Minciuna, Frica și-nvierea

Un eveniment și două atitudini. O armă ofensivă (Minciuna) și una defensivă (Frica), subminate profund de o realitate zdrobitoare (Învierea).

Minciuna nu are picioare lungi”. Nu doar din vremea cînd preoții nu știau de acest proverb banul avea puterea să (prea)lungească picioarele Minciunii, ci dintotdeauna Părintele ei a știut cum să manipuleze. La o buchisire a tertipului găsit de elita clericală a vremii pentru escamotarea  Realității, e limpede că Șarpelui i-a fost zdrobit capul, dar nu și coada care  încă i se mai zvîrcolea. Ce soldați romani molălăi! Ăștia da elită! Și cum logica dusă pînă-n pănzele albe ale adevărului nu ne slăbește, nu putem să nu ne întrebăm. Ce soldați, ce garnizoană romană putea să fie aceea care să doarmă-n front? Să admitem că din cei șaisprezece soldați care se presupune că făceau parte din gardă, toți au dormit, deși patru obligatoriu trebuiau să stea „de șase”. Dar chiar atît de buștean să fi ațipit încît să nu fi auzit nici măcar un zgomot, un „Hei rup!”, un scremut al ucenicilor la prăvălirea ditamai piatră de circa una mie două sute de kilograme (cîte se presupune că a cîntărit ea)? Dar apopos: care uncenici? Care discipoli? Că noi știm că erau niște potîrnichi, nicidecum niște supermen. Ce somnifere le-o fi pus în cafele ucenicii că soldații au dormit ca morți?!? Minciuna trebuia să tragă după ea alte minciuni, dar și coruperea, mituirea. Că asta-i regula: o nelegiure nu vine niciodată singură. Că nu-i place solitudinea… 😦

Frica. Ce stare, ce trăire, ce sentiment paralizant. S-a dovedit a fi așa încă din Eden. A fost prima emoție negativă trăită de rasa umană reprezentată prin primul ei cuplu. Din nefericire nu era acea frică de Dumnezeu ca început al Înțelepciunii, ci era acea teroare de sfințenia lui Dumnezeu, acea panică indusă de același Șarpe. Era o frică demonică, înfiorătoare, după percepția epistolarului Iacov. Atît de paralizantă era frica urmașilor lui Christos, încît s-au baricadat nu doar în cameră, dar s-au baricadat în ei înșiși. Și-au ridicat podurile propriilor cetăți. S-au ghetoizat. S-au pus sub oborocul izolării, în loc să fie cetăți deschise și luminoase pe culmi. Mai mare terorist ca frica care să-i țină ostatici pe ucenici, pare că nu s-a mai pomenit.

Dacă avem în vedere că alături de Apa Vie a Vieții, de Lumina Lumii, de Pîinea Vieții, de Adevăr și Cale, Christos Isus e și Înviere și Viața, iar Tatăl Fricii și al Minciunii e Șarpele cel vechi, atunci putem înțelege ce au în comun Minciuna, Frica și Învierea.

Sunt semne de o victorie definitivă, totală, ireductibilă a Învierii asupra Minciunii și Fricii. Mai e nevoie de aportul nostru, vorba lui Pavel, la completarea a ceea ce mai lipsește acestui extraordinar deziderat. Ca în noi, cele două să fie decimate de Înviere.

Doamne ajută!

 

P.S. Sunt semne promițătoare de primăvară. Mesianicii sunt mugurii unei speranțe că va urma și înflorirea. Dar mai ales rodirea acelora care s-au lăsat temporar vrăjiți de Minciună, dar care își vor întoarce fața și inima spre Cel pe care L-au străpuns, dar pe Care îl vor alege ca Mîntuitor. Shalom!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Un gând despre „Minciuna, Frica și-nvierea

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s