Duminica era ziua mea de…

Pe sintagma „Duminica era ziua mea de plîns” a independentului gălățean la origini, care a fost de toate (dela lăcătuș la scriitor și publicist), pentru toți (de la Scînteia Tineretului și Scînteia bătrînă la Actualitatea Medicală), sintagmă care a stat la rădăcinile mininovelei omonime în care persifla pocăiții, pe această osatură deci am vrea să ne exprimăm regretul că ultima duminică n-a mai fost „Duminica mea de poezie danielească”.

Se mai întîmplă și în America să fie cîte o tornadă pe doar 4 kmp în urma căreia să cadă stejari multigenari pe case  și stîlpi de înaltă tensiune, care să rupă cablurile electrice, să se producă scurt circuite incendiare și-n final să facă scrum transformatoare. Și noi care credeam că în America schimbarea unui transformator e un chilipir, iată că n-a fost să fie. A durat două zile. N-au fost de coșmar, dar aproape. Alimente alterate în frigidere, lipsa aerului condiționat, și cel mai grav: inaccesibilitatea pe internet!  Și uite așa a trecut „Duminica era ziua mea de…” 😦

Credem însă că nici Daniel și nici fidelii noștri vizitatori nu se vor fi supărat. Credem că și Lunea e primită! 🙂

După „Spune-mi cine ești?” ce putea să urmeze mai logic decît „Clarviziune”. „Clarviziune” am putea spune că e o sumă organică de miniclarviziuni și conștientizări. Prima e cea a unei apartenențe comune:„os din oasele mele”, idee genială aparținînd  aceleași  Mîini. Acestei conștientizări îi urmează cea legată de întruchiparea frumuseții. Dar nu a unei frumuseți banale, ci a celei învăluite în „taine și mirări”. În chiar meizul poemului, Daniel plasează clarviziunea-deziderat: „una în trup, una în suflet și duh”. Am putea spune că era prea frumos dacă istoria ne lăsa pe această culme ideală. Daniel îl creionează pe Adam în culori profetice atunci cînd scrie:

Suntem una, prevăd, în cădere

Una în pierdere şi în chin

Una-n durere şi în destin

Acest angajament ce contrastează profund în raport cu trendul contemporaneității postmoderniste, nu e de fapt altceva decît un jurămînt de credință pentru „la bine și la rău”.

Și-n fine, poetul ne poartă „pe aripi de har și înviere”spre ultima lui „Clarviziune”. Cea legată de speranța redobîndirii Paradisului pierdut.

Mulțumim Daniel Chiu pentru zborul spre „Clarviziune”!

CLARVIZIUNE

 

            Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este

                os din oasele mele şi carne din carnea mea.”

                                Geneza 2:23

 

Eşti os din oasele mele

Şi parte a trupului meu

Te-a modelat

În chipul cel mai măiestrit

Aceeaşi Mână care m-a zidit

Şi după-o vreme-aduse peste mine somnul greu

 

Te-a înzestrat

Fireşte

Cu frumuseţe, taine şi mirări

Divinul Logos ce ne însoţeşte

Mereu şi pretutindeni

Şi în răcoarea zilei

Ne insuflă permanent cântări

 

Suntem una în trup, una în suflet şi duh

Suntem una în vis

Când călcăm cărări

De paradis

 

Suntem una, prevăd, în cădere

Una în pierdere şi în chin

Una-n durere şi în destin

Suntem predestinaţi să coborâm în abis

În moarte să ne dezbrăcăm

Şi-apoi pe aripi de har şi înviere să ne-nălţăm

Spre-a fi una cu El în noul paradis

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s