„Acest element periculos care se adună cu frații săi întru Iudei”- o filă DUI lipsă (2)

Pe fundalul unei supravegheri multilateral dezvoltate (primarul Groza, milițianul Moldovan și încă vre-o doi colegi)…

Pe fondul încercării de-a face o mărturie profesională cît de cît reprezentativă…

Avînd în vedere relațiile intrafrățești cu cei din Aghireșu, frați de aceeași credință în Domnul ca și noi (în speță cu frații penticostali, deși eram baptiști)…

Lunînd în seamă și existența unor vulnerabilități (asumate și confesate)…

Ne-am pomenit, așa pe nesimțite, în primăvara-vara lui ’87.

În cutuma PCR-ului din acea vreme, printre multe altele, intra și delegarea de responsabilități paraprofesionale unor categorii umilitor numite, neproductive. Aici intrau cei din învățămînt, sănătate, cultură, ș.a. Corpului medical din comună (medici, asistente, infirmiere, personal auxiliar) i  s-a repartizat în cadrul campaniei agricole de primăvară-vară, o postată bunicică de prașilă (cca 2 hectare) în cadrul CAP-ului local. Cam un kilometru lungime, pe două rînduri îi revenea fiecăruia. Să nu mai amintim că era atunci o secetă de s-o tai cu… Cu nimic! Că nici sapa nu intra în pămîntul aproape pietrificat, de secetă ce era. Căldura?!? Mai mult decît toridă!

Colegul delegat de partid cu mobilizarea exemplară, una care implica scoaterea din producție (a se înțelege văduvirea pacienților de consultații- cu execepția urgențelor), a venit și la noi să ne mobilizeze la căpălit. Căpălit, deoarece „Ardelenii știu de ce!” 🙂 Avînd în vedere că noi, prin pronia cerească aveam atît în Fînațele Clujului cît și în jurul casei pămînt arhisuficient de prășit, foarte politicos dar și foarte ferm, am refuzat mobilizarea. Colegul a început-o cu ușurelul, pentru a o sfîrși cu amenințarea. „Măi Viorel! Tu știi ce înseamă să te opui directivelor de partid?!?”. La care, neputînd rezista ispitei i-am replicat: „Max dragule! Cu ce sunt eu mai fraier comparativ cu alți colegi din Cluj sau din alte comune limitrofe, ca să mă duc la săpat?!? Adică nu joiesc cu ce am, îmi bag oameni la sapă la mine, și să mă duc la CAP pe gratis?!? Și la o adică, n-am făcut școală ca să mă duc la săpat la stat.” În cadrul liceului și facultății am făcut suficient voluntariat forțat ca să mai avem chef și după. Citatul de mai-sus trebuiește luat ca o încercare de reproducere cît mai fidelă a dialogului purtat cu membrul de partid din cadrul Dispensarului Aghireșu, la mai bine de 25 de ani.

Și colegul nu, și nu, că să mergem, că dacă nu… verzi și uscate!

Atît a fost suficient: să sfidăm partidul. De acolo începînd, a curs artileria. Plutonul care alimenta cu muniție, în frunte cu primarul Groza, a încropit o depeșă în trei exemplare pentru trei destinatari deși diferiți (în aparență), totuși uniți în gînd și-n simțire. Scrisoarea-raport, declarația, nota informativă cum s-o fi numit (nu mai contează), a fost expediată Județenei de Partid, recte tovarășei Ana Brustur de la Secția de Propagandă- o altă doamnă de fier, dar pe linie de partid, una foarte bună prietenă cu tov. dr. Silvia Albu de la Direcția Sanitară Cluj. Atît de prietenă, că după balamucul din Decembrie ’89, nora șefei cu propaganda comunistă a ajuns mare și tare la Casa Județeană de Asigurări. Dar nu numai județeana de partid, ci și Direcția Sanitară Județeană, mai exact tovarășa-doamnă-de-fier Silvia Albu, a fost cadorisită cu un exemplar. Și-n fine, ca trioul să fie complet, ultima copie a fost expediată Spitalului Orășenesc Huedin, mai exact directorului din acea vreme.

La toți Doamne, la toți trei!

De unde, prin cine, cum am aflat, cam ce conținea adresa, ce s-a mai întîmplat după, e o altă fațetă a uneia și aceleiași piese de teatru… Absurd!

Dar  despre care… în episodul următor! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s