IUDA- Despre coctailul numit compasiune-frică-detestare

Preaiubiților…

             de alții iarăși  fie-vă milă cu frică,

                                                urând până şi cămaşa mânjită de carne.”

 

Mustrare, smulgere și compasiune mantelată în frică și ură, iată cei trei pași (succinți) pe care Iuda  își îndeamnă cititorii să îi parcurgă. Acest parcurs e selectiv prin: „pe cei...”, „pe unii” respectiv „pe alții”. Nu se poate așa „la grămadă”! Se cere sensibilitate și specificitate. Cert e că destinatarii epistolei trebuie că erau echipați, „specializați” pe diverse paliere, funcție de problemele cu care erau confruntați.

Interesantă această asociere de „ingrediente” din cel de-al treilea sfat/poruncă: compasiune, frică și ură. La origini ele apar ca: eleate, phobo respectiv  misountes. Eleate vine de la eleeo. E acea milă pe care Dumnezeu o manifestă față de om în cadrul legămintelor. Phobo e un fel de fugă în panică. De la misountes se trage a detesta, a urî. Compasiune și panică amestecate cu detestare, iată ce elixir le sugerează Iuda destinatarilor lui să folosească .

O paranteză necesară și semnificativă:  să nu uităm că toată această parte de praxeologie face parte din arsenalul chemat să-l folosească „preaiubiții” în lupta cea bună a credinței, cea pentru care s-a văzut constrîns Iuda să opteze în detrimental scopului avut inițial: „mîntuirea de obște”.

În primul rînd, există vre-o logică în ordonarea acestor trei ingrediente: compasiune, frică dusă la paroxism respectiv ură? Față de cine erau chemați preaiubiții lui Iuda să-și manifeste aceste trăiri emoționale? Cu alte cuvinte, cine erau acei „alții”? Dinăuntrul sau dinafara Bisericii?

Apoi, ce legătură există între eleos (îndurare, după Cornilescu) și eleate/eleeo (milă, în viziunea vechiului preot orthodox)? Era nevoie primordial de o anume îndurare a lui Dumnezeu pentru „preaiubiți” pentru ca (doar) apoi să poată face parte din ea și altora? Să fie oare vorba de principiul de care amintește Pavel în epistolele lui, acel „measure for measure”?!? Adică de mîngăierile, îndurarea și orice altă binecuvîntare ți s-a făcut parte, să faci parte și altora?

Care e „teologia” lui Christos și a lui Pavel pe segmental compasiunii, al milei? Ce spun  Scripturile în general raportat la milă și în particular la relația milă-judecată?

Dacă mila, compasiunea e un sentiment (pardon, un act de voință deliberat consimțit), cum poate ea face  casă comună cu panica de care amintește Iuda că trebuie să acompazieze o așa de înaltă virtute ? Există sau nu un paradox în această stranie asociere: milă-frică? Și dacă da, cum poate fi el, paradoxul, rezolvat? Ce mister îl poate rezolva? Să aibă psalmistul vre-o soluție la această dilemă? Dacă da, care ar fi ea? De ce alte astfel de asocieri „bizare” mai dăm în Biblie?

Și la o adică, de ce ar trebui să le fie frică creștinilor atunci cînd se aventurează într-un astfel de parcurs periculos? Care e potențialul risc de care trebuie să țină cont? Este frica unealta, intermediarul, mijlocul dintre milă și ură? Tangențial atins subiectul frică, la care gen ne trimite fratele Domnului?  De ce trebuie avut în vedere frica sănătoasă (cea de Domnul) și nu cealaltă, cea de oameni? Scuzați pentru a nu știu cîta oară întrebările „oarbe”! 🙂

Și-n fine, ca a treia treaptă a acestui trepied, pînă unde trebuie dusă frica? Sunt frica și ura complementare sau contradictorii în acest proces/luptă? Iar ca lucrurile să nu pară prea simple, care e limita pînă la care trebuie mers pe acest itinerar numit ură, detestare? Trebuie detestat păcatul sau păcătosul? Cînd trebuie doar primul și cînd  amîndoi?

La ce ne trimite fraza „urînd pînă și cămașa mînjită de carne„? Nu suna mai logic „cămașa mînjită de sînge”? De ce carne și nu sînge? Care-i tîlcul? Nu s-a strecurat cumva o greșală la Iuda? Despre ce carne e vorba: de carnea jertfită idolilor sau de carne ca trup propriu, firesc, cel cu porniri animalice, idolatre? Ce anume reprezintă cămașa? Ce poate fi pînă la „cămașă” și trebuie urît? Sau cu alte cuvinte, a urî (păcatul/păcătosul) e un proces? Și dacă da, cît ține el? Ce spune Isus, fratele Cel Mare a lui Iuda, pe tema urîrii ca fenomen?  Care e similitudinea dintre ce ne spune Iuda despre ură și un text precum cel din Evrei 12:4 sau ce ne spune psalmistul pe aceeași temă?

Care e palierul similar din secțiunea practică din a doua scrisoare a lui Petru, epistolă recunoscută ca fiind epistolă-mamă pentru Iuda? Care sunt diferențele și/sau similitudinile dintre cele două depeșe?

Dacă e să-l sorbim până la ultimul strop coctailul milă-frică-ură cred că avem o mică problemă. Nu de alta, dar cu compasiunea nu e nici o problemă căci e dulceagă, plăcută, dezirabilă. Mai greu e cu ingerarea și asimilarea ultimelor două!

Oricum, să toastăm și succesuri să ne urăm! 🙂

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s