Toma și condiționarea existențială

Condiționarea „pe orizontală” se justifică și nu prea, funcție de context.

Condiționarea „pe verticală”,  și vai cum nu ne place tehnologizarea limbajului cotidian (în genere) și cu atît mai puțin a celui creștin (în speță), nicidecum.  Dintr-un prim și major motiv: suntem suportați, iubiți de El completamente necondiționat.

Alambicatul Toma, trecînd de la (sau prin) curajul „Haidem să mergem şi noi să murim cu El!” (el însemnînd Lazăr-părerea noastră- deși Cornilescu îl scrie cu majuscule), la impasul  „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?”, ajunge spre final la o condiționare existențială: „Dacă nu …”.

Aminteam cu ceva vreme înainte de comparația dintre Toma și Habacuc, una ce reliefează o discrepanță de atitudine. Privit prin acest sinuos oblon, Toma ne apare (asemenea lui Petru) foarte controversat. Cum a fost posibil virajul de la curaj, via ignoranță inexplicabilă, la condiționarea credinței ?!? E, și nu prea,   greu de explicat.  Și alții s-au tîrguit (ca să folosim un eufemism pentru condiționare) cu Dumnezeu.  Dar depinde pe ce temă?  Asta-i natura umană…

Dar atunci cînd vine vorba de credința mîntuitoare în Christosul Cel Înviat a lui Dumnezeu,  ideal ar fi să nu mai fie invocat acest „Dacă nu...”.

Tîlcul: solidari prin înțelegere și acceptare cu Toma sau judecători glaciali ai lui ?!?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s