IUDA- În sfîrșit la final !

De aici, din prag final, o privire retro asupra Epistolei lui Iuda ar putea aduna cîteva reflecții conclusive.

În contextul convertirii epistolarului  de la necredința în fiul lui Iosif și Maria (de fapt fratele lui mai mare), la credința în Christosul lui Dumnezeu, Iuda ne oferă acel model de credință genuină care merge pînă la capăt. Și anume pînă la finalul luptei bune pentru credință.

În contextul în care un alt frate a lui Isus (aici e vorba de epistolarul Iacov) s-a centrat pe importanța transpunerii în concret a credinței creștine, Iuda vine și ne oferă dimensiunea militantă a vieții de credință. Descrierea in extenso a dușmanilor de credință (nicidecum de clasă 🙂 ) veșnic contemporani creștinismului, veșnic puși pe derută, e una ce impresionează.

În ciuda existenței unei schițări a structurii cărții, am considerat că locul abordării technicizate ar putea fi luat de reflecții și impresii…

Modestia lui Iuda ca frate biologic a lui Isus, una concretizată prin ecusonul pus pe reverul personalității sale prin acel „rob a lui Isus Christos”, nu ar strica să ia locul multor abrevieri folosite de mulți dintre clericii contemporani ca atuu al autorității lor teologice.

Afecțiunea pastorală exprimată prin acel cald „preaiubiților” face din Iuda un apostol „mai uman” (sic!) comparativ cu cei care-și privesc confrații în credință glacial, superior, de la înălțimea amvoanelor.

Flexibilitatea în modificarea scopului cărții/lucrării funcție de urgența și importanța momentului n-ar strica să-i acompanieze și pe cei „încremeniți în proiect”, în cel al agendei personale care nu ține cont „de unde bate vîntul” ereziei.

Radicalizarea îmbinată cu obiectivitatea în descrierea dușmanilor credinței nu ar trebui să-i inhibe pe cei care fac din corectitudinea politică un semizeu.

Plasticitatea limbajului lui Iuda ( a se vedea multitudinea de metafore folosite în descrierea intrușilor în organismul Bisericii) e una evidentă și relevantă. Adevărul conform căruia „o metaforă face cît o sută de cuvinte” se adeverește și în cazul epistolei iudaice.

Intransigența îmbinată cu o fină ironie transpiră din analizarea detailată a scrierii. E vorba de o ironie acompaniată de condescendență.

Asemănarea lui Iuda cu Isus în proferarea „Vai-”-ului e un alt detaliu ce nu poate fi ignorat în depeșă.

Apelul la surse necanonice (aici ne referim la profeția lui Enoh) nu ar trebui să ne sperie sau să îl condamnăm, atîta vreme cît el se înscrie în scopul și spiritul cărții.

Respectarea unui tipar gen sandvici (Iuda începe și termină cu preaiubiții, pentru a aloca miezul consistent al epistolei pentru ereticii vîrîți în Biserică) e alt aspect ce ne încîntă la Iuda.

Încheierea luminoasă e ultimul aspect care ne-a iluminat atenția, aspect dezirabil care n-ar strica să fie prezent în mesajele multora prea înclinați spre judecăți, negativism și pesimism.

Așa că „Fiat Lux!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.