De ce cred eu că…? (partea 1)

Înainte ca să mă explic prin „De ce cred eu că…?”, aș dori să pun în oglindă cîteva lucruri, persoane, realități despre care pot afirma „De ce nu cred eu că…?” Contrastul ajută la cristalizare.

Eu nu cred că există vre-o  structură statală  în care relația individ-instituție (statală) să fie preponderent (și) democratică, în sensul pur al conceptului.

Eu nu cred că, indiferent de eticheta politică pe care o poartă un regim, tendințele dictatoriale și discreționare, într-o măsură variabilă,  sunt absente. Cu alte cuvinte, înclinația pentru cenzură, pentru deținerea informației totale este dezideratul ubicuitar al oricărei structuri statale.

Eu nu cred că, drept consecință logică a afirmației de mai sus, este absent mobilul administrării informației funcție de interesul adesea neortodox și în scop manipulativ.

Eu nu cred că, din nefericire, marii mase a receptorilor informației  îi este caracteristică cultivarea discernămîntului. Unul din motivele cele mai păguboase și puerile care explică o atare stare de fapt e  comoditatea.

Eu nu cred că în spatele celor mai multe structuri statale nu se află forțe malefice (cel mai adesea masonice), ca expresie a forțelor Întunerecului. Forțe fără frontiere!

Coborînd pe un palier mai palpabil, vreau să-mi exprim cîteva opinii legate de unele realități percepute ca aparținînd societății românești post-decembriste. În speță la starea națiunii evanghelice românești, cu predilecție la cea a baptiștilor.

Eu cred că tendințele concentraționale ale administrării puterii și implicit a informației, se mai manifestă pe scena ecclesială baptistă. Școlile formatoare de lideri (mai puțin de slujitori) perpetuă o astfel de paradigmă.

Eu cred că se fac eforturi susținute de scriere și mai ales de rescriere a unei istorii baptiste, demers care cel mai adesea e dictat de interese de grup.

Eu cred cu toată tăria că spiritul colaboraționist al multor clerici baptiști față de structurile statale ale serviciilor secrete, nu a murit. Ba dimpotrivă, pe alocuri e mai prezent…

Eu cred că în spatele unor actori-marionetă (aici pot fi numiți membrii de rînd) se  află conducători informatori, cei care au sarcini de a-i răsplăti pe diferite căi pe primii.

Eu cred că după entuziasmul și credulitatea naivă post-decembristă i-a urmat o stare de resemnare și lehamite la cei care înaintea revoltei din ’89 au fost pe baricade.

Eu cred că unii lideri de opinie, formatori de școală, unii care înainte de căderea lui Ceaușescu păreau că luptă underground, după, sub masca unei false și cel mai adesea nesincere lipse de curiozitate în a-și cunoaște Dosarul de Urmărire Informativă (renumitul DUI), ascund o suspectă indiferență. O nesinceră dorință de eschivare de la trauma descoperirii informatorilor. Argumentul gen: „Nu vreau să aflu, pentru că nu vreau să sufăr” e superfluu. Cum adică: au putut suferi oprobiul și urmărirea sub vechiul regim și nu pot suporta „Descoperirea vînzătorului” în condiții de libertate de exprimare?!? Oare așa au procedat și discipolii Mîntuitorului în Joia Mare, și încă la Cina Domnului?!?

Eu cred că există forțe de resuscitate a unor poli de influențare a scenei baptiste față de unele persoane mai mult decît compromise și controversate. Și cel mai adesea, această cosmetizare nu e făcută de cei în cauză, ci prin intepuși. Mai ales prin cei cu apariții publice  aievea sau în mediu virtual. Mă refer la tot ce ține de media virtuală (blog, Facebook, Twitter, ș.a.), de conferințe, de seminare, de apariții la diverse posturi de Radio și TV creștine. Legat de acest ultim atelier de coafare a realității, trebuiește remarcat ridicolul cu care se încarcă respectivele posturi în alegerea unor așa-ziși reporteri- marionetă. Întrebări oarbe gen „Așa-i că…?”, periatul invitatului cu superlative neacoperite de realitate, alocarea timpului de antenă invitatului într-o proporție uneori grotesc de mare, sunt doar cîteva din aspectele derizorii. Parcă s-au inversat rolurile!

În acest context deci, urmează să exemplific printr-un studiu de caz „De ce cred eu că…?”

În curînd!

-va urma-

2 gânduri despre „De ce cred eu că…? (partea 1)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.