„RUGĂCIUNE” către „Părintele meu”

Cel mai adesea suntem înclinați să inversăm rolurile (vorba lui Trăian Dorz din finalul lui„O iartă-mi te rog Doamne!”) atunci cînd vine vorba de rugă. De atîtea cereri care ne inundă parcă am și uitat de adorare, contemplare și-nchinare.

Și cînd e să venim cu recunoștință, o facem pentru ceea ce ne face, nu pentru ceea ce este El.

În „RUGĂCIUNE”, poetul Îl vede pe Dumnezeu. Iar cînd nu poate, Îl intuiește. Relația e atît de intimă încît versificatorul nu se poate desprinde în nici o strofă de ”Părintele meau”, de „Tatăl creaturilor”, al„ neprihănirii”, al „luminilor”, și al „duhurilor”.

Creația și caracterul Lui sunt motivul „RUGĂCIUNII”. Și  cum e de obște știut, că motivele și atributele care circumscriu cele două subiecte sunt incomensurabile, poetul rugativ pare să ajungă la o limită în listarea lor.

Pe noi două motive din „RUGĂCIUNE” ne-au marcat aparte: bunătatea și imutabilitatea lui Dumnezeu.

 

                                          RUGĂCIUNE

 Doamne, Tu eşti Părintele meu

Tatăl creaturilor,

Minunatul,

Atotînţeleptul Dumnezeu

Văd slava Ta cu faţa dezvelită în oglindă

Când stau şi-aştept să vii la mine-n tindă

În farba cerului vărsată-n orizont

În vrăbiile risipite de care ţii cont

În iarba câmpului călcată nepăsător în picioare

În cosmosul ce cu semnificaţie tace

Şi-n toate lucrările mâinilor Tale dibace

Intuiesc gloria Ta copleşitoare

 

Doamne, Tu eşti Părintele meu

Tatăl neprihănirii,

Dreptul,

Infinitul Dumnezeu

Văd bunătatea Ta fără sfârşit

În binefaceri multe pe cari le-am primit

Pentru dreapta Ta ce câştigă victorii

Şi împrăştie binecuvântări eşti cunoscut

Tu nu oboseşti iertând,

Dar ierţi ca să fii de temut

Îţi place mila şi iubeşti dreptatea,

Iar îndurarea fără capăt

Ţi-o înnoieşti în zori peste răcoare

Nădejde fără ţărm prin Tine capăt

Ştiind credincioşia Ta atât de mare

 

Doamne, Tu eşti Părintele meu

Tatăl luminilor,

Imuabilul,

Veşnicul Dumnezeu

În Tine nu e picur de schimbare

Nici cea mai slabă umbră de mutare

Ieri, azi şi-n veci acelaşi Tu rămâi

Eşti Alfa şi Omega,

Cel din urmă şi Cel dintâi

Foc mistuitor ce nu Te mistuieşti arzând

Cel ce ai fost, eşti şi vei veni curând

Lumea bolnavă fără de leac

Va trece cu trosnet ca o visare

Dar Cuvântul Tău va rămâne în veac

Cu făgăduinţa lui mare

 

Doamne, Tu eşti Părintele meu

Tatăl duhurilor,

Nemuritorul,

Fericitul Dumnezeu

De la Tine vine bogăţia, mărirea şi slava

Cu încredere răscumpăraţii Tăi strigă: „Ava!”

Naintea strălucirii Tale se va pleca orice genunchi

Tu cunoşti inima şi ne cercetezi fiecare rărunchi

Înţelegând deşertăciunea crescândă a lumii în spume

Mă simt fericit că Te cunosc şi mă cunoşti pe nume

În Tine s-au încrezut părinţii noştri

Şi Tu i-ai salvat

De aceea Te-au lăudat sfielnic în adunare

La rândul meu îmi plec cu cutremur fiinţa

La rostirea Numelui Tău tainic şi mare

            Deerfield, 2000

 

– de Daniel Chiu-

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s