Nostalgia după o „FERICIRE PIERDUTĂ”

Proustian în abordare, poetul e în căutarea fericirii pierdute. Nu neapărat a lui (deși clișee asemănătoare s-ar fi putut să fi trăit), cît a magnificului Iov. Da! Iov a fost un magnific. Căci nu fără acoperire îl invocă Dumnezeu alături de Daniel și Noe ca unul care a mers contra curentului vremurilor lui.

Pe istoria patriarhului Iov, Daniel-poetul construiește o doină de jale. Nota dominantă o dă nostalgia. Nostaslgia a fost și va rămîne cu valențele ei paradoxale benefic-dăunătoare. Depinde ce atîrnă mai greu. Nostalgia minimă și benefică sau cea dominantă, paralizantă.

Tot pelerinajul lui Iov, transpus în versuri de poet, e cuprins între „Trecutul mă doare cumplit…” și „Ca un nor a trecut fericirea mea”. O fericire intermediată conjunctural.

Căci, deși nu ne spune versificatorul noi știm, adevărata fericire avea să vină în viața lui Iov mai pe urmă. E vorba de cea interioară generată de cunoaștrerea adevărată a lui Dumnezeu. Cunoașterea prin suferință! O cunoaștere a cărei fericire e perenă…

 

                FERICIRE  PIERDUTĂ            

                                    Iov 29:7-25; 30:15-26

 

Trecutul mă doare cumplit şi nu-l pot uita

Anii când Domnul ca prieten deasupra-mi veghea

Când candela lui strălucea peste mine

Anii sănătoşi încinşi cu putere şi zile senine

Paşii mei iuţi se scăldau în smântână

Mă-ntâmpinau turmele multe în stână

Oile albe, fiecare cu miei, rodnic semn

Iar stânca vărsa lângă mine ales untdelemn

La poarta cetăţii şi în pestriţa, plina piaţă

Mă-nconjurau tinerii, iar bătrânii sătui de viaţă

La venirea mea se ridicau în picioare

Eram împrejmuit de prieteni, de aprecieri şi onoare

Sfatul meu preţuia mai mult decât rodnica ploaie

Eram în fruntea mulţimilor ce mă urmau droaie

Ajutam pe orfan, pe văduvă şi pe cel lipsit

Ochiul ce mă vedea mă numea fericit

Mă-mbrăcam cu dreptatea pedepsind răul, făcând bine

Şi binecuvântarea nenorocitului venea peste mine

Ziceam că voi avea zile multe ca nisipul pe ţărm

Şi-acum am ajuns pe cenuşă în dureri să mă sfărm

M-aşteptam la fericire şi m-a ajuns nenorocirea pe cale

Arfa mea s-a prefăcut în instrument de jale

Cavalul cântă în întuneric

Peste noaptea urâtă şi grea…

M-au apucat zilele suferinţei

Ca un nor a trecut fericirea mea

– de Daniel Chiu-

 

 

 

2 gânduri despre „Nostalgia după o „FERICIRE PIERDUTĂ”

    1. OK Tabita!
      Hai să dăm link la articolul spre care ne îndrepți atenția:„Misoginismul și religia”. Un articol de Radu Oprea.
      Dar am o întrebare: ce legătură există între poezia lui Daniel Chiu pe marginea căreia ai intervenit și frînturi din istoria Bisericii Baptiste din Curtici?
      Ca unul care se dorește echilibrat în abordare, sunt de acord că nu trebuie să adoptăm șabloane culturale depășite, preconcepute, precum misoginismul. Dar nici să cădem într-un feminism contrabiblic și deci dăunător!
      Aștept răspunsul la întrebarea de mai sus…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.