IUDA- „Dar voi preaiubiților… așteptați îndurarea Domnului”

Aflîndu-ne în a doua mare parte/jumătate a epistolei iudaice, putem remarca cele două subcategorii de sfaturi pastorale ale autorului: prima se referă la relația „preaiubiților” cu ei înșiși și cu Divinitatea, iar a doua la relația „preaiubiților” cu cei dinafară. Această ordine în abordare are logica ei naturală. Nu se poate altfel!

Rămînînd pe palierul „preaiubiților”, se poate observa un oarecare decrescendo de intensitate al celor patru sfaturi: zidirea sufletască, rugăciunea prin Duhul, (auto)ținerea în dragostea lui Dumnezeu respectiv așteptarea îndurării Domnului.

Dacă începutul urării lui Iuda către destinatarii dintotdeauna și de pretutindeni ai epistolei era dat de îndurare, iată că spre finalul părții practice a scurtei lui depeșe, ea (îndurarea) se află ultima pe listă. Izul aparent al acesteia  aduce a relaxare, a diminuare a eforturilor, comparativ cu „zidirea sufletească” și cu „rugăciunea prin Duhul”, activități care de departe reclamă angajare, luptă, sacrificiu spiritual.

În încercarea de-a rămîne fideli abordării de pînă acum să încercăm să sondăm înțelesul primar a două cuvinte-cheie din finalul versetului 21: așteptați și îndurare (a Domnului).

Prosdechomenoi respectiv eleos sunt termenii uzitați de Iuda. Primul, un cuvînt compus (ca multe altele din greaca veche) e rezultatul dintre conjugarea lui pros (orientare înspre, interschimb) cu dexomai (manieră caldă, reciprocă, de primire a cuiva).

Pentru îndurare , Iuda a folosit eleos, ceea ce înseamnă milă, compasiune. Acum, dacă adăugăm detaliile din text („îndurarea Domnului”), sensul general al primirii călduroase și plină de compasiune față de cineva pe care îl exprimă „îndurare”, lasă loc celui specific: așteptarea caldă, nerăbdătoare a venirii Domnului Isus Christos. Primul sens se referă la relația interumană ce reclamă reciprocitate: ofer și aștept îndurare, compasiune, milă. A doua valență a îndurării se referă la acea așteptare „tensionată” a Revenirii lui Mesia , gen Estera cînd cu întinderea toiagului împărătesc sau cu cea a fecioarelor înțelepte aflate în expectația Mirelui.

De ce la începutul epistolei Iuda le urează destinatarilor înmulțirea îndurării, una (probabil) asemănătoare cu cea a uleiului de pe vremea lui Elisei respectiv cu înmulțirea pîinilor de către Isus, iar acum la final le cere cititorilor să-și facă partea ce le revine: să aștepte?

Este oare așteptarea Domnului lipsită de orice efort, de orice activitate creativă? Cu alte cuvinte, este ea o lenevire, o lipsă totală de angajare, un fel de dolce farniente?

Dacă nu, atunci ce trebuie să caracterizeze acest prosdechomenoi? Dacă menținerea unei stări de veghe, de „cu ochii-n patru”  e parte a acestei așteptări, alerta față de cine sau ce trebuie manifestată? Care e pericolul, dușmanul față de care trebuie avut grijă să nu se infiltreze?

Ce tangențe, dacă există, pot fi hașurate între așteptarea Domnului și tipologia servitorilor din toate pildele despre Împărăție, pilde din care se degajă o febrilă angajare și nicidecum o trîndăveală pînă la venirea Mirelui, Stăpînului?

Ce spune (în epistola-mamă, cea de-a doua, în al doilea capitol) Petru pe marginea acestui subiect: „așteptarea îndurării”? De ce alocă Petru o așa mare importanță acestui subiect?

Dar Domnul Isus?

Din ce perspectivă privește psalmistul (David, Solomon, Moise, Asaf, etc.) îndurarea/îndurările Domnului? Dar proorocul lacrimilor?

Dacă Iuda ne îndeamnă (implicit) să așteptăm îndurarea Domnului, mila Lui, bunătatea Lui, atitudine ce se manifestă în prezent, dar care se va concretiza plenar la a Doua Lui Venire, cum am putea noi grăbi manifestarea finală a îndurării Domnului?

Căci Petru are o vorbă: „așteptînd și grăbind…”

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.