„A murit cu prioritate…”

Dan Spătaru, renumitul și totodată controversatul cîntăreț al anilor ’60 și ’70 avea un șlagăr pe versurile lui Andrei Vargolici: „ Drumurile noastre toate se vor întîlni vreodată...” Cu siguranță ! Fie cu ultimul expir, fie cu ultima suflare din trîmbiță a îngerului.

Dar pînă atunci să ne reamintim de imprevizibilele, de costisitoarele, de veșnic neterminatele și reabilitatele noastre drumuri naționale. În spiritul renumitei și creativei noastre tradiții românești, inclusiv în materie de necrologie (exemplul ilustrativ fiind Săpînța), nu rareori ne e dat să vedem pe marginea șoselelor, care în paranteză fie spus nu-s făcute pentru suprasarcini, supraviteze și supraîncîlzire a asfaltului, cîte o cruce de gîtul căreia atărnă , dacă nu o cununiță ofilită, atunci una din PVC. Dincolo de banalele inscripții gen: „Aici odihneșete...” (datorită neșansei respectiv nesăbuinței- depinde de caz), cutare sau cutare…

Pe unul din epitafurile nenumăratelor crucifixuri stătea înscris: „A murit avînd prioritate!” Ce sinistru! Ce pacoste! Cît de injust! Să ai tot dreptul, să posezi toată prioritatea, și să mori cu ea pe genunchi, parcă ceva nu-i în regulă în Universul acesta! Dacă viața umană nu poate fi echivalată (și aici ne referim la despăgubirile pecuniare, gen Huidu) cu nimic material, atunci tragismul pierderii ei se justifică.

Să mori cu prioritatea „în poală”, să te stingi între fiare contorsionate în ciuda corectitudinii în trafic, să urli în ghearele morții strîngînd în pumni dreptul tău, e de fapt o paradigmă. Una a nenumăratelor noastre conflicte, tensiuni, ciocniri cu semenii noștri. Atunci cînd vine vorba de analizat, de justificat și de dat verdicte apelăm la nestăvilitul nostru instinct de echitate, la spiritul înnăscut de dreptate. Experinața nu puțină, din nefericire, ne dovedește că în ciuda forței argumentului, a indubitabilei corectitudini și principialități, a demonstrației nevinovăției noastre meticulos afișată, finalmente putem muri solitari pe baricada lui „A avut prioritate”. În pofida tuturor acestor demersuri, nu de puține ori ajungem la o barieră peste sau pe sub care nu putem trece. Cea a convingerii partenerului/interlocutorului că-i vinovat. E bariera pe care doar Duhul o poate depăși…

Și atunci…?!?

Să aruncăm o privire la Cel care „A murit avînd prioritate”, dar mai mult decît atît: avînd și un spirit. Cel al Tatălui, Cel al Duhului, Cel al Dragostei. Christosul lui Dumnezeu putea muri avînd exclusiv prioritatea, dreptatea, justețea de partea Lui. De fapt a și avut-o plenar. A murit pe nedrept, substituindu-ne pe noi, pentru noi. Dar mai mult decît atît: a avut înțelegerea condiției umane, afecțiune sublimă pentru capodopera Creației Lui, a avut DRAGOSTE. De fapt, și în ultimă instanță, această combinație extraordinar de fericită între Dreptatea și Dragostea Lui, e nu doar resursa și speranța noastră pentru eternitate, ci și pentru relațiile noastre cotidiene disfuncționale.

Dacă-i vom urma modelul atunci, chiar dacă vom muri avînd prioritate,
Drumurile noastre toate , se vor întîlni vreodată
Drumurile și iubirea, gîndurile, fericirea…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s