Circădreala Neamului

Megalomania nu cunoaște limite! Tragismul se întîmplă uneori să facă casă comună cu grotescul și nesimțirea. Cînd toate acestea îmbracă straie oficiale,dezastrul e asigurat.

Concret și la subiect, oful nostru e pe marginea unui „BOR, BOR că eu  MOR!”. Mai exact pe tema unui zBOR deasupra unui cuib de curci. Asta cîtă vreme ele stau pe ouă și le numără. Cît despre curcani, e bai cînd se umflă-n pene. E de  rău. Cu cît sunt mai gutoși pe la încheieturile de bază, cu atît mersul rațiunii e mai afectat.

După ce au dat din gheare și aripi acum mai bine de cîteva decenii, și și-au alungat consoartele istorice din lăcașuri, curcanii dacă erau drept credincioși, după măcelărirea oficială din Decembrie le-ar fi invitat pe oropsitele papistașe să-și ia ce le aparținea. Dar nimic! Mai exact aproape nimic… Ca și la comuniștii bolșevici. Odată ocupat teritoriul, înapoi nici pomeneală.

Dar ca și cum nu era deajuns, croncănitul curcănesc a devenit și mai oficios  dar și mai zgomotos. Mai ales la porțile diverselor case ale poporașului mioritic din sate, cătune și urbi.  Și iaca-șa au apărut unde vrei și unde nu vrei, cîte  un locșor de închinare ai străbunei și dreptei credințe  pentru viitorii potențiali, posibili și probabili credincioși mai mult sau mai puțin ( credem totuși că a doua variantă e mai realistă) drept cuviincioși. O cruciuliță ici, o portiță maramureșeană colo, și uite așa viețuitorele noastre salvatoare de neam și popor, și-au făcut simțită prezența peste tot.

Că au luat gologani de la prăpăditele de găinușe (cu ocazia unui botez), de la amărîtele de gîscuțe (pentru vre-o mormîntare), de la firavii puișori (care-și puneau gînd de-o nuntă-n cartier) mai treacă meargă. Deși nu se merge așa! Că animăluțele noastre au dat din clonț și și-au luat înapoi păduri cît țara; că au cerșit și șantajat (mai ales în preajma alegerilor) pe boierașii neocomuniști să le dea galbeni pentru alte și alte lăcașuri de cult(ură-mai ales) cît și pentru șefii aleși pe sprînceană (securisto-comunistă), am văzut și tăcut. Deși nu era nici drept, nici credincios și nici cuviincios…

Dar ceea ce ne-a asfîrtecat adînc la sentiment, a fost ultimul croncănit patriarhal către toate plasele și județele carpato-danubiano-pontice. Acum cînd lumea se frămîntă, cînd mălaiul scade și crește mucegaiul nebunului simț, trîmbițașul nostru de prin părțile dulcelui tîrgușor al ieșilor, s-a trezit tam-nesam cu jalba-n proțap. „Vrem parai, vrem parai… Ca să vă ducem în rai!”- pare să fi glăsuit prim cuvîntătorul drept necredincios cînd a trimis sfară-n țară pentru nici mai mult , dar nici mai puțin de treisute de miișoare de parale (noi-că alea vechi nu-ncap în straiță de multe ce-s 🙂 ). Că bănuții care-ar face moviloiul ăsta de bani, îs storși și din gușa altor păsărele evangelice (prin taxe și dări), pe cine-l doare-n gușă ?!? Nu contează: bani să iasă!

Și iaca-șa circădreala smint(u)irii neamului o luă la vale. Da rău de tot maică! 😦

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s