O „PLÂNGERE” versificată și actuală

Iov, la diferite cote și intervale, redivivus!

Daniel vine pe eșichierul poeziei și ne împărtășește din propria-i experiență o mostră versificată și actualizată a inepuizabilei surse de reflecție: suferința. În spiritu-i revolut arhicunoscut, versificatorul face o „PLÂNGERE” la curte. La Curtea de Apel a Cerului, la Dumnezeu.

Tot aplombul revendicării lui e oarecum justificat de și prin filtrul suferinței. Poetul îmbracă straiele transculturale și transtemporale ale lui Iov. Diferența ține de detalii, paradigma rămînînd neschimbată. La problematica suferinței, una atît de tălmăcită și răstălmăcită, fiecare e chemat să-și compună propria glosă.

Versificatorul nuanțează vehement dar decent, revoltat dar condescendent, descurajat dar nu îngenuncheat de suferință și necredință.

Aceasta, deoarece așa cum cum încheie prin „Te voi zări, și-mi vei zîmbi”, speranța nu moare. Ba mai mult, îi umple brațele.

La final, ce ne-ar trebui mai mult decît ca

Nădejdea vine în mormînt

Cu mine”… fiecare?!?

 

                                          PLÂNGERE

                                                        Iov 7-19

 De ai voi să vii la mine

Aş vrea atâtea să te-ntreb

Acum că prietenii cu toţi

M-au dus la stânca lui Oreb

De ce te-ascunzi şi nu-mi vorbeşti

Judecător al omenirii?

Ia jalba mea să o citeşti…

Să tacă astăzi musafirii!

De ce mă cercetezi mereu?

De ce mă-ncerci în orice clipă?

Îmi numeri paşii pe pământ

Şi anii mi se duc în pripă

Zilele-mi zboară ca suveica

Ca o săgeată în înalt

Ca vulturul scăpat spre pradă…

Curând ulciorul va fi spart

Am oare trupul de aramă?

Mi-e sufleul încins cu fier?

Abate-ţi mâna de la mine

Pân’ nu mă duc de-aici şi pier

Îmi cauţi pricină-n trecut

Păcatele din tinereţe

Le-ai scos acum şi mi le-arăţi

Îmi iei din mână orice scut

Sunt ţinta ta. Sunt nemişcat

Săgeţile-s înfipte-n mine

În sufletu-mi ce a ajuns

Un ghem de rane şi suspine

Eşti mut, eşti surd, eşti nemişcat

La tot ce fac, la tot ce zic

Implor zadarnic mila ta

Când mâini şi ochi la cer ridic

Dar ştiu că într-o zi vei sta

Cu talpa ta pe-acest pământ

Te voi zări, şi-mi vei zâmbi

Căci tu mă vei răscumpăra

Şi pân-atunci mă resemnez

Cu braţe de speranţă pline

Nădejdea vine în mormânt

Cu mine

                                      – de Daniel Chiu-

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s