Cînd poteca spuselor promisiuni se întretaie cu cea a încercărilor, ce mai rămîn?
Nedumeriri, incertitudine și … ruine.
De la „Mi-ai spus…” ajuns o cenușă, ajungem să descoperim spre final că renaște un hotărît „De aceea...” chiar în ciuda lui „Până când...?”.
Ruga, la final de „LEGĂMÂNT” lasă loc unei așteptări:
„Și aștept să-Ți aduci aminte de mine”.
LEGĂMÂNT
Psalmul 89:19-52
Mi-ai spus odată, şi n-am mai uitat
Mi-ai spus că îmi dai ajutorul Tău
Din mijlocul poporului m-ai ridicat
Cu favor m-ai uns şi cu har nesperat
Şi mereu m-ai păzit de vrăjmaşi şi de rău
Mi-ai spus să mă-ncred în bunătatea Ta
Că Tu vei zdrobi pe potrivnicii mei
Niciunul, nicicând nu mă va apăsa
Astfel îţi voi cunoaşte credincioşia
Şi cu Tine voi înfrunta anii grei
Mi-ai spus că Te voi chema Tată
Şi Tu vei fi stânca mântuirii mele
Mi-ai promis marea şi râurile în mâna-nsetată
Ştiam că tăria mea se va-nălţa îndată
Şi nu voi cădea în zilele rele
Mi-ai şoptit că îmi faci veşnică sămânţa
Şi scaunul de domnie ca soarele-n cer
Dacă urmaşii nu Te-or cinsti cu credinţa
Vei aduce peste ei nuiaua, dar făgăduinţa
N-o vei înscrie niciodată printre lucruri ce pier
Ai jurat pe sfinţenia Ta! Cum să uit? Cum să tac?
Dar Te-ai mâniat pe cel uns
Am ajuns în ţărână pângărit şi sărac
Ziduri şi cetăţui – toate în ruină zac
Pe vrăjmaş l-ai nălţat, şi de noi Te-ai ascuns
Aduţi aminte ce scurtă mi-e viaţa
Şi pentru ce nimic m-ai făcut
Singur mă laşi, şi mă-nvăluie ceaţa
Cu ocări şi batjocură faţa
Şi sufletul mi le-ai umplut
Mi-ai scurtat tinereţea şi m-ai trântit în cale
Cu mine n-ai vrut nicidecum să rămâi
Tronul domniei l-ai făcut în scaun de jale
Unde sunt Doamne-ndurările Tale?
Unde e legământul şi unde-i promisiunea dintâi?
Până când îţi va arde mânia ca focul?
Până când să aştept ale Tale cuvinte?
Ştiu că Tu hotărăşti faptele şi sorocul
De aceea binecuvânt Numele Tău în tot locul
Şi aştept să-Ţi aduci iar de mine aminte
Orlando, 31 martie 2001
– de Daniel Chiu-
Barthimeu- Un alt orizont 