Un scuipat cît o golgothă

Ignorarea, desconsiderarea, umilirea sau înjosirea pînă în cele mai de jos tenebre ale ființei umane, poate îmbrăca diverse forme.

Dar parcă prin simbolistică, comparație și implicații, scuipatul joacă cel mai funest rol.

Să ne imaginăm, deși scena a fost reală (și nu oriunde, ci într-o urbe ce se vrea capitala culturală a Europei în viitorul nu prea îndepărtat), scuipătorul și scuipatul față-n față, în centrul agorei. Un zero barat, versus unul nu doar „înfiorător de citit”, ci și inteligent; ba mai mult, un înțelept în cel mai scriptural sens al cuvîntului (prin frica de Dumnezeu pe care ne-a demonstrat-o). Un terchea-berchea (probabil naționalist-securist), față-n față cu o cvasi întrupare enciclopedică care vine să faciliteze apropierea de Divinitate printr-o  prelegere-discurs pe cît de natural expus, pe atît de profund și logic documentat. Era vorba de fapt de rolul logicii (superioare) în procesul (în)credințării în Dumnezeu. Dacă mojicescul, abominabilul, excremențialul gest s-a produs după ținerea prelegerii, atunci gravitatea lui respectiv acceptarea cu demnitate a prelingerii pe obraz a scuipatului , capătă valori exponențiale.

Dar să comutăm zoomul de pe cei doi, pe public… Care a fost reacția lui?!? Cu excepția alternativei că ar fi luat prompt și energic atitudine civică (soluție dezirabilă din partea unei comunități cosmopolite și emancipate moral și cultural cum se pretinde a fi cea clujeană ), ce denotă posibilitatea existenței celorlalte atitudini?!? Aici ne gîndim la indiferență, sau mai grav, la co(n)simțire. Căci neutralitate în acest caz nu se admite!

Să fie acest gest reprezentativ nu doar pentru o cetate culturală precum Clujul, ci pentru o întreagă nație?!? Să fii fost oare Patapievici  (căci el e pătimitul) acum mai bine de două decenii profetul care-și radiografiază neamul, și care ajunge să experimenteze pe spatele lui crucea unei astfel de înjosiri?!?

Dacă răspunsul e afirmativ, atunci halal națiune… Vai ș-amar de noi…

România-i o gologothă!

P.S. Lectura trebuie făcută prin lentila unei proporționalități adecvate în raport cu alte modele biblice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s