Era RADU VASILE 10 – „ omul, tigrul și dinozaurul” plus temperarea CORBU-lui

 

Ce place la RADU VASILE, alias Victor V. Papilian, e o oarecare elevație în ordonarea prenumelui și numelui CORBU-lui: Viorel Codreanu. Noi eram educați de comuniști să punem numele mai întâi,  nu prenumele persoanei.

Pe vremea în care a avea televizor color (de obicei cumpărat pe valută forte de la „șopurile”  anumitor hoteluri doar) era un lux;  în timpul în care a cumpăra un radio-casetofon  GRUNDING (fabricat fie în  „Refugiul în Fundul Grădinii” –cum  numeau unii  fostul RFG, fie în Polonia) de la șoferii de pe TIR era un privilegiu;  în perioada în care a avea diapozitive color și retroproiector  erau o excepție; în epoca de „zgAUduR” în care multe  banale accesibilități era privite ca  haruri… În vremea aceea deci, se mai făcea evanghelizare și cu radio-casetofon. 🙂

Era vremea în care, așa cum vom afla mai jos „viața  înseamnă victoria credinței asupra dezordinei (entropiei)”, chiar dacă  argumentele în favoarea  credinței  în Dumnezeu erau considerate „argumente banale”.

Sinceritatea  sursei în a recunoaște  limitele comprehensibile  personale e de remarcat. Dacă doar cele două argumente au fost reținute, credem totuși că ele sunt suficiente pentru  un demers al credinței  în Creator  și Mântuitor.

Nefericirea e că sursa  s-a interesat de aspectele cu totul insignifiante pentru mântuire: „ de originea  textului și a diapozitivelor, cît și de utilizarea lor”

Păcat !

Cât despre  medicul stomatolog de care am amintit aluziv în episodul precedent; despre  sforțările disperate ale  lui RICĂ de temperare/temporizare a CORBU-lui ( via RADU VASILE), nu merită să mai amintim.

Oricum evanghelizarea personală, cu sau fără radio-casetofon, între elevi și studenți sau între „oamenii de rând” (ca și cum nu toți ar fi „de rând”), cu sau fără diapozitive, evanghelizarea deci nu e ostilă decât știm noi cui.

În rest să auzim de mai mult bine!

Sursa  RADU  V.

La int. RICĂ I.

 59/0019/031.04.1980

 

                                                Notă informativă

 

Joi, 6 martie 1980,- la orele 16 sursa a fost vizitată de Viorel Codreanu,- student medicină anul IV,- baptist.

V. Codreanu a venit cu un radio –casetofon,- și timp de aproape două ore, sursa a ascultat o conferință despre originea lumei și a omului. Codreanu i-a explicat sursei că conferința e însoțită de dipozitive.

Conferința cuprindea  „argumente banale” în favoarea  tezei  că lumea, apele, animalele  deci totul, inclusiv omul  au fost create de o ființă superioară,  înțeleaptă și atotputernică, – adică de Dumnezeu.

 Sursa nu a putut reține toate argumentele  în favoarea  tezei creaționiste , ci numai următoarele două:

– viața  înseamnă  victoria  credinței aspura  dezordinei (entropiei) , iar ordinea înseamnă inteligență,- și

– omul, tigrul și dinozaurul au  trăit în același interval de  timp deci au fost creați deodată.

Sursa s-a interesat de originea  textului și a diapozitivelor, cît și de utilizarea lor.

Viorel  Codreanu i-a spus sursei că textul în eneglezește și diapozitivele au fost trimise   din Statele Unite . La București textul a fost tradus și imprimat , iat imprimarea a fost realizată de un „predicator”  din București care de profesiune este jurist.

 La Cluj-Napoca,- a continuat V. Codreanu,- această conferință cu diapozitive a fost ținută  în Casa de Cult din cartierul Iris, unde au fost audiate de  credincioși, printre care se găseau și elevi și studenți.

 Sursa a mai aflat că una din figurile proeminente ale bisericii baptiste din Cluj , este un medic stomatolog  care a călătorit pentru documentare în Turcia, Israel, Grecia și Italia.

 

Cluj-Napoca                                       Radu  Vasile

31 III 980

 Sarcini

Sursa să caute pe cît posibil să-l tempereze  pentru a nu se deda  la acțiuni ostile  – în rîndul tineretului.

                                Rică Ioan

7 gânduri despre „Era RADU VASILE 10 – „ omul, tigrul și dinozaurul” plus temperarea CORBU-lui

  1. Foarte trist, ca de fiecare dată.
    Nu pot să citesc fără să mă gîndesc la tine, la elanul cu care te duceai să-L faci cunoscut pe Cristos unui om de valoarea lui Papilian. Cum te rugai înainte, cum te îmbrăcai, ce emoţii aveai, cu ce speranţe porneai de acasă şi cu ce gînduri te întorceai.
    Iar acum, apare cealaltă faţă a realităţii, cealaltă faţă a miezului nopţii, în care personajul Radu Vasile nu e singur, ci alături de el se simte umbra diavolului. Tu nu cu Papilian sau cu securitatea lui Rică luptai, ci cu o forţă mult mai mare, iar alături de tine era Cristos. Ai luptat lupta cea bună, Barthimeule! A Lui să fie toată slava!
    Ce-ai fi făcut dacă bănuiai că te trădează? Nu te-ai gîndit niciun moment la asta? Nu ţi-a fost teamă?
    De ce te miră că Papilian a întrebat de unde ai materialele?
    În primul rînd, pentru că, fiind om de ştiinţă, o făcea din reflex, gestul de a studia bibliografia. În al doilea rînd, ca să poată, eventual, să dea pe faţă „reţeaua” de credincioşi, să aducă stăpînilor săi o pradă grasă, să se laude cu asta şi să capete un metru la lanţul libertăţii sale iluzorii. Nu uita că aşa erau manipulaţi, să credă că democraţia populară (Doamne, ce termen!) este mereu ameninţată de un complot internaţional. Era o paranoia pornită de la vîrful structurilor de securitate (Ceauşescu, Iulian Vlad, etc.) şi, fie vorba între noi, nu s-au temut ei degeaba (vezi lovitura de stat din decembrie ’89).
    Dragă Barthimeu, e fascinant ce scrii şi sper să iasă o carte din asta, pentru că mulţi credincioşi nu citesc bloguri pe internet, iar cazul tău e cu totul ieşit din comun: un student creştin, neoprotestant, vorbindu-i despre Dumnezeu profesorului său, un eminent om de ştiinţă, care nu era un simplu securist, ci o persoană cu mult mai complexă, cu o educaţie veche de familie bună, cu reflexe democratice bine învăţate, probabil măcinat de îndoieli şi de scîrbă pentru ceea ce făcea. Dar cînd face pact cu diavolul, doctor Faustus trebuie să ducă povara trădării pînă la iad).

    1. Da Răsvane,
      Prin Duhul, ai intuit toate detaliile prepaprative fiecărei vizite.Inerente, la început datorită impozanţei personajului, emoţiile nu mă slăbeau. Cu timpul, un „Duh de curaj” a luat locul acestora din urmă şi a umbrei de care aminteai.
      Dincolo de naturalul şi prietenescul „Mulţumesc!”, acum la mai bine de 30 de ani spun (mai că strig în lăuntrul meu) împreună cu tine „A Lui să fie toată slava!”
      Nu vreau să pară un bravaj ieftin, dar sincer să fiu, nu-mi era frică. Mai frică mi-a fost la cele două examene de Histo pe care le-am dat cu Papilian. Asta pentru că la el se mergea „pe bune”, nicidecum cu „fiul lui peşte” 🙂 Odată trecute, eram relaxat. Ţin minte cum îmi spunea de progenitura lui cutare sau cutare profesor care erau „clei de Manciuria” la histo. Victoraş le stricase astfel media generală. Mai ţin minte clar cum îmi trecea în revistă lista profilor informatori. Ce naiv eram! Cum îl urmăream cu gura căscată! 🙂
      Şi-n fine, legat de idea ta năstruşnică cu publicarea cărţii. Să ştii că m-a bătut gândul la aşa ceva. Problema e: cine riscă pe CORBU?!? 🙂
      Am doi prieteni la Cluj care au editură. Unul s-a cam distanţat de mine, iar celălalt nu cred că îşi asumă un astfel de risc. Nu financiar, ci de alt ordin. Ştii tu care!
      O confesiune: pe unii nu-i (mai) pot ierta pentru că nu vor să fie iertaţi. Pe Papilian l-am iertat ” din prima”. Asta deoarece l-am văzut încorsetat în propria-i slăbiciune. Compasiunea luase locul revoltei.

  2. Stimate Barthimeu,
    După prezentarea cu atâta „transparenţă”, sinceritate şi (mai ales) talent – a unor experienţe personale (a dvs.) din care toţi putem învăţa, înţelege şi (mai ales) să ne îmbogăţim (sufleteşte), măcar atât să scriu şi eu – căci de făcut (după modelul dat), nu ştiu dacă voi avea şansa….
    Până (şi după) ce se va găsi un editor „brav” ori se va schimba situaţia „de pe la noi”, vom citi (în continuare) cu mare interes foarte pertinentele şi echilibratele dvs. postări de pe „pagini virtuale” din largul acestui „ocean fără continente” (îi zicem astfel Internetului pentru că libertatea de mişcare/”navigare” pe care o permite este…. maximă). Eu (şi mulţi alţi) găsim reconfortantă plimbarea „bărcuţei” noastre spre…. „Un alt orizont”! 🙂
    „Vânt bun la pupă”, în continuare.

    1. Mulțumesc Tudore de urare!
      Să dea Dumnezeu ceea ce-mi urezi. Dar în același timp să învățăm de la antenavigatori: să nu ne „credem stăpîni pe soartă”!
      Altfel vom naufragia. 😦

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.