IUDA- Despre visări tîrîtoare și troica lor

Similitudinea pare să fie una din metodele la care recurge Iuda și în versetul 8.

În conturarea tabloului caracterologic și comportamental al „dușmanului de clasă” pe care Iuda l-a demarat în versetul 4 (despre acei oameni neevlavioși strecurați în sînul comunității creștine fiind vorba), tablou detailat prin apelul la îngerii decăzuți din vrednicia inițială și care și-au abandonat habitatul celest, un tablou completat și de compararea cu sodomiții, gomoriții și ceilalți din zonă, iată că epistolarul revine la subiecți. Destul de amplă paranteza!  Cam detailată demonstrația! Dar s-a meritat prin prisma gravității situației.

După un „Tot așa…” din versetul 7, la origini, Iuda s-a folosit tot de el la începutul versetului 8. Cornilescu, homoios îl traduce cu „Totuș…”, deși scriitorul epistolei a folosit homoion în v.7 respectiv homoios în v.8. Varianta aleasă de traducătorul român e puțin diferită de semnificația aleasă de Iuda. Asta deoarece adverbul „totuș” pune oarecum în contrast personajele , față de adverbul „tot așa” care ilustrează similitudinea dintre ele.

După ce îngerii rebeli s-au lăsat tîrîți de niște visări diabolice; după ce, inspirați de același Lucifer decăzut, cei din „Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor” au făcut la fel; iată că istoria se repetă cu „oamenii neevlavioși”. Tîrîrea lor de către niște reverii abominabile a avut ca rezultat o troică: pîngărire-nesocotire-batjocorire.

Enupniazo (en-în, hupnos-somn) de la care se trage pluralul articulat enupniazomenoi, Dumitru C. îl traduce cu „visările”. Dar, adaugă Strong, nu orice fel de visări, ci din acelea urîte, greșite, totalmente contrare cu spiritul Împărăției lui Dumnezeu, cele care înșală prin imagini senzuale.

Miainousin, verb ce denotă o poluare, o contaminare licențioasă atît biologică cît și morală, o corupere de la perfecțiunea inițială, o violare a sanctității, e tradus la noi prin pîngărire. Aici Cornilescu în același ton cu epistolarul, avînd în vedere sensul de sacrilegiu, de profanare pe care îl incumbă pîngărirea.

Athetousin, un alt verb, semnifică o acțiune de ignorare, de refuz, de respingere de pe o poziție de superioritate, el fiind tradus prin nesocotire, un verb mai moale puțintel.

Blasphemousin înseamnă a calomnia, a vulgariza (cu referire expresă la adresa lui Dumnezeu). Noi avem verbul batjocoresc.

Nu stă în atenția noastră deschiderea unei paranteze „visologice”. Știința despre visuri e  în sarcina psihologilor, psihiatrilor și (eventul) a neurologilor. Pe noi altceva ne preocupă.

Revenind la text, cam asta ar fi troica visurilor fanteziste irezistibile: poluare dublă, respingere arogantă și vulgarizare.

Dar…

De ce a trebuit ca Iuda să facă o așa de amplă digresiune, pornind de la v.4 cu oamenii neevlavioși și revenind la ei doar în v.8? Ce a intenționat să demonstreze epistolarul cu această paranteză? Cum se poate demonstra continuitatea dintre v.4 și 8?

Din perspectiva pur scripturală, care este învățatura despre visuri? Ce sunt ele în esența lor: scopuri sau mijloace? De cîte feluri sunt, prin sorginte și efect? Ce responsabilitate mai poate avea factorul uman în fața unor visuri așa-zis coercitive, fie că e vorba de visuri plăcute sau terifiante? Legat de această tîrîre, ce link cu valențe sexual-imorale există între Iuda și Solomon  Înțeleptul? Ce-i mai grav de tîrît: un bou patruped sau unul biped?

Este similară acea unitate în spirit (căci în definitiv  asta primează) de care vorbește Scriptura dintre un bărbat și o femeie care se căsătoresc, cu cea dintre homosexuali? De ce o astfel de eufemistic numită „uniune socială” dintre două persoane de același sex, este de o contaminare dublă, de un sacrilegiu impardonabil? Ce anume se desacralizează în întregul ființei umane prin aceste fantezii sexuale? Și dacă e să recunoaștem că trupul este vasul în care a fost destinat să locuiască Duhul lui Dumnezeu, nu e drept ca cel ce-și pîngăreste templul să fie nimicit? Și atunci cum stăm cu dragostea prost înțeleasă pentru homosexuali, care mai nou se exprimă prin acceptarea ca membrii în multe din așa zisele comunități evanghelice?

Dar dincolo de repercusiunile „pe orizontală”, ca și cum acestea nu ar fi fost suficiente, ce alte efecte mai produc aceste reverii înfășurătoare? Și în ce plan pot fi observate?

Să existe între nesocotire stăpînirii și batjocorirea dregătoriilor o progresivitate a răului, sau este vorba de o formulare poetică de tip psalmistic a celor două? La ce stăpînire se referă Iuda? La cea terestră sau la cea celestă? Să se refere la respingerea sfidătoare a îngerilor, ca și cu autoritate?  Față de care tip de îngeri: cei obedienți față de Dumnezeu, sau cei rebeli care locuiesc (așa cum spune Pavel) în locurile cerești și care stăpînesc în și peste întunerec? În ce măsură susține (și) Petru această ipoteză? Astfel stînd lucrurile, în ce măsură Împărăția Întunerecului se autosubminează?

Blasfemierea de care vorbește Iuda, față de care dregătorii este exprimată? Față de cele cerești sau față de cele pămîntești? Dacă dregătoriile, așa cum afirmă și Pavel, sunt de la Dumnezeu, în ultimă instanță asupra cui se răsfrînge această batjocorire? Și ce implică vulgarizarea lui Dumnezeu, dacă în esență așa ceva se poate întîmpla?

Așadar, la desacralizarea trupului, ca templu, prin homosexualitate, la respingerea cu aversiune a stăpînirii lumilor spirituale ale Întunerecului și la „vulgarizarea” autorității tîrăsc visările înșelătoare bazate pe imagini senzuale.

Tristă, extrem de tristă această troică…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s