”S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare” – sau despre fragilitatea unui edificiu teologic

Nici o evanghelie nu ne oferă  vreo mențiune referitoare la perioada dintre moartea biologică a lui Isus și Învierea Lui din morți.

Singurul pe care Duhul Sfânt a găsit de cuviință să-l inspire pe această temă, a fost impetuosul, săritorul, temperamentalul Petru. Dar și în acest caz, mai că am putea considera o oarecare ”zgârcenie” în revelare – ierată fie-ne formularea. Textul din 1 Petru 3:18 -20  a suscitat și va continua să o facă, interese, interpretări și concluzii din cele mai variate.

O fugace exegeză a celor trei versete ne va revela cîteva adevăruri. Christos, spune Petru (și nu Isus), după ce a suferit pentru o cauză  anume (pentru păcate), El care (omenește vorbind ) nu trebuia să moară (deoarece era neprihănit), dar care avea un scop precis în toate acestea (aducerea noastră la Dumnezeu), a fost omorât în trup. Atât doar… Deoarece , așa cum la unison ne relatează toți evangheliștii,”Și-a dat duhul” (Tatălui, adăugăm noi) . Duhul Lui nu putea fi încorsetat. Ce a făcut în duh Christos Domnul de la momentul separării de trup și până la lucrarea de propovăduire de care vorbește Petru, nu știm. Cert e că El a fost activ și ascultător în misia Lui .  Am putea spune cu toată reverența că, nici măcar în mormânt Christos nu s-a odihnit. Ce anume le-a vestit spiritelor rebele din Sheol? Cine  erau ele: îngeri decăzuți odată cu Lucifer ? Dacă da, de ce ar fi avut ei nevoie de o astfel de propăvăduire? Sau să fie vorba de duhuri ale tuturor oamenilor de la Adam până la Noe pe care moartea i-a surprins într-o stare de rebeliune față de Dumnezeu? De ce doar pe ei și nu pe toți cei nemântuiți de la Adam până la Ioan Botezătorul sau chiar până la Isus? Care a fost impactul asupra destinatarilor, prin perspectiva  veșniciei, al acelei lucrări evanghelistice a Mântuitorului? Sunt doar câteva întrebări cu tentă speculativă.

Dar a porni de la un asemenea și unic text, și a construi un edificiu teologic precum doctrina mântuirii prin și în Purgatoriu, credem că e o cutezanță riscantă. E ca și cum am încerca să ridicăm un ”zgârâie-nori” pe o suprafață de zece metri pătrați. Fezabilitatea și durabilitatea unui astfel de demers e redusă. Nu credem într-o argumentare teologică solidă a existenței celei de-a doua șanse (după moartea fizică) pentru cei care în viața aceasta nu au fructificat ofertele Harului mântuitor. Un al doilea har, nu mai există.

Dincolo de principiul teologic pe care un astfel de text ne învață să-l urmăm indirect ( și anume că o doctrină trebuie să aibă la baza ei o cât mai amplă și bogată varietate de texte) , credem că o aplicație o putem desprinde cu toții.

Cei care am avut parte de harul mântuirii, ”să nu obosim în facerea binelui”- înțelegând prin aceasta aportul nostru la mântuirea altora. Cei care însă și  încă nu s-au îmbarcat prin credința ascultătoare în corabia mântuirii, o pot face astăzi!

Și pentru unii, și pentru alții:

Să dea Domnul!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.