Responsabilitatea umană și cîrca lui Dumnezeu

Ceea ce distinge esențialmente ființa umană de restul creaturilor, e tocmai facultatea numită responsabilitate.

Dialectica dintre aceasta și preștiința lui Dumnezeu privitor la un anume itinerar al omului, cu alt prilej (poate).

Fuga de responsabilitate a fost cel mai strident efect al rebeliunii primului cuplu, cel edenic. Capul de serie, deși cronologic lucrurile s-au derulat diferit, l-a constituit el (iș). Dar pentru că erau una și la bine (și vai!) și la rău, amîndoi au fost trași la fund; la cel al decăderii. Astfel că ea (ișa) și-a copiat capul, pe Adam.

Plasarea răspunderii pe oricine sau orice altceva decît propria persoană, a fost tertipul malefic ce-a amprentat întrega rasă umană.

Nu de puține ori suntem tentați (ba unii chiar purced) la a plasa în cîrca  lui Dumnezeu toate belelele noastre. Adesea ne e dat să auzim, ba la unul, ba la altul invocări de genul: „Păi Dumnezeu a vrut…” ; sau „ De ce a permis Dumnezeu să…?”;  „E problema Lui…”.

Alții aruncă pisica neagră a păcatului în curtea Necuratului. Nu că nu i-ar aparține, dar nu moartă! 🙂 Tot fugă de responsabilitate se numește.

Unii, în loc să fie serios preocupați de propria ogradă ( că ar avea ce curăța, „Har Domnului!” -sic!), se uită în a altora. O astfel de preocupare morbidă e notorie. Un exemplu elocvent e cel al „prietenilor” lui Iov respectiv al ucenicilor lui Christos, cînd cu orbul din naștere.

În fața vicisitudinilor putem adopta două atitudini: fie a ne exonera de orice responsabilitate a faptelor noastre ( ca în exemplele de mai-sus), fie a ne-o asuma, asemenea marilor Scripturii. Unul dintre aceștia a fost Moise.

Nu odată, în fața iminentei pedepsiri a lui Israel de către Yahwe cel drept și sfînt,  tamponul numit Moise, s-a interpus între Dumnezeu și popor. Cunoscînd ambele „tabere”, Moise a știut ce as să scoată din mînecă. El a venit și i-a pus în brațe, ba chiar în spate ( că doar cîrca e mai mare! 🙂  ), un argument forte. Mai mare ca acesta nu se putea. „Din dragoste pentru Numele Tău…” nu e altceva decît  plasarea în cîrca Providenței sarcina rezolvării problemei. Nu că ar fi vorba de o fugă de răspundere infantilă, ci pentru că în ultimă instanță întreg cortegiul păcatului doar Dumnezeu îl poate duce. Și El l-a dus cu stoicism și din belșug, pe Cruce, prin Fiul Său. Moise a înțeles că în Cîrca Harului lui Dumnezeu se pot rezolva păcatele. A nu se înțelege prin aceasta o liberalizare a păcatului. „Ferească Dumnezeu” – vorba lui Pavel.

Căci realmente și esențialmente, Harul Lui, „din dragoste pentru El”, e ultimul nostru resort al ieșirii de sub ciuperca pedepsei divine…

Reclame

Un gând despre „Responsabilitatea umană și cîrca lui Dumnezeu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s