În strictura lațului

Un pretext pe cît de neplăcut, de neașteptat, de dureros, pe atît de provocator a fost scînteia acestei reflecții.

Trecerea Ancăi Ciora din ființă, în superființă. Din efemer și fragil, în peren și indestructibil. Din temporalitatea și spațialitate lutului, în nemărginitul și infinitul spiritului din și cu Creatorul. Nu vreau să fac elogiul acestei personalități. Da o personalitate, mai mult decît o oarecare persoană. Dar Anca a creat o școală. Una de valori nu doar muzicale, ci mai mult decît atît. De valori spirituale. Tradusă la o scară echilibrată, comparația cu Gaither Band cred că e pertinentă. Să ai capacitatea de-a strînge talente, de-a le șlefui prin modestie, profesionalism, afecțiune și perseverență nu stă în capacitatea multora dintre noi, a celor care avem stridențe în comportament și caracter.

Moartea lui Emil Bălaș acum exact patru decenii, a lui Relu Toșa la mai bine de douăzeci de ani, a lui Țuțu Cuibus la puțin peste două decenii (ca să amintesc doar cîteva din pierderile de prieteni pentru care am pătimit), alături de cea a lui Marcie S. și acum iată, cea a Ancăi, au fost tot atîtea strîmtări ale lațului existențial în care mă simt tot mai dispneic.

Aceste particularități irisene, poate irelevante pentru neclujeni, cred totuți că pot fi cu impact prin universalitatea principiului pe care-l degajă.

Nu pot evada din frămîntarea gîndului că poate nu peste mult timp, va veni și la mine ultima strangulare, și odată cu ea trecerea pasarelei. În august vor fi, dacă-l voi mai prinde, exact zece ani de cînd am simțit prima dată iminența trecerii. După o decadă de har îmbelșugat, mă tot întreb (în varianta că indiferența, neutralitatea e exclusă categoric) în ce direcție am luat-o?

Emil a trecut. Relu s-a dus. Țuțu nu mai e. Marci se odihnește. Anca ne-a spus „La Revedere!”. Eu am rămas cu fiorul, cu angoasa, cu orizontul temporo-spațial tot mai strîmtat, cu frămîntarea că vine clipa, cea a ultimului expir.

„Noroc” divin cu Ancora înfiptă în și de El. Ăsta-i unicul și suficientul remediu, (încă) odată cu plecarea Ancăi. 🙂

Un gând despre „În strictura lațului

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.