O „SPERANȚĂ VIE” în „N-oi…”

Dacă speranțele se nasc din vitregiile existențiale, iată că lui Daniel i-a priit ariditatea arizoniană pentru a naște un nou poem, o „SPERANȚĂ VIE”.

Contrastarea realității prezente  cu „speranțarea” unui viitor deși îndepărtat (relativ) dar cert, este matrița edificiului poetic de mai-jos.

Aplicarea paradigmei e progresivă.

Se merge de la

„N-oi rătăci într-una printre ceţuri groase                                                           Şi n-oi străbate pururi văi umbroase”

spre

„voi păşi pe calea strâmtă înspre culme                                                     Pe drumul nou cu crez şi sărbătoare”

De la „N-oi sângera continuu pe sub haină” și „n-oi ascunde bube sub cămaşă” versificatorul speră la

„roba albă, simplă, fără pată                                                                   Tunica neprihanei îmbiată                                                                              Cu drag şi fără preţ ”.

Poetul continuă contrastul pasînd de la „Nu voi muri...” la „Trăiesc acum cu vise şi speranţă”. Mai ales că a fost invitat la o „nuntă cosmică”.

Și-n fine fatalitatea realității entropic-existențiale a lui

„N-oi putrezi în patru scânduri reci                                                                Şi sufletul n-a sta închis în locuinţa morţilor pe veci”

e umbrită de „SPERANȚA VIE” a lui

„Ci trupul mi s-a odihni-n nădejdea scriptural formată”.

Dar pînă la devenirea aceasta, în ciuda „umbrei sepulcrale”, poetul  cîntă și tresaltă netulburat…

 

SPERANŢĂ  VIE

                       Psalmul 16:9-11

 N-oi rătăci într-una printre ceţuri groase

Şi n-oi străbate pururi văi umbroase

Desprins de neguri sus pe stâncă voi adăsta în soare

Iar după ani şi plânset, amara rătăcire-o să se curme

Căci voi păşi pe calea strâmtă înspre culme

Pe drumul nou cu crez şi sărbătoare

 

N-oi sângera continuu pe sub haină

Căci mi s-a revelat surprinzător o taină

Da, n-oi ascunde bube sub cămaşă

Acum că am descoperit lecuitoare faşă

E roba albă, simplă, fără pată

Tunica neprihanei îmbiată

Cu drag şi fără preţ la fiecare

Ţesută-n cer cu chinuri de iubire

Din minunate, graţioase, ne-nţelese fire…

Aştept să vină zi de sărbătoare

 

Nu voi muri, ci m-oi muta acasă

Cu cei răscumpăraţi de orice neam voi sta la masă

Voi părăsi fragilul cort în care gem adânc şi singuratic

Şi-n casa pregătită fără mână, locaş nepieritor, hieratic

Alături de serafi m-oi închina smerit, dar cu exuberanţă

În mod inexplicabil fost-am invitat

La nunta cosmică de Marele-Mpărat

Trăiesc acum cu vise şi speranţă

 

N-oi putrezi în patru scânduri reci

Şi sufletul n-a sta închis în locuinţa morţilor pe veci

Ci trupul mi s-a odihni-n nădejdea scriptural formată

Îmi cântă limba, sufletul tresaltă şi inima îmi stă netulburată

Chiar dacă trec prin umbra sepulcrală

Ştiu bine, m-oi trezi în marea dimineaţă

Şi voi vedea pe Domnul faţă-n faţă

Înveşmântat în slavă triumfală

            Arizona, 4-5 august 2000

-de Daniel Chiu-