„PENTRU CE ?” cu și tot despre Iov?

De ce zăbovește atît de mult poetul în a se adăpa din Iov? Ce magnetism inspirațional, muzic, ascunde acest ilustru în ale cunoașterii de Dumnezeu prin suferință, încît versificatorul nu-i poate rezista?

PENTRU CE?” e una din explicații…

Pînă să-i răspundă lui Iov Făcătorul la această generică interogație, Daniel-poetul ne atrage în prima jumătate a poeziei cu cîteva specificități. „PENTRU CE?” se ascunde Dumnezeu, „PENTRU CE?” Iov e luat drept adversar și ca atare e atras într-o luptă disproporționată cu Creatorul, „PENTRU CE?” e lovit și pîndit de și cu suferință, sunt doar cîteva din angoasele lui Iov pe care versificatorul le selectează în rimă.

Miezul, strofa centrală ascunde o deznădejde: „Voi muri cu genunchii-n rănire”. De atîtea rugi îngenunchiate nu e de mirare!

Cu a doua jumătate a poemului însă, încep să mijească zorii. Pînă să fie deplină credința la orizont, Daniel pune în gura lui Iov o mini răfuială prin „Să-ți vorbesc și să iei Tu aminte” și o speculație miniaturizată prin „Ți-ar fi dor de făptura creată”. E ca și cum Dumnezeu n-ar mai putea fără boțul de tină…  Acest joc ludic dintre creatură și Creator nu e singular în Scripturi. Dacă Iov cronologic vorbind e înaintea lui Avraam, atunci el crează un precedent. Oricum Dumnezeu nu se șifonează pentru asta.

Asta datorită caracterului Lui (primordial) și și datorită credinței lui Iov (în plan secund). E o credință exhaustivă surprinsă aparte de poet prin

Cred că poți cu Cuvânt priceput

Începutul să-l faci un sfârșit

Și sfârșitul să-l faci început”.

O atare credință doar la psalmist am mai întîlnit, cînd cu  „Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine”.

Sfîrșitul e de fapt o rugă, una în care realizarea a cine e Dumnezeu și cine e omul se îmbină fericit cu smerenia:

„De urgia cu viforul rece

Și de clipa mâniei ce vine

Mă acopere până va trece

Oh, adu-ți aminte de mine!”

Așa să fie Doamne!

 

                             PENTRU  CE?

                                             Iov 13:24-28;  14:13-15

 

Pentru ce îţi ascunzi faţa toată

Şi mă iei drept vrăşmaş Domnul meu?

Vrei să lupţi cu o frunză uscată

Cu un pai dus de ape-n pârâu?

 

Pentru ce mă loveşti cu amarul

Suferinţelor trupului mut?

Vrei în schimb să golesc tot samarul

Fărdelegilor vechi din trecut?

 

Pentru ce tinereţea cu vină

Şi păcatu-mi stă neispăşit?

Sunt pândit tot mereu, n-am odihnă

Cu hotare-s de chin îngrădit!

 

Voi sfârşi cu genunchii-n rănire

Cu picioarele puse-n butuci?

Trupul meu cade în putrezire

Ros de molii ca nişte uluci

 

Dac-aş şti c-oi ajunge odată

Să-ţi vorbesc şi să iei Tu aminte

Ţi-ar fi dor de făptura creată

Şi am fi amândoi ca-nainte

 

Azi mă rog cu nădejde spăşit

Cred că poţi cu Cuvânt priceput

Începutul să-l faci un sfârşit

Şi sfârşitul să-l faci început

 

De urgia cu viforul rece

Şi de clipa mâniei ce vine

Mă acopere până va trece

Oh, adu-ţi Tu aminte de mine!

                             – de Daniel Chiu-

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s