Iuda „rob și frate”- o simbioză aparte

v.1 Iuda, rob a lui Isus Christos și fratele lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți în Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Christos.”

Iuda: ce nume arhicunoscut! Iuda (Lăudat fie Domnul!), ce semasiologică celebră!
E un nume ce apare în ambele jumătăți ale Scripturii. Din așa mulți, certamente nu poate fi vorba despre cel de-al patrulea patriarh din cei doisprezece ai lui Israel, cel de la care derivă tribul și ținutul omonim.
Cîți Iuda întălnim în Noul Testament?
Odată e vorba de un Iuda , fratele lui Iacov, Iose, Simion, și încă cel puțin a două surori, care împreună cu Isus (Unicul „zămislit de la Dumnezeu”), erau toți copii Mariei (Marcu 6:3; Matei 13:55-56); apoi de un Iuda fiul lui Iacov (Luca 6:16, nemenționat în Matei 10), unul din cei doisprezece ucenici; apoi de un Iuda care se întreabă sau mai exact Îl întreabă pe Mîntuitorul de ce nu se revelează Lumii ci lor, ucenicilor (Ioan 14:22); apoi de un altul, și anume Iuda Iscariotenul și trădătorul; apoi de un Iuda, unul din cei 11 ucenici rămași după plecarea lui Isus respectiv după pierzarea lui Iuda Iscariotul.( Fapte 1:13); apoi de un Iuda din Galilea care a făcut o răzmeriță și a fost omorît ( Fapte 5:37); apoi de un Iuda cel ospitalier care l-a găzduit pe Saul imediat după convertirea de pe drumul Damascului, și în casa căruia a fost trimis Anania pentru a-l întîlni pe fostul prigonitor (Fapte 9;11); și în fine de un alt Iuda , numit și Barsaba, unul din proeminenții Bisericii Primare care e relatat de doctorul Luca în Fapte 15:22.
Ce ne rămîne, e să descifrăm care din atîția cu numele de Iuda din Noul Testament, e „al nostru”? Prin excludere putem să presupunem că e vorba de Iuda, fratele mai mic a lui Isus Christos, și în același timp frate cu Iacov, Iose, Simion & comp. Argumentația e următoarea: Iuda Iscariotenul e imposibil. Iuda Galileanul, la fel. Iuda, fiul lui Iacov nu putea fi, deoarece Iacov era frate și nu părinte al epistolarului Iuda. Ca o paranteză extrem de scurtă: dacă am dori să lungim firul identitar al autorului cărții, ne-am putea întreba ceva de genul: „Dar care Iacov?!?” Căci și aceștia nu sunt puțini la număr … Iuda, gazda lui Pavel după convertire, e mai puțin probabil datorită locației. Prin contopire, Iuda, zis și Barsaba, s-ar putea să fie unul și același cu Iuda unul din cei unsprezece ucenici, cel care a făcut parte din prezidiul Bisericii din Ierusalim. Dacă deci rămînem pe varianta că Iuda epistolarul e frate (de două ori: și bilogic dar și spiritual) cu Iacov epistolarul, ambii fiind frații mai mici ai Domnului Isus și fii ai lui Maria și Iosif, ne putem imagina ce anume și-or fi povestit unul altuia despre Fratele lor Cel mare… Dacă inițial „Frații Lui I-au zis: „Pleacă de la noi, șu du-te în Iudea, ca să vadă și ucenicii Tăi lucrările, pe care le faci…Căci nici frații Lui nu credeau în El.” (Ioan 7:3-5), cum se face că au devenit (atît Iacov, cît și Iuda) robi ai lui Isus Christos?!? Și încă ce robi! Cum au ajuns să „recupereze” din terenul pierdut prin necredință?!? Cum au intrat în posesia mărturiilor despre cuvîntările și lucrările Lui?!? Căci așa cum se va vedea din cele ce urmează, idei și teme din discursurile lui Christos, se regăsesc în cele două epistole.
Ce importă cel mai mult e atitudinea, imaginea de sine, statutul care se desprinde din partea introductivă. Două raportări identitare ne prezintă autorul: una față de Isus Christos și alta față de semenii (și/sau) lui. Această ordine a posturii lui Iuda nu e întîmplătoare.
Primordial el se relaționează față de Isus Christos. Dar nu oricum. Ci din postura unui servant, a unui rob. Întîmplător sau nu (și noi pledăm pentru a doua variantă), dacă e să admitem că Iuda al nostru e fratele lui Isus, fiul Mariei, autorul refuză deliberat să amintească filiația genealogică umană. Nu o putea face?!? Cu siguranță că da! Avea legitimitate. În plan uman, firesc, orizontal. Dar el nu! El se consideră un rob și nimic mai mult. Din perspectiva seculară o atare postură nu prea conferă credibilitate și cu atît mai puțin autoritate. Dar din cea creștină e tocmai invers. Mergînd mai departe pe filiera Iuda-unul din copii Mariei, nu putem rezista tentației de a crede că Iuda nu a fost familiar cu viața publică (de după vîrsta de treizeci de ani) a lui Isus Christos. Aici incluzînd toate cuvîntările și lucrările relatate (cel puțin) de către cei patru evangheliști. Și atunci, presupunînd că lui Iuda, Duhul Sfînt (și prin ceilalți apostoli) i-a reamintit tot ce a afirmat Christos în legătură cu tema robiei (vezi Robii netrebnici) respectiv Pavel, Petru; ba mai mult, și ce relatează Vechiul Testament pe această temă (mai ales despre robul care decide benevol să-și păstreze statultul de sclav, decizie confirmată prin lobul urechii străpuns la ușiorii ușii), atunci putem înțelege mai ușor de ce Iuda începe așa cum începe: cu „rob a lui Isus Christos”.
Secundar, pentru a ne facilita perspectiva din care vine, Iuda se prezintă ca frate a lui Iacov. Revenind fugitiv la paranteza mai-sus menționată, credem că Iuda e fratele lui Iacov epistolarul și în același timp frate cu Simon, Iose & comp. La fel ca și în cazul influenței christice, nu putem exclude nici influența Epistolei lui Iacov asupra lui Iuda. O abordare analitică în paralel a celor două epistole, cu tangențele și diferențele ce le includ, nu ar fi de prisos. După cum nici idei regăsite (și probabil reluate) din scrierile lui Petru, nu trebuiesc trecute ușor cu vederea.
Așadar, autoritatea epistolarului derivă dintr-o simbioză atipică secular: cea dintre robie și frăție!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s