„Afară din Sălaj” sau despre bucuria unei persona non grata expulzate

Harul, ca versiune slavonă, una mult mai apropiată față de charisul elen comparativ cu latinescul gratia, este dezirabil oricui de bună-credință. A intra în grațiile cuiva sus-pus e apanajul volițional al respectivului dătător de har. Cel mai adesea intrăm între gratiile grațiilor, independent de voința noastră. Cînd decidentului i se năzare ceva, hop, gata cu harul.  Devenim o persona non-grata.  Pentru unii mai emancipați decît noi, paradigma e eufemismul antipatiei, al urii, al expulzării.

Așa se face că în primăvara lui ’86 am fost chemați la șefa de cadre, arhaicul pentru șefa de resurse umane respectiv eufemismul pentru securista Direcției Sanitare a Județului Sălaj, tovarășa Sima (căci atunci era prohibit „Doamnelor și Domnilor…”). Așteptam între ușile unui duet celebru, unul securisto-medical, tandemul Sima-Mîndruțiu. Ultimul în calitate de director al DSJ Sălaj. Niciodată nu am știu cine este mai mare în ultimă instanță: securista sau medicul. După ce ne-a introdus în atmosfera premergătoare unei discuții cu directorul medical Mîndruțiu, am fost invitați în biroul ultimului. Aveam să intrăm ca într-o cușcă. Într-una a „leilor care urlă, dar nu sfîșie”. Dar nu pentru că nu ar știi și nu ar vrea, ci pentru că nu pot. Le e limitată puterea!

Luînd loc în biroul directorului am început să fim ciuruiți cu tot felul de amenințări, invective și aberații. De la atitudini dușmănoase față de scumpa noastră țărișoară și populară (în care se practica persecutarea dezidenților politici, culturali și religioși) și și socialistă (în care nu mai existau nici clase sociale, deoarece lupta de clasă dispăruse) la prozelitism religios, sectarist.  În loc de RSR mai bine ar fi intitulat-o BRCR (Banan/la Republică Comună a Românilor). Și dă-i,  și dă-i cu insinuări, cu amenințări, cu jigniri pe o tonalitate nu doar ireverențioasă ci și foarte înaltă (nu una de giga sau mega, ci doar de kilodb 🙂 ).

La un moment dat Mîndruțiul nostru ne-a spus-o verde-n față: „AFARĂ DIN SĂLAJ”! N-am scuturat praful cetăților străbătute ale Sălajului, n-am rostit imprecații la adresa nimănui, ci primul gînd ne-a fugit la responsabilitatea socială („Famelie mare, renumeratie mica, dupa buget Coane... ” Mîndruțule!), la ineditul și greu verosimilul moment.  Efectiv eram puși pe liber, eram expulzați de către reprezentantul unei societăți care-și trîmbița pe toate ulițele politice beneficiile apartenenței la comunism.

Nu am putut rezista tentației de a afla care a fost ultimul și cel mai decisiv resort al expulzării, și ca atare am întrebat: „DAR DE CE?!?” Scăpînd păsărica sincerității din colivia funcției de șef, directorașul nostru ne-a spus-o: „Pentru că ești pocăit și faci propagandă religioasă”– (citat din memorie).

Am încercat să îi reamintim tovarășului că totuși la bază exista o repartiție guvernamentală, că aveam familie, că nu puteam fi șomer într-o țară comunistă (și atee). A fi fără ocupație „pe aceleași vremuri” însemna parazitism, eligibil pentru zuchtuhaus (pîrnaie , pe mioritică). Dar pe hotărîtul și nestrămutatul nostru directoraș nimic nu l-a impresionat. „Nu-ți convine?!? Du-te-n Deltă sau în Botoșani că acolo e nevoie de medici!”- un fel de înjurătură-blestem… „Dacă doream acolo, acolo alegeam. Dar totuși am avut o medie în baza căreia am ales la repartiție…”- a fost replica noastră.

Nimic, dar absolut nimic…

Cu aceasta s-a încheiat dialogul surzilor. Căci de trialog nu poate fi vorba, deoarece securista stătea mîlc… Ea nu vorbea, ci doar lua notițe informative.

Spre final am înțeles care-i tîlcul, și ca atare am cerut ceva în scris. A fi dat afară fără documente legale, însemna expunere la tot felul de interpretări.

Stînd pe hol și meditînd, dintr-o dată ne-a străfulgerat prin minte o bucurie, o fericire. Una nefirească în contextul secular al gîndirii, dar explicabilă în cel spiritual, creștin. Bucuria, beatitudinea, fericirea a opta. Cea mai elaborată dintre toate, cea din urmă, încununarea: „ferice de voi cînd din pricina Mea, oameni vă vor...”. Păstrînd proporțiile comparației (cu proorocii înaintași), dorim să amintim că bucuria harului de-a fi fost repugnat pentru Christos a fost una genuină și totală. Era bucuria unei persona non grata...

 

P.S. Semnificativ sau nu, la o vreme am aflat de faptul că peste decidentul nostru a dat un accident (cerebral), și că mai apoi  s-a stins…

Cît despre detalii și picanterii pe marginea evenimentului, pe curînd! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s