic nu a fost întîmplător, că nimic nu a fost regizat, că eroii nu s-au simţit niciun moment figuranţi în Piesa Divină, chiar dacă Domnul ştia cum se va desfăşura totul înainte de a se petrece.
    Nu e o impresie de viu, ci este chiar trăire, atît în evangheliile sinoptice cît, mai ales, în evanghelia apostolului Ioan.
    Iar actualizarea acestei piese care se joacă- metaforic vorbind- de două mii de ani este minunat exprimată de tine în frîntura de frază: „… atunci niciodată ”Nu cumva sunt eu, Domane?” nu va fi inutilă.”

    1. Răsvane dragă,
      Noi știm că există un principiu al terapeuticii preventive: o măsură luată din timp, chiar dacă realitatea (nedorită) ce s-ar putea să-i urmeze nu se va derula, nu strică! Decât ”în minus, mai bine în plus!”
      Sfârșit de Săptămână Mare aparte îți doresc!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.