Ațîțare la „ca să știu”

Există realmente situații dilematice la marile personalități pe care nici cei în cauză, și cu atît mai puțin „cei dinafară” nu înțeleg cum de aleg varianta cea mai prăpăstioasă. Vorba românului: „Parcă-i făcătură!”.  Scuzați jargonul! 🙂

Să fie  vorba de o  eclipsă a discernămîntului, una generată de cauze interne subiectului sau de o ingerință malefică contrar voinței celui vizat?!? Nu știm… Doar intuim. S-ar prea putea să fie vorba de o „mixtură” de cauze.

Atunci însă cînd cei din preajmă, care cunosc (cît de cît) personajul, intervin în favoarea adoptării variantei rezonabile iar dilematicul nu se lasă convins de forța argumentului, lucrurile se simplifică.  Decizia proastă în acest caz e „deliberată și creativă”, ca să cităm o sintagmă dragă știm  noi cui. 🙂 La baza acestei intreprinderi se prea poate să stea o ambiție prost înțeleasă, o mîndrie rafinată sau pur și simplu o încăpățînare  de tip vegetativ.

Un astfel  personaj, ca cel descris mai-sus, a fost nimeni altul decît David. Nu s-au cicatrizat bine rănile profunde din conștiința și duhul lui de pe marginea multiplei clacări cu Batșeba , că David alunecă profund. După nenumărate și renumite victorii, ca și cum laurii nu i-ar fi fost de ajuns (vezi aclamările celor din jur în raport cu cele oferite urmăritorului lui de moarte- de Saul e vorba), David parcă caută ceva mai mult. Îi e prea (mult) bine. S-a ajuns, vorba lui Pavel. Sub masca unei aroganțe nedemne pentru unul cu „inima după inima lui Dumnezeu”, David aruncă pe piață un argument foarte ieftin. Din cele două texte care fac trimitere la eveniment, cronicarul (comparativ cu Samuel) e mai generos. El ne dezvăluie motivația fiului lui Ișai. Acest „ca să știu” e un fel de praf în ochii unui general. Dar nu un general oarecare, ci tocmai cel pe care l-a instrumentat și în cazul lui Urie & Batșeba. Ioab, unul din generalii de elită ai armatei isreliene, „coincidență” sau nu, are harul/răspunderea de a fi martorul ocular de prim rang la cele două derapaje davidice. În paranteză fie spus, greu trebuie să-i fi fost lui Ioab. Mai ales cu ocazia numărătorii poporului.  Imunizat (probabil) în urma primului derapaj a lui David, și în dorința de-a evita o nouă catastrofă, Ioab opune rezistență. E un fel de „măgăriță” în calea noului Balaam. Limitele comparației trebuiesc păstrate! Opoziția subalternului pare o nimica în calea năvalnicei dorințe de afirmare a împăratului. Cînd instinctele primare (ba chiar animalice) primează, e greu cu argumentul…

Ca ecuația să crească în dificultate, cele două texte care descriu scena par într-un plan imediat, ireconciliabile, contradictorii. Samuel remarcă faptul că „Domnul S-a aprins de mînie împotriva lui Israel; și a stîrnit (tot El- n.n.) pe David împotriva lor ( a evreilor-n.n.) zicînd: Du-te și fă numărătoarea...”. Pe de altă parte, 1 Cronici 21 debutează cu: „Satana s-a sculat împotriva lui Israel, și a ațîțat pe David să facă numărătoarea lui Israel.” Cine , în definitiv , a intervenit pe scenă?!? Dumnezeu sau Satana?!? Și prin urmare, mai e David responsabil de tot ce-a urmat?!?

Datorită complexității ecuației, și implicit din rațiuni economice de timp și spațiu, nu putem elabora (posibilele) explicații la toate necunoscutele problemei.

Cert e un lucru. David e eminamente responsabil de decizia luată. Cel puțin dintr-un motiv. Atît în Geneza4:7/b, cît și în 2 Corinteni 10:5 ne e oferit suportul teologic vis-a-vis de responsabilizarea noastră.

Acest „ca să știu” parcă ne reamintește de prima ofertă, cea edenică, ofertă adresată mamei tuturor oamenilor: Eva. Orice dorință de cunoaștere, înafara cadrului legitimat de Dumnezeu, e idolatrie sub multiplele ei forme.

Cît despre consecințele comensurate cu un cataclism, nu mai amintim. Nici de dialogul post-criză dintre David și Dumnezeu…

Tîlcul unui astfel de episod e unul felurit. Unul ar fi că oricine e vulnerabil la aventuri ale cunoașterii de sorginte diabolică. Altul ar fi că în mărinimia Lui, Dumnezeu „negociază” (în cazul lui David, trei) măsurile punitive. Altul ar fi, că de pocăință sinceră totdeauna e loc…

Drumul de la „ca să știu”, la „ mai bine să cad în mîinile Domnului” e un drum al multora dintre noi…

Anunțuri

3 gânduri despre „Ațîțare la „ca să știu”

  1. ,,Ca ecuația să crească în dificultate, cele două texte care descriu scena par într-un plan imediat, ireconciliabile, contradictorii..”

    Barthimeu , ai o postare despre ,,duh rau care venea de la Domnul”
    ?
    Duhul Domnului S’a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul.

    Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău dela Dumnezeu te munceşte.

    1. Dragă Mitică,
      Nu am ceea ce tu dorești! Dar la cererea clientului se face! 🙂
      Dincolo de gluma de mai-sus, cred că problematica la care te referi e una de actualitate și interes general. Poate, cu ajutorul Lui, o să abordăm și aspectul cu pricina.
      Pînă atunci un sfîrșit de săptămînă plăcut îți doresc!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s