Un Raport rătăcit (or) despre o colaborare intraSS ?!?

Ne-am fi așteptat la o constantă și perseverentă abordarea a căpitanului Hâncu în ce privește zooming exclusiv pe CORBU. Dar iată că prin prezentul Raport speranțele noastre au fost spulberate. De fapt istoria se repetă. Aceasta deoarece în prezentul DUI, mai exact în decada a opta a trecutului secol și mileniu, Miliția prin reperenzentantul ei din teritoriu, s-a mai legat de familia noastră și nu de noi. Prin asta Hâncu ne facilitează cunoașterea legăturilor frățești dintre Serviciile Socialiste sau Secrete (după cum ne place). De aici se trage SS și nu din altă parte. Doamne ferește! 🙂

Înaintașii CORBU-lui, care în treacăt fie spus n-au fost nici ei scutiți de șicane, au decis să-și ia zborul peste mări și țări tocmai pînă în țara lui „In God we trust”. Decizia aceasta avea să-i coste pe membrii familiei nucleare (cum numesc americanii familia -cuib din care  ne-am desprin și noi în ’80), costuri concretizate prin forțarea lepădării de cetățenia română, ca mai apoi în baza acestei stări de fapt să-i poată priva și de alte drepturi. Inclusiv de cel al proprietății (în cel mai sinistru caz) sau al despăgubirilor modice (alternativă cu care i-au fericit comuniștii pe Codreni; 24.000 usd pentru o proprietate care în 2007 a fost evaluată de către liderul de atunci al agențiilor imobiliare clujene la peste 800.00 euro). Asupra uneia din multiplele consecințe nedorite care s-a răsfrînt asupra CORBU-lui rămas singur , probabil și posibil cu o altă ocazie. S-ar putea ca la anul… Adică legat de anul 1986, primăvara! Vă asigurăm că va fi (un pic de) fan. Mai ales că „piesa” va fi jucată de personalități marcante ale vremii și vieții baptiste de atunci. 🙂

Hâncu al nostru, pardon al lor, dincolo de gluma cu amenințare trecerii frauduloase a graniței, recunoaște implicit supliciul la care au fost supuși membrii familiei Codreanu (deveniți între timp paraziții societății- etichetă plastică lipită de securișto-comuniștii acelor vremuri pe toți cei fără un loc de muncă).

La final, o nedumerire: Ce noimă are fila aceasta la DUI-ul nostru? Căci nu e vorba direct și personal de noi, ci de cei dragi nouă. Și atunci?!? Să fi fost oare vorba despre o oarecare angoasă că și noi vom amenința cu trecerea frauduloasă a graniței suprapăzite a RSR?!? Să fim serioși! Căci doar nu eram ciobani cu turmele pe fîșie! 🙂

16.07.1985

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s