Sub umbrela lui „eu”, „el” și „noi”

Nu se știe cu exactitate dacă Parapluie-ul e o operă chinezească, egipteană sau greacă, una veche de aproximativ patru milenii. Dacă funcția primară e să acopere, să scutească, atunci mai că am putea afirma că istoria acestei acoperitori se suprapune cu cea a rasei umane. Căci ce altceva au fost frunzele lui Adam și ale Evei?!? 🙂  Umbrela e-n toate și pentru toate vremurile. Că-i torent sau că-i dogoare, ea e utilă. Mai ales dacă vine vorba de critici…

În materie (generică) de comunicare, și în cea creștină (în speță), adesea ne confruntăm cu o trilemă.

Întîlnim pe unii care atunci cînd vor să-și exprime ideile se folosesc de „eu”. Hingherii hermeneuticii țop și ei cu cușca. „Păi să vezi … Ăsta e lipsit de modestie. E plin de Eu-ri… Nu-și mai încape-n pene!” Dacă e și evanghelic tipul, ploaia acidă a criticii sfinte îl termină pe respectivul. „Unde-i smerenia?!? Unde-i cumpătarea?”- sunt doar cîteva picături (chinezești) pe capul sărmanului.

Alții însă consimt să apeleze la o formulare ușor impersonală, prin folosirea acelui „el”. În acest caz hoherii atacă din sens invers. „Lasă că știm noi. Face pe modestul, dar în realitate…”- reprezintă contrapunerile la libertatea de exprimare a celui ce se folosește de „el”.

Și în fine, unii autori (mai ales în domeniile academice) cînd e vorba să-și vehiculeze ideile, apelează la „noi”. Aceeași speculanți negativiști, strigă-n gura mare: „Unde-i aportul personal?!? De ce se ascunde după „noi ?!?”

Pe șintării exegezei literare (dar nu numai), nimeni nu-i poate mulțumi. Torentul criticilor, aciditatea picăturilor negativiste sau focalizarea luminii solare academice pe capul celui ce cutează să aducă în agora dezbaterilor o idee, sunt cîteva din modalitățile de descurajare, de intimadare sau dacă e posibil, de desfințare a insului.

Ceea ce-l poate proteja pe cel vizat, e tocmai umbrela. Cu cît e mai arcuită, cu atît e mai puțin expus demolării. Dar nici soliditatea mînerului nu e de neglijat. Cu alte cuvinte, conștiința și motivația sunt cele ce importă. Dar mai ales „mînerul” motivațional.  Tocmai aceste două aspecte puțin penetrabile le scapă vînătorilor. Și e bine așa! 🙂

Acum dacă e să ne aplecăm asupra unor exemple biblice, putem regăsi din fiecare din cei/le trei. Pavel, judecat la sînge de unii (corinteni) pe tema aceasta, s-a folosit de nu puține ori de „eu”. S-a folosit riscînd să fie catalogat arogant, ba chiar nebun. Ioan, evanghelistul, a apelat la acel impropiu „el”; ca mai apoi, în epistole, să se folosească de „noi”. În același spirit al incluziunii vine și Daniel dar și Ezra (care probabil a fost inspirat de ultimul).

S-ar prea putea ca finalmente să ne întrebăm: care-i formula(rea) oportună?!? Toate și fiecare în parte! Doar dacă motivația și conștiința sunt corecte.

Restul nu mai contează!

Anunțuri

7 gânduri despre “Sub umbrela lui „eu”, „el” și „noi”

  1. Barthimeu, acum chiar ca-mi vine sa intreb;
    -Cat iti ia tie sa scrii o astfel de postare ?
    […mie imi ia mult sa citesc ca sa pricep. ]

    ,,Pe șintării exegezei literare (dar nu numai), nimeni nu-i poate mulțumi”

    Trebuie sa recunosc ca a trebuit sa dau o fuga la dictionar .

    ,,șintării” astia !!!
    cat de aproape sunt … si nu stiam ca asa le zice !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s