Cu Daniel Chiu prin Poemele Edenului: „TE-AM AȘTEPTAT”, din ciclul „Din Rai”

Daniel Chiu prin prezentul poem ne invită la o tapiserie poetică, pe a cărei canavauă brodează așteptări și visări, împletite cu căutări și împliniri. El nu se sfiește să apeleze la cuvinte cheie (să ne jucăm, să ne-nchinăm, sărut, aventură fierbinte, să ne-ncînte, priviri sfinte) care fac farmecul iubirii conjugale. Tema centrală a poeziei o constituie uniunea nu doar a două  ghemuri de „carne și oase”, ci cu mult mai mult, unitatea în închinare a două duhuri complementare. Dovada?!?

Te-am aşteptat…

Voiam să vii să ne jucăm

Pe tărâm fermecat

Şi să ne-nchinăm”.

Așteptările lui sunt împletite de și cu visări. Visul suprem era dincolo de „Un cuvânt zâmbitor, Şi-un sărut”. Era unul după ajutorul potrivit. Ne surprinde expectația îndrăgostitului fierbinte de la mijlocul tapiseriei literare, una cu iz de pretenție. Nici mai mult, nici mai puțin

Mă gândeam c-o s-auzi

Ale mele cuvinte

Ce prin minte-

Mi străbat”.

Doar un eros înflăcărat are asemenea așteptări nemărturisite.

După așteptări și visări, după îndelungi căutări „ aevea, şi-n vis”, Daniel ne introduce în realitatea întîlnirii. O întîlnire care se dorește a fi transformată în eternitate. Trăirile  se vor transpuse nici mai mult nici mai puțin decît „într-un ev preamărit”. Dar mai ales ca acesta din urmă să fie impregnat de și

În poeme cu vers nesfârşit

Şi cu rare cuvinte”

Paradoxală încheiere a tapiseriei !

TE-AM  AŞTEPTAT

                …şi cei doi vor fi un singur trup.

                                Matei 19:5                                  

„Te-am aşteptat…

Voiam să vii să ne jucăm

Pe tărâm fermecat

Şi să ne-nchinăm

În aprins asfinţit

 

Mai apoi te-am visat –

Cu toate că nu te-am văzut –

Aş fi vrut

Să-ţi ofer

Un cuvânt zâmbitor

Şi-un sărut

 

Bănuiam că-mi lipseşti…

Îmi spunea tot mereu

Al meu dor lâncezit

Fără somn şi răgaz

Şi doream ajutor potrivit…

 

Te-am strigat

Fără glas

În tăcutele zări purpurii

Mă gândeam c-o s-auzi

Ale mele cuvinte

Ce prin minte-

Mi străbat

Şi-o să vii…

 

Te-am primit

Ca pe-un dar

Preţios şi iubit

La calende de somn

Ne-nţeles şi adânc

Dar atâta de binevenit

 

Te-am căutat

Şi aevea, şi-n vis

Tot mereu te-am strigat

Şi răvaşe pe ceruri ţi-am scris…

  

După somn ai venit

Iată, nopţile-s noi

Decorate-n miraj

Şi-aventură fierbinte

Puse-n rând

Să ne-amuze

Şi mereu să ne-ncânte

Căci de când te-am primit

Cu balsamul iubirii pe buze

Şi-n privirile sfinte

Noi trăim într-un ev preamărit

Ce  îl vrem imprimat

În poeme cu vers nesfârşit

Şi cu rare cuvinte”

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s