„Eu mă cred..” ca idee în sine

Nu (prea) cred că ideile, în sinea lor, sunt neutre. Din mai multe rațiuni.  Dar cel mai important motiv e cel moral.

Pe piața patologiei socio-psihiatrice începe să se vîndă și vînture tot mai agresiv o idee  pseudo-compătimitoare a transexualilor, și anume că „Eu mă cred …” ea, spre exemplu. Și ca atare „Vă rog să aveți milă de mine cînd mă dezbrac în vestiarul fetelor, cînd mă duc să fac un duș cu ele în cabină, sau cînd vreau să mă urinez în același WC.” Milă, compasiune, înțelegere?!?  În vecii vecilor, șohan!

Și să nu uităm: această drăcovenie a fost nu doar îmbrățișată, dar și legiferată de chrislamistul Hussein Barak O.! Cel pe care nu îl interesează „daunele colaterale” ale majorității, cea în care recent a fost inclusă și o distinsă mamă (democrată) din Georgia nord-americană, mamă a căror fete au fost profund traumatizate cînd un nemernic minoritar care a dat buzna peste ele în vestiar.

Dar să revenim la „Eu mă cred...” ca idee în sine.

Ce ar spune un psihiatru neînregimentat politic și financiar, unul cu capul pe umeri, despre:

Unul care se crede Prince-ul înviat din moartea-i recentă, și care ar începe să dea (cică) concerte? Sau unul care se crede Michael Jackson renăscut ca pasărea Phoenix din cenușa-i pedofilă? Sau unul care se crede Freddie Mercury înviat și vindecat totodată de SIDA?

Unul care se crede Stalin-tătucul-criminal care face să răsară soarele odiosului comunism de la Răsărit? Sau unul care se crede  Fuerer-ul celui de-al treilea Reich revenit împreună cu a lui Evă Brown pentru a reinstitui dominația rasei pure? Sau unul care se crede Napoleon încercînd din nou să cucerească Rusia, cea de care îi e atît de frică Occidentului încît nu mișcă-n front?  Sau unul care se crede Ludovic al XIV-lea, Regele -Soare sau Ludovic cel Mare, prichindelul ajuns pe tron la nici șase anișori? Sau unul care se crede… Și puneți Dvs. după cum vă place, pe orice alt lider politic mai mult sau mai puțin despotic, mai mult sau mai puțin înțelept, mergînd retrospectiv pînă în vremurile străbune…

Unul care se crede Billy Graham, Martin Loyd-Jones, John Stott, C.S.Lewis, Karl Barth, Luther, Augustin, Pavel din Tars, Petru, Daniel, Solomon, sau chiar primul Adam. Că despre al Doilea Adam revendicat nepermis și blasfemiant de prea mulți, e plină Lumea.

Chiar dacă am forțat nota listării acestor aberații (ipotetic) revendicate , ceea ce am vrut să reliefez e absurdul, nocivitatea acestei revendicări „Eu mă cred…”.

Eu mă cred…” nu este un scut al minoritarului, ci o baionetă a obraznicului, un iatagan al impertinentului. „Eu mă cred…” nu e nici măcar marca unei skizofrenii, caz în care toți transgender-ii ar trebui internați la Spitalul 9. „Eu mă cred…” e vîrful de lance al  nesimțiților, al celor care „își spumegă rușinile”, al celor îndrăciți efectiv, față de care, dacă nu se va lua atitudine, va îndobitoci marea masă de „neutri”.

Pasivitatea noastră față de o asemenea enormitate ne face pe toți responsabili de ceea ce va urma.

Și-ar fi păcat… 😦

Iată de ce „Eu mă cred …” , ca idee în sine, e repugnabilă din start și în totalitate!

Anunțuri

2 gânduri despre „„Eu mă cred..” ca idee în sine

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s