„SPUNE-MI TU” în viziunea modernă a lui Iov

Iată o mostră poetică a interminabilei, irezitibilei și inevitabilei angoase a celui care suferă. A celui care nu poate vedea „Cum ?”-ul și „Pentru ce?”, ci doar „De ce?”-ul suferinței. Și care adesea nu se mulțumește cu explicații facile. Și care uneori are izbucniri revoltătoare cenzurate la adresa Creatorului. Și care…

SPUNE-MI  TU

 

Spune-mi tu de ce soarele-i aşa de mic şi rar

Spune-mi de ce zăpada şi ploile se-ntorc iar şi iar

Arată-mi de ce viaţa-i mâncată de carii

De ce corăbiile nu întâlnesc decât furtuni şi avarii

Vorbeşte-mi de cântec, de frumuseţea ce nu o văd nicăieri

Şi eu ţi-oi spune de tristeţe, de răstrişti şi poveri

Te-aş crede că norii opaci se resfiră, se rup

Dar eu nu simţesc decât vânătăile, decât rana din suflet şi trup

Recunoaşte că lumea de care vorbeşti a rămas şi rămâne un vis

Dă-mi voie să-ţi vorbesc eu de genuni şi abis

Nu-mi spune de flori şi de fluturi, de copii săltăreţi

Ţi-oi arăta că în lume-s mai mulţi mărăcini cu omizi şi scaieţi

Nu mă opri cu poveţe şi cuvinte ca mierea

Lasă-mă să vorbesc!

Sunt omul care a cunoscut moartea, dar nu învierea

Dovedeşte-mi că nu am dreptate şi te voi binecuvânta

N-aş vrea ca blestemul să fie ultimul strigăt cu care voi încheia!

                         -de Daniel Chiu –

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s