„GRĂDINA RĂSĂRITULUI” – o grădină a consumării și toarcerii

Poezia e concepută să placă!

Și cea a lui Daciel C. parcă începe să ne placă tot mai mult, pe măsură ce ne afundăm în ea. Ceva ne atrage : spiritul și litera ei. Mai ales că în catrenul de mai jos luxuriantele epitete și metafore  înfășurate pe filonii teologici ne întîmpină chiar de la intrare. Ele sunt  o „risipă” generoasă. „legămînt verde”, iată o mostră vivace și vie a stilului poetic.

Printre sau după desfătări în „mir și rouă”, se nasc poeme și cîntări . De dragoste adăugăm noi… 🙂

Așa cum deja ne-a obișnuit poetul, dincolo de pura inventariere a peisajului, ne invită la reflecții, meditații pe marginea Creației. Tot acest parcurs  nu poate să ne lase decît perplecși. Asta datorită Creatorului. La Daniel „Perplexitatea nu se mai rărește”. Dar nici nu se răcește! E una contagioasă. Mai ales că Lumina nu poate fi estompată decît de „un abur tainic și zglobiu”.

Grădina, ca parte a Edenului necunoscut la întreaga lui dimensiune, e locul fertil al cunoașterii. Mai întîi și exclusiv a Dumnezeului Designer. În această aspirație a cognitivului, pentru  Daniel „O singură mirare mai rămîne”. E necunoscuta ce se „toarce tot mai greu”. E una shakespeariană.

ce s-ar impune” să cunoaștem ?!? Viața sau Dialectica Bine-Rău?!?

Daniel ne lasă pe fiecare, să ne toarcem din greu crezul: a asculta sau nu de El?!?

 

 

GRĂDINA  RĂSĂRITULUI

 

            Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden,

spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ

tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni la mâncare,

şi pomul vieţii îm mijlocul grădinii,

şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Geneza 2:8

 

Spre răsărit grădină se-nfiripă

Cu pomi şi roduri, verde legământ

Se-ncântă ochiul de splendori – risipă

Iar gândul leagă cerul de pământ

 

Udată e grădina-n mir şi rouă

Şi e menită pentru desfătări

De sub arbuşti mereu cu roadă nouă

Se plămădesc poeme şi cântări

 

Un râu ce-şi poartă darul cristalin

Pe lângă aur, pietre nestemate

Se-mbie să reverse printre pini

În patru braţe undele-i bogate

 

În est grădina-i pusă printre spaţii

Lumina o inundă şi tot creşte

Iar prin luxuriante vegetaţii

Perplexitatea nu se mai răreşte

 

Nu-s nori şi ploi să-ntunece lumina

Ci doar un abur tainic şi zglobiu

Se răspândeşte-odată cu mireasma

Din pomul vieţii-n rod trandafiriu

 

Nu-i timp, ci sărbătoare în grădină

E-a rodurilor ce tăcut se cern

A consumării dragostei uimite

Şi-a părtăşiei vii cu Cel Etern

 

O singură mirare mai rămâne

În crezul ce se toarce tot mai greu

E pomul vieţii cel ce s-ar impune,

Sau pomul plin de bine şi de rău?

Deerfield, 09. 01. 03

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s