Țuțu, sau despre un PS la PS

Acum că ecoul pașilor lui Filip Fărăgău se pierd la asfințit, îmi vine în minte o omisiune. E cea legată de lista plecărilor premature și nedorite de către mulți dintre noi (irisenii, dar nu numai) la Domnul.

În PS-ul articolului „Despre (unii) morți numai de bine”, pe lîngă Viorica lui Remus Pop (răpită tot de o boală de sistem-leucemie , ca să fiu exact); pe lîngă nepoata fratelui Cordoș , „bătrînul” de pe Doinei, secerată de mola hidatiformă care a evoluat spre coriocarcinom (nepermis de neprevenită post-partum, prin neverificarea atentă a integrității placentei); pe lîngă moartea extrem de precoce și rapidă (prin carbonizare) a Magdalenei I, una din multele fete ale familiei Chiș A.; pe lîngă aceștia și alții, l-am uitat și pe Țuțu.

Scuze tuturor!

Poate că unii (tinerii în speță) se vor fi întrebat în sinea lor: dar cine-i Țuțu?

Țuțu e numele de alint a lui Cuibus Valer. „Prietenii (Flori, Miri, Lavi, Alex & Flavi-n.a.) știu de ce!”

Eram vecini din pruncie alături de frații lui mai mari: Adi și Mircea. Ai mei, cu Cheța și Nelu (părinții lor) se știau „de-o veșnicie”. Bunicii noștri de și mai mult! 🙂

O paranteză tristă și „nedumenitoare”: n-am înțeles niciodată de ce din familia Cuibușeștilor, Cel Atotștiutor și Suveran a îngăduit să rămînă patru văduve (Cheța, Lenuța, Flori și soția lui Mircea) și atîția orfani?!?  Și nici ordinea plecării lor: Țuțu, Nelu, Adi respectiv Mircea. Sper să nu fi greșit ordinea. Oricum în veșnicia viitoare poate vom afla rațiunea Lui. Dar pînă atunci…

Cine nu-și mai aduce aminte de excursiile de 1 Mai și 23 August pe la Cheile Baciului, prin Fînațe (la faimoasa rezervație naturală națională de narcise și la Glimei), pe la Mărgău (satul așezat pe-o vale, între culmile Apusenilor, care atunci cînd se înfoia, nici cu cel mai bun ARO nu puteai ajunge la destinație), și de prin multe alte locuri feerice ale Transilvaniei noastre dragi, unde noi irisenii ieșeam adesea?!? Țuțu era nelipsit. El făcea (o bună parte din) atmosferă! Șugubăț adesea, surprinzător nu de puține ori, cu casetofonul lui cu cele mai noi aparții muzicale, Țuțu făcea antren.

Cine nu-și mai aduce aminte de duminicle dintre biserici de la „Clujana”?!?? Aici e vorba de timpul dintre cele două servicii ale Adunării Bisericii Iris cînd mergeam la fotbal. Era o listă faimoasă începînd cu Nelu și MirceaTonea , Liviu Codreanu și nepotul lui (Lorin), Nelu Bogati, frații Chiș (Nicu și Gusti-ultimul de temut și renumit pentru intrările la gleznele noastre), Dan Gădălean, Sisi Silaghi, Hurducașii (Ghiță și Nelu) cu al lor cumnat Viorel O., o reală sperietoare pentru orice atacant. Doar „assasino” (cum era denumit de spanioli Dinu de la Dinamo vremurilor comuniste pentru grosolănia faulturilor lui) îl mai întrecea. Ce să mai zic de Nelu Pușcaș, Dănuț Rusu, Remus Pop, Gyuri Szabo, Marius Cuibus și  alții cu care, că era timp geros (în bazinul de înnot care era gol), că era mai cald afară (pe zgură sau uneori pe gazon) noi băteam mingea?!?

Dacă cineva era expert în regia technică de emisie a muzicii creștine de calitate la Iris, acela era el: Țuțu! Și acum îmi amintesc cum promova casete cu Mihaela Oancea cea nouă, cea convertită. Hei, old-boys! Vă mai amintiți de renumita cîntăreață din Tîrgoviște, cea care în 1975 a ieșit prima la ”Steaua fără nume” de la TVR, și care pe la mijlocul anilor ’80 a trecut la Domnul (sic!), în sensul că (asemenea multori copii de pocăiți care în tinerețe risipesc tone de binecuvîntări votînd cu lumea) s-a pocăit. Țuțu a fost acela care a promovat-o  pe Mihaela la Iris!

Cîte și mai cîte (momente fericite) nu îmi vin în minte despre el…

Dar…

Dar pentru există un tragic „dar”, nu pot să nu rememorez discuțiile purtate cu el despre abominabila indiferență și iresponsabilitate a unor factori medicali din acea vreme cînd normele de asepsie și antisepsie erau atît de nerespectate. „Pe aceleași vremuri” (de coșmar pentru mulți de azi- mă refer la tineri), seringa și acul nu erau de unică folosință, ci de „enșpe mii de folosințe”. În mediul rural, dar nu numai (inclusiv la dispensarul din Iris) nu de puține ori se refierbea acul și seriga de sticlă și metal într-o crăticioară pe soba din sala de tratamente înfășurate adesea într-un tifon. Nu știu dacă și tifonul (în sărăcia cruntă de atunci) era „reciclat”, dar seringa și acul, sigur! Nu știai niciodată, cînd mergeai la stoma pentru o plombă sau extracție, dacă freza sau acul pe care se pompa anestezicul erau sterile „după norme”. Așa se face de trist că Țuțu s-a ales după un timp oarecare cu un virus. Nu cu cel HIV, cu Ebola sau cu Zika. Nu existau (!?!) și/sau nu se știa de existența lor atunci. Apropos: nu cred în teoria conspirației confrom căreia americanii i-ar fi „fabricat”. Cert e că Țuțu a căpătat „o boală de seringă”, cum mai era denumită popular Hepatita C.

Insidiuos dar sigur, nedureros la început dar fatalmente la sfîrșit, ficatul lui s-a îmbolnăvit de tot și grav. În anii ’80 pe final, nu se știa și nu se putea trata ca și azi această boală cronică. Cert e că noi cei din jur mai speram în miracol. Ca să nu mai zic de Flori și de Țuțu. Pînă acolo a mers nădejdea lor că în Augustul lui  ’94 Flori s-a încumetat să-l ducă cu Dacia lor albastră sau cu Renault-ul combi (nu-s sigur) la Ambasada Marii Britanii din București pentru obținerea vizei pentru tratament. Miracolul strîngerii de fonduri pentru viitorul (dar neatinsul) tratament pentru Țuțu de către coreligionarii noștri dragi din Regat, este o altă poveste.

Trist este că în aventura lor spre București, a apărut momentul Bușteni-Sinaia. Evoluția stării lui a fost fudroaiantă, fapt ce i-a obligat pe cei doi soți să facă drum întors la Spitalul Județean din Brașov.

Eram cu cei de la BEE International, în frunte cu reputatul Ralph Alexander, și alături de Beni F. (de la Istoria Binecuvîntării), Adrian P. (de la Editura Logos), George V. (de la E.E.) și Eremia R. (de la RVE București) într-o excursie de studiu în Israel. Tocmai aterizasem pe Otopeni din avionul de Tel-Aviv, că Nora l-a și sunat pe Beni despre urgența orei: mormîntarea lui Țuțu!

Nu mi-a venit să cred! Anticipam, dar nu atît de repede…

După o așa îmbogățire ca itinerarul conceput de profesorul doct în ale Vechiului Testament în Țara Sfîntă, telefonul a picat ca o bombă a cărei efect întîrziat și azi îl resimt unii dintre noi.

Ce doream să reamintesc cu toate aceste detalii oarecum particularizante, este că „Despre (anumiți) morți, numai de bine!”

Cu condiția să trăiască și să moară în Domnul!

Țuțu, a fost unul dintre…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s