IUDA- Despre „niște” la puterea cincea (4): valurile turbate și spumegînde

„Sînt

niște stînci ascunse la mesele voastre de dragoste unde se opătează fără rușine  împreună cu voi și se îndoapă deabinelea;

  niște nori fără apă mînați încoace și încolo de vînturi

    niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, desrădăcinați

    niște valuri înfuriate ale mării care își spumegă rușinile lor

      niște stele rătăcitoare cărora le este păstrată negura întunerecului pentru vecie.”

Stînci ascunse, valuri înfuriate, stele hoinare, iată trioul de metafore „maritime” alese de Iuda pentru a contura portretul nerușinatilor intruși în Biserică.

De la fofilarea stîncilor nesimțite la banchetele de dragoste ale credincioșilor, pînă la etalarea învolburatelor pulsiuni  carnale, și încă cu furie, nu a fost decît un pas. Înrudirea maritimă dintre stînci și valuri, e una transparentă. Ba chiar și cu vînturile, dacă avem în vedere că acestea din urmă  cauzează apariția valurilor.

„Valuri”, „înfuriate” și „își spumegă” constituie trepiedul definitoriu al începutului de verset 13, unul care se pretează la o mică aprofundare semantică. Kumata vine de la kuo, rădăcină lexicală care semnifică o pregnanță, o umflare (asemenea friștii) a apelor întinse. Cornilescu a găsit de cuviință să folosească pentru agria (sălbatic, turbat, violent, impulsiv) echivalentul înfuriat. Și ca și cum agria nu ar fi fost suficient de sugestiv, Iuda a mai adaugat și epaphrizonta care se poate traduce prin a face spume asemenea celor din vomături. Un fel de emulsionare a patimilor scîrboase. Iuda a adăugat și agria tocmai pentru a evidenția lipsa de minim bun-simț a „valurilor”. Bulimia stîncilor face „casă bună” cu emulsionarea impulsurilor voluptoase.

De ce s-ar înfuria acești netrebnici cînd își exhibă instinctele primare, dacă ceea ce fac e natural, normal? De ce nu-și păstrează calmul? De ce se bat unul pe altul, asemenea friștii, pînă fac spume nu doar la gură, dar și la caracter? De ce simt nevoia unei astfel de reciprocități, de instigări? Să fie aceasta expresia gregarității de nestăvilit care a învins orice pudoare?

Păstrînd bunul obicei de-a corela Iuda cu 2 Petru 2, ce (nu) spune ultimul legat de aceste valuri? Și de ce? Ce completări aduce el față de Iuda? În ce măsură radiografierea acestei categorii de specimenuri de către fratele Domnului Isus se suprapune cu cea a lui Pavel, una făcută în mai multe contexte? Dar cu scroafa  care se tăvălește în mocirlă, metaforă deosebit de relevantă pentru textul nostru, una folosită de Domnul Isus?

Dacă dictatura în continuă extensie a homosexualilor, a transexualilor, a pedofililor și a tuturor altor filii și erezii se confirmă, atunci eticheta de valuri turbate și spumegînde le vine ca o mănușă tuturor acestora.

Din nefericire…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s