Mândrule! Locul tău nu-i aici!” sau Despre un anume gen de incompatibilitate

 

Ni se dau nume (de către părinţi) şi la rândul nostru dăm nume (copiilor sau finilor noştri). Nici unii, dar nici alţii, nu prea cred că realizează dacă şi când viaţa (cu caracterul şi conduita) celui nominat va acoperi semnificaţia numelui.

Viaţa (românească, dar nu numai) ne oferă o paletă foarte bogată de paradoxuri aşa-zis nominale. Se întâmplă ca un Ungur/eanu  sau Maghiar/u habar să nu aibă de un „Kezi csokolom!” („Săru-mâna!”); sau un Rus/u să nu poată grăi un „Boje, Boje!”; sau ca un Tulbure să fie de un calm debordant;  sau un Repede să fie un puturos- şi- jumătate; un Ponta să nu știe de poante cu gust…

Când vine vorba de prenume, lucrurile devin şi mai hazlii sau tragice; e vai când un Alexandru (protector al bărbaţilor) devine un antisemit; sau un Emanuel/a ( Dumnezeu este cu noi) e cu duşmanii poporului lui Dumnezeu; ce să mai zicem când un Alin numai alinare nu aduce?

În perimetrul comun (al numelor şi prenumelor), de multe ori ne izbim de o dilemă: la un Ion Ion, un Radu Vasile sau un Radu Doru, „dăm cu banul” ca să aflăm care-i numele, care-i prenumele.

Dar nu despre astfel de dileme sau incompatibilităţi e vorba,  în esenţă…

Am cunoscut pe un Mândru care de mândru ce era (până la o vreme) nu-şi încăpea în pene. Era chipeş, veşnic cu bujori în obraji, de o robusteţe fizică (în tinereţe şi mai apoi ca adult) care inspira teamă în vecini, în flăcăii de la hora din sat, sau în colegii birjari…

În mândria lui variată (ca bărbat, ca soţ şi tată, ca birjar-şef, ca şi corator ortodox), Dumnezeu a „găsit cu cale  să-l zdrobrească  prin…”  smerire. După trei experienţe vecine cu moartea și în urma persecutării celor două fiice care „s-au rătăcit de la credinţă strămoşească” (pocăindu-se), Dumnezeu s-a îndurat de el şi l-a mântuit din şi de fudulia-i… dar nu numai. Mândrul nostru, după o convertire radicală mai că putea fi numit Mândru Smeritul. Atât de docil devenise că, vorba românului: „Puteai tăia lemne pe el!”.

Printre multele din vechile-i „slăbiciuni”, o avea şi pe cea cu… paharul. Şi ce nu face paharul?!? Multe… şi rele. Printre astea şi prieteni de pahar. Odată, după o zi  îmbelşugată de birjar, a fost “adânc verificat” la pocăinţă de un astfel de fost amic. Mândru nostru din poveste se întorcea spre casă… Şi pentru că nu mai avea moşini (ardelenii ştiu de ce!- e vorba de chibrite), s-a oprit să le cumpere de la bodega din colţul străzii. Unul „dintre foşti”, pe nume Alexandru (în loc să-i fie protector- căci asta semnifică Alexandru), nu se lasă de Mândru pocăitul până nu îl ispiteşte. „Ce mai faci Mândrule?”, „Ce mai faci Sandule?”… şi uite-aşa intrară în vorbă. „Mă Iuane-căci ăsta-i era prenumele eroului nostru- nu rămîi cu mine la un deţii?”- un alt ardelenism pentru un şpriţ. „Nu mă Sandule, că mă silesc!”- paravan subţire pentru mulţi dintre creştini… Sandu nu se lăsă pînă nu-l lămuri pe Mândrul nostru să stea cu el la masă… Şi iată că, din vorbă-n vorbă, ajung la momentul X… cel al lui „Hai noroc şi la mai mare!”. În momentul în care eroul nostru transformat pune mâna pe pahar, aude o voce… Dar  nu una omenească… ci una doar de el percepută:

“Mândrule! Locul tău nu-i aici! Mândrule ! locul tău nu-i aici!”.

Era clar: fusese Duhul Sfânt!

Neputând să-I reziste, Mândrul nostru pune paharul jos, şi „ţuşti pe uşă-afară!”.  „Măi Mândrule, hai-napoi! Mă Iuane unde meri?”- striga zadarnic Alexandru…

Orice poveste, dacă n-are tâlc, nu-i poveste!

Există un anume gen de conjuncturi, de ipostaze în care ne îngăduie Dumnezeu. Şi acestea nu sunt dintre cele mai comode, pentru un veritabil născut din nou… Noi, lumea, diavolul şi Dumnezeu ştim că ele nu sunt compatibile cu noi… sau invers.

Ce facem? Cum reacţionăm? Ce motive circumstanţiale invocăm?  Cât de pregătiţi „pentru radicalism” suntem?

Nu cred că există reţete tip panaceu… Cred însă că totdeauna va fi o voce care să ne şoptească sau să ne strige în urechea sufletului:

„Mândrule! Locul tău nu-i aici!”

-articol republicat (cu mici retușuri) din Vindecătoru

Reclame

4 gânduri despre „Mândrule! Locul tău nu-i aici!” sau Despre un anume gen de incompatibilitate

  1. Iti citesc tot ce scrii,draga Barthimeu 🙂 🙂 Keep up the good work. M-a apucat nostalgia cind am citit de Mîndru… 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s