Nu doar paraleli, dar și opuși

Nu de puține ori și nu în ocazii banale, întîlnim dialoguri  între Isus și diverși interlocutori (inclusiv ucenicii) care reliefează nu doar paralelismul dintre El și ei, dar și contratul și absurdul mentalităților ultimilor.

O astfel de abordare contrară trendului și cursului Săptămînii Mari, e cea dintre progeniturile lui Zebedei și Mentorul lor.

Adulți în toată firea, deși chestia e relativă cîtă vreme Matei introduce nota hazlie cu mama lor ca antemergător „îndulcitor/înduioșitor” la Majestatea Sa, parcă-i vedem pe Ioan și Iacov  cum L-au tras de mînecă pe Isus cu o cerere pe cît de paralelă cu spiritul ceasului, pe atît de absurdă și imposibilă. E vorba de acel lobby exercitat de „Fii Tunetului” de care amintește Marcu și Matei.

Nu ne putem abține să nu revenim la mămica lor, drăguța și grijulia lor măicuță. Încă „copii de poala mamei”, băieți deștepți (că doar Isus n-o fi ales pe oricine), se folosec de artificii ieftine. Vinovăția e dublă în toate variantele. Fie că ei au împins-o la acțiune pe mama lor, fie că ea i-a împins spre Isus cu căruciorul reputației și onoarei, toți sunt vinovați. Că au manipulat respectiv că s-au lăsat manipulați. Ca și cu mita: că dai, că accepți, tot întri în vizorul DNA-lui. În cazul nostru un DNA mînos foc (Marcu 10:41). Metoda uzitată de milenii, cea cu mama/soția pe post de manipulator, pare să fie paradigmatică nu doar la evrei, ci și în alte culturi. Sara, Rebeca, mama lui Solomon, Maria, Maica Domnului sunt doar cîteva exemple. Parcă istoria se repetă, nu-i așa?!? 🙂

Revenind la absurdul ionescian de care dau dovadă Ioan & Iacov, trebuie că ne întrebăm.

Cum de a fost posibil, ca în toiul preparativelor pentru Calvar, în mijlocul învățăturilor despre grandoare și primat prin slujire, cei doi să vină cu o astfel de revendicare?

Dacă era după noi, ne-am fi raportat la o astfel de cutezanță mult mai radical. Le-o tăiam din prima. Dar ce bine că nu eram acolo! Cel care a întors cererea celor doi într-un mod nu doar elegant dar și realist , adică Christos, ne lasă uimiți. El are puterea să depășească momentul ridicol creat de cei doi într-un mod didactic de excepție. Preferă dialogul în locul admonestării și încheierii subiectului. Ca Unul care cunoștea „inima și rărunchii”, se face că nu știe despre ce e vorba, și-i întreabă: „Ce voiți să vă fac?”. Dar cei doi nu se prind, nu fac click, întind coarda. Nici mai mult și nici mai puțin ei vin cu „Dă-ne…”! Dar unde ne aflăm? Cum de s-au schimbat rolurile? Cine, cui, și ce cere?!? La acest al doilea moment critic, chiar, că dacă eram în locul Mîntuitorului, le-am fi spus celor doi de la obraz. „Măi băieți, ce atuuri aveți voi în plus față de ceilalți zece ca să vă meritați posturile?!?” Pe aceeași linie a diplomației și eleganței, Învățătorul le atrage atenția asupra ignoranței de care dau dovadă. Prin „Nu știți ce cereți…” Isus nu doar că-i radiografiază pe cei doi, dar comută atenția pe o problemă mult mai importantă și primordială decît funcția și gradul. Christos le atrage atenția asupra problematicii suferinței, ca una de prim rang în economia și filozofia Împărăției. Paharul și botezul la care face trimitere Domnul, sunt simbolurile esențiale ale desăvîrșirii prin suferință. Și cum cei doi nu se lasă descurajați și bătuți în demersul lor, ei insistă prin acel „Putem.” Ei, aici chiar că nu mai înțelegem. Ce curaj, cît realism, cît adevăr se ascunde într-o astfel de declarație emfatică!?! Aparent, lăsîndu-se bătut, Isus le aprobă angajamentul vis-a-vis de pahar și botez. Nu le contestă afirmația, chiar dacă nu după mult timp, datorită fricii, nu aveau să bea pînă la fund paharul și nu aveau să fie cufundați complet prin botezul suferinței. Isus orientează zoomul spre Cine se cuvenea, spre Tatăl. Chiar din postura de coregent cu Tatăl, Isus are puterea extraordinară de a-și „păstra locuința” (vorba lui Iuda, fratele Domnului), și a declina orice ingerință în domeniul Lui. El se menține pe postul de Rob al Domnului. Tocmai prin această orientare a atenției, cinstei și competenței spre Dumnezeu Tatăl, Isus le dă o lecție instant despre ce însemană rang, onoare, servitor, servit.

Dialogul se termină indefinit, ca multe altele. Asta pentru a ne oferi nouă șansa de a reflecta asupra unui posibil final. Aplicația e subînțeleasă.

Cît privește absurdul, paralelismul și contrastul față de ceea ce trebuie, existent în creștinismul evanghelic contemporan…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s