Iuda- un rob benevolent și nemolitvelnic a lui Isus Christos

v.1 Iuda

           rob a lui Isus Christos …”

Într-o eră în care egalitarismul în general, și cel social în speță, caută să fie promovat pe mai toate canalele, ideea și cuvîntul de rob pare desuet. Prin urmare o scurtă incursiune în cultura vremurilor antice, inclusiv a celei biblice, nu ar face decît să faciliteze înțelegerea și relevanța termenului.

Îndărătul aparent banalei formule de adresare (așa cum suntem noi adesea tentați să privim o introducere la o scrisoare), în cazul lui Iuda, se ascunde o adevărată mărturisire de credință. Iuda, asemenea fratelui său Iacov, a lui Pavel sau a lui Petru, își declină cu toată onestitatea și convingerea statul de rob a lui Isus Christos. Nu o face din complezanță.

Pentru a înțelege un astfel de concept precum cel al robiei, se merită să facem o scurtă incursiune în înțelegerea robiei, atît din perspectiva Vechi-Testamentală cît și cea a Noului Legămînt.

Ca evreu ce era crescut în spiritul și litera Legii de către Iosif și Maria, presupunem că Iuda era familiar cu conceptul robiei descris în Lege. Mai exact cu modelul robului cîștigat prin simpatia și benevolența stăpînului său, care rob decidea să-i fie străpunsă urechea cu sula la ușiorii ușii, ca semn al legămîntului făcut cu stăpînul lui. Prin aceasta, robul își declara apartenența pe viață făță de stăpîn. Practic era un răspuns benevol al sclavului  la o conduită pe măsură a stăpînului.

Din perspectiva evanghelică, Christos ne prezintă prin mai multe pilde principiile ce trebuie să stea la baza comportamentului celui ce decide liber să îmbrace robia Lui. Pilda robului conștiincios și credincios (Luca 12:41-48), cea a robului trimis cu invitațiile pentru cină (Luca 14:15-17), cea a robului cu spirit managerial în administrarea finanțelor stăpînului său (Luca 16:1-13), cea a polilor distribuiți spre a aduce profit (Luca 19:11-28), cea a robului trimis la vieri să ridice dividendele stăpînului său (Luca 20:9-15), dar mai ales pasajul din Luca 16:7-10 legat de spiritul de inutilitate, de dispensabilitate de care trebuiau să fie conștienți și animați robii cînd vor fi ajuns să facă totul pentru stăpînul lor… Toate acestea deci, ne place să credem că au reverberat în mintea și conștiința epistolarului Iuda, ca frate mai mic a lui Isus.

Termenul original pe care îl folosește Iuda în acest sens e doulos. El are cîteva valențe semantice. Una e cea legată de poziția cea mai de jos pe scara servituții pe care o ocupa respectiva persoană. Alta e cea care-l privește pe servant, ca unul aflat la dispoziția altcuiva. Rob înlănțuit, rob care se oferă să slujească  de bună-voie altuia, pot fi considerați ca termeni sinonimi ai acestui duolos. Ne placem să credem că Iuda, atunci cînd s-a identificat ca „rob a lui Isus Hristos”, a fost animat de acel spirit de dedicare totală și de netrebnicie (inutilitate) pe care e chemat să-l aibă robul ideal.

„.. rob a lui Isus Hristos” e și o onoare, dar și o responsabilitate. Mai ales că modelul e însuși Robul Domnului, cum plastic și constant îl definește Isaia pe Fiul lui Dumnezeu.

Dacă în baza Scripturii nu există o a treia alternativă (și aici ne referim la „robia neutralității”) la celelalte două (robia lui Christos respectiv cea a Păcatului), rămîne de văzut pentru care e dezirabil, logic și cu adevărat plăcut să  optăm.

Iuda a făcut-o deja…

Prețul?!? Rămîne de văzut…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s