„AMINTIRI” din Rai

Adam, n-a avut copilărie. Pentru el „Nu știu alții cum sunt, dar eu cînd mă gîndesc la locul…” are însă o cu totul altă semnificație. Doar el ar putea parafraza ceva de genul: „Alții nu știu cum a fost, ci doar eu, cînd mă gîndesc la locul și timpul acela din Rai”.

AMINTIRI” încheie un prim ciclu din „POEMELE EDENULUI”. Pe cel „ÎN RAI”.

AMINTIRI”le în viziunea lui Daniel au două funcții.

Implicit prin „ne spală inimile”, „AMINTIRI”le curăță, epurează, purifică. E prima funcțiune.

Tot pentru același vizionar, „AMINTIRI”le au și un rol depozitar, și anume acela de a „Depune tot ce a adunat” sîngele nostru năvalnic juvenil, devenit spre final „leneș și nepăsăstor”. Pare a fi o versificare a unui aforism iorgian pe această temă.

Adunatul în hambarul sentimental al inimii, invariabil îi urmează epurării de orice impuritate morală.

Asta pentru a face loc sămînței Adevărului și Dragostei!

 

 

AMINTIRI

 

Anii trăiesc în zile

Zilele trăiesc în clipe

Clipele pot deveni amintiri

Adunate şi purtate

De sângele ce ne spală inimile

Sângele nostru

Năvalnic în tinereţe

Ajunge leneş şi nepăsător mai târziu

Asemenea unui râu ce-şi mută apele

De la munte la câmpie:

Depune tot ce a adunat

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s