Cîntarul (nou) și „DESTINUL”

Încă suntem „DEPARTE DE RAI”. Prin această lentilă hermeneutică trebuie privit și „DESTINUL” lui Daniel Chiu.

După ce prin destin,  „Mi-a fost dat… Să iubesc, să râd, să cânt”, un destin care în concret s-a tradus prin „Să plâng, să urăsc, să mor”, fapt ce l-a constrîns pe poet să-și îngrădească cîntecul „Da capo-al fine cu-n chenar De jale înnegrit”…

După ce versificatorul a „tot sperat Că…” (și aici ne sunt listate cinci speranțe înșelate, speranțe pe cît de legitime pe atît de irealiste într-o lume a plînsului, greului, suferinței, nopții și răului)…

În ultima strofă, dezorbit, poetul privește realitatea cu un alt ochi. Unul scăldat în și limpezit de lacrimi. Unul prin care bunătățile Domnului sunt mereu înnoite. Măsura aprecierii realității e dată de „Cîntare noi”. De fapt e vorba de „Cîntarul Lui”, unul pe cît de obiectiv, pe atît de benefic. Unul prin care lacrimile, suferința, noaptea, moartea sunt metamorfozate în diamante, cunună,auroră respectiv izvor de viață.

Dintr-o astfel de perspectivă, nu mai există regrete. De nici un fel și pentru nimic. Ba mai mult. E posibilă o simbioza paradoxală între plîns și iubire, între suferință și cîntare, între moarte și trăire.

Ce cîntar miraculos e „Cântarul Lui”!

 

                                               DESTINUL

 Mi-a fost dat până mai ieri

Să iubesc, să râd, să cânt

Curând

Floarea iubirilor am despuiat-o de petale

Rând pe rând

Râsul mi s-a înecat în dor

Mi-a rămas în noapte destinul

Să plâng, să urăsc, să mor

Ori aşa am crezut pentru-o vreme

Astfel am regretat tot ce-i hilar

Iar cântecul l-am îngrădit

Da capo-al fine cu-n chenar

De jale înnegrit

 

Am tot sperat

Că plânsul chiar de vine

E vagant

Că greul chiar de-i lent

E contingent

Că suferinţa e pasageră

În existenţă

Că noaptea-i scurtă

Că răul n-are permanenţă

Am tot sperat la nesfârşit

Oh, cum m-am înşelat

 

Zăresc acum

Cu ochiul ranei ce-am primit

Că bunătăţile-I faţă de mine

Într-un târziu s-au înnoit

Cântare noi mi-a dat să cântăresc viaţa

Cântarul Lui

Din lacrimi face diamant

Din suferinţă o cunună

Din noapte mândră auroră

Din moarte izvor de viaţă abundent

Mi-e dat acum pân’ la mormânt –

Şi nu regret –

Să plâng şi să iubesc

Să sufăr şi să cânt

Să mor şi să trăiesc

                                 – de Daniel Chiu-

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s