Despre negațiolatrie

Fiecare din noi suntem tentați să ne angajăm cîte un idol. Asta după ce l-am confecționat după asemănarea și plăcerea noastră. Nu îl angajăm să stea doar alături de noi, ci să stea sub noi. Sub șaua unei firi pe care o călărim și de pe care (se pare că) nu mai vrem să descindem.

Ne cioplim un idol, dacă mai mulți nu se poate. Unul la modă. Unul dintre aceștia, unul transtemporal, este negarea/negația.

Nu știm cum se face, deși o experimentăm, dar primul nostru impuls, prima noastră aplecare este spre „NU!”. NU că NU e nevoie de spirit critic. NU că NU se impune discernămînt în tot mai multe și diverse situații. NU că NU ar fi loc pentru mai bine. NU că NU… NU că NU… „NU” în stînga, „NU” în dreapta, „ NU” în sus și „NU” în jos… Respirăm a „NU”. De parcă l-am luat pe „NU” în brațe și-l strîngem la piept ca pe o pernă, pe care ulterior ne odihnim. Sau îl folosim ca pe o învelitoare tip scut. Sau ca pe un rucsac (de plumb) pe care-l purtăm în spate. Sau ca pe un marsupiu cangurian bun de alăptat atitudini negativiste. Sau ca pe un umbrar împotriva soarelui binecuvîntărilor providențiale. De „NU” ne împiedicăm la orice pas, chiar dacă pe poteca existențială nu dăm întotdeauna de bolovani. Această calapotare pe „NU” ajunge să ne deformeze într-atît, încît cei care ne cunosc de ceva vreme, dacă ar fi rugați de o terță persoană să ne consulte în vreo privință, primii ar replica scurt și tăios: „Oh NU! Pe el n-are rost… Deja știm răspunsul” 😦

Negația, cîrcoteala a devenit a doua sau a noua (o putem lua fie ca numeral ordinal, fie ca adjectiv 🙂 ) noastră natură. Ea își are sorgintea într-o profundă și permanentă frustrare sau nemulțumire. E ca și cum am avea înainte un pahar pe jumate plin. Inevitabil, invariabil, ireductibil, irefutabil, focalizarea pupilei noastre ar cădea pe cea goală.

Pentru că se contextualizează cu Floriile, Fariseii ne apar drept mostră tipică de negațidolatri. Cîrcoteala lor la adresa celor care-l glorificau pe Christos (în extrem de puținele ocazii) nu-i dezmint…Mai știm noi pe cineva din Ninive care din „NU” și „NU” nu a mai ieșit. Oricum el nu se compară cu confratele lui în ale profeției care, după spusele unui neisprăvit, doar negativ prevedea- de proorocul Mic(a) e vorba. Cioran al nostru care nu a scris altfel decît „sub imperiul cafardului si melancoliei”, mai că se încadrează în clișeul negațidolatriei.

La negațidolatrie există o salvare: un spirit obiectiv. Dacă nu merge, atunci ciocanul mustrării! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s