(Re)Devenire prin „REÎNTOARCERE”

Revenim  prin „REÎNTOARCERE”!

Cînd suntem „LÎNGĂ EDEN” nu putem decît să aruncăm o privire peste gardul timpului (pierdut) și să ne gîndim cu nostalgie la ce-am pierdut. Căci de cîștigat cunoaștere de bine și rău, nu e cazul.

Într-o anume desprindere ne introduce Daniel. În cea a sufletului de trup. Disoluția acestui unit dihotomic face substanța primei jumătăți a poeziei. Prețul acestei desprinderi pentru suflet nu este cîtuși de puțin minor: „civilizații, mari minuni, imperii”, ca să nu mai amintim de „tihna omului dintîi”. De cealaltă parte, trupul cu ale lui.

Puntea dintre cele două entități ale aceluiași întreg, o realizează „țînțarii” ce „neliniștea mi-o poartă”, „albinele” ce „picură în vene nostalgii” respectiv păsările ce „aruncă grele și tîrzii ecuatoriale doruri”. Totul e-naripat! Mai ales dorul adîc sfîșietor după „ce-am lăsat”. Această suferință ne readuce în atenție paradigma „prodigală” a fiului cel mic care-și revine „în fire”.

Incertitudinea regăsirii paradisului pierdut îl încearcă atît de adînc pe poet, încît se autointeroghează prin „Voi mai găsi ceva din ce-am lăsat?”. În disperarea-i maximă, e dispus la orice sacrificiu. Inclusiv la  să stoarcă „lacrimi și lumini” din „ochiul întristat”. Căci printre lacrimi, nu-i așa, Lumina se vede mai limpede!?!

Lecția desprinsă din toată această aventură, e cu aplicabilitate universală:  învățarea în și prin tăcere. Învățarea că singura alternativă pentru (Re)Devenirea eternă e REÎNTOARCEREA perpetuă.

REÎNTOARCERE

 

Sufletul mi s-a desprins

Lăsând civilizaţii, mari minuni, imperii

Grădini cu tihna omului dintâi

Din lumea sudului aprins

Rupt

A crescut pe lângă acest trup

Obişnuit cu iarna şi povara

Câteodată, printre zile, vara

Ţânţarii-n roiuri zăbovind

Neliniştea mi-o poartă peste câmp

Albinele din aripi şi priviri

Îmi picură în vene nostalgii

Ce cresc în timp

Şi păsări stoluri

Peste mine aruncă grele şi târzii

Ecuatoriale doruri

Mă ispitesc, mă fură, mă îndeamnă

Neistovite zboruri

Peste timp şi loc să mă întorc!

Voi mai găsi ceva din ce-am lăsat?

Sau ochiul întristat

De lacrimi şi lumini va fi să-l storc?

Tăcând voi şti, voi învăţa

Prins în vârtej de alizeu

Că printre deveniri eterne

Eternă-i reîntoarcerea

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s