Petru, Iuda și a treia cale

Despre trădare A. Camus , în „Căderea” lui afirma: „Obișnuiam să-mi afișez loialitatea, dar nu cred că a existat o singură persoană pe care am iubit-o și pe care să n-o fi trădat”

Petru a trădat. Iuda așișderea . Mulți, covîrșitor de mulți, conducători creștini au călcat pe urmele lor.

Care-i problema?- se vor fi întrebat nu puțini…

Diferența e una semnificativă: de substanță!

Petru, mercurialul ucenic, cu tot determinismul lui emoțional în a-i fi loial Învățătorului, chiar dacă este ultimul dintre ucenici care-L părăsesc pe Domnul în Ziua Crucială, și el se dezice. Dar nu banal, ci dînd dovadă de o rarisimă originalitate: printr-o triplă trădare, acompaniată de tot atîtea asigurări sub jurămînt. Click-ul revenirii în fire, adică la normalitate, e dat expresiv și profețit de către un cocoș. Semnificativ mijloc ales de Providență, nu?!? Umpflat în penele-i multicolore, exprimînd metamorfozarea fuduliei, cocoșul e un simbol a lui Petru suficientul, dar și o portavoce a lui Dumnezeu. O reeditare, deși cu alți actori, a scenei dintre Balaam și măgăriță. Odată cu stingerea ultimului echou galic, Petru străpuns la inimă de mesajul înaripatei (dar nu numai), repară  prin regret profund și renunțare la păcat ruptura dintre el și Mîntuitorul lui.

Iuda, „ultimul de pe listă”, spre deosebire de coechipierul lui de mai-sus, planifică, deliberează, e creativ în chip malefic. Dacă Petru a fost reactiv, Iscariotul a fost foarte proactiv. Sunt cîteva similitudini între cei doi ucenici. Diferența majoră, punctul crucial e dat de turnura pe care o iau lucrurile după ce realizează că au „vărsat sînge nevinovat”. Dacă Petru revine la matca pocăinței și speranței, „cel cu punga” nu mai vede nimic. Orizontul lui e atît de întunecat încît doar strangularea-i mai rămîne ca remediu. Nu intrăm în dezbaterea dacă Iuda mai avea șansa reconcilierii, odată făcută profeția despre el. Părerea noastră e că da.

Cele două personaje „din amonte” au fost alese pentru a ilustra două posibilități extreme care stau la îndemnîna celor care trădează.

Realitatea contemporană evanghelică la români însă, ne oferă o a treia cale. „Nici-i albă, nici-i neagră!”. Calea căldicică, staționară! Sau cum anunțau cei de la Buletinul Hidrologic (ne plăcea la nebunie „Cotele apelor Dunării” 🙂 ): „Staționează: gheață la mal”. Cei care au trădat și care, vai Doamne, mai continuă, se fac că plouă. Adică merg mai departe. Nici tu plâns cu amar, nici tu regrete, nici tu abandon. Suicid nici așa…

Această a treia cale e cea mai perfidă, cea mai periculoasă, cea mai jalnică, vorba barzilaiului. Cu certitudine, o explicație din multiplele, e și această „a treia cale”… E calea celor „furișați la mesele de dragoste”, a „stîncilor ascunse”, a „pomilor tomnatici fără rod”…

Și „Lista lui Iuda” (epistolarul), un fel de Schindler al nostru, continuă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s