„Altă întrebare!” adresată domnului Țuțuianu: pe cînd cu Sebi?

Parlamentarul vremelnic, pesedistul Țuțuianu, care din nefericire are și funcția de șef al Comisiei de Control al SRI, intră în„ trombă cu aplombă” pe culoarul chemărilor (cică) la raport a tot felul de demnitari și funcționari cu funcții înalte în stat.

L-a chemat la o audiere maraton de 7 (ȘAPTE) ore pe actualul șef SRI Eduard Hellvig. Mai are în planul de directive stabilit de știm noi cine să îl cheme „la ordine” și pe predecesorul acestuia, cel aflat la Washington pe post de ambasador. De Liviu Maior e vorba. Nu vor scăpa „urecherii” nici Coldea, nici Băsescu, probabil nici Codruța K..

Dar pentru numele lui Dumnezeu (o spun foarte serios și cu reverență), de ce nu e chemat în primul și-n primul rînd Sebi cel Frumos și „pretinu” său de cătăramă, Ponta?

Cu Ghiță și cu Victoraș trebuia început totul!

Să înțelegem că ei sunt așii din mînecă pe care îi veți scoate la final, după ce îi veți audia pe toți ceilalți în baza „zvoniadei” marca Sebastian Ghiță?!?

Pe aducerea întocmai și la timp, în regim de maximă urgență (mai ceva ca faimoasa Ordonanșă de Urgență din marția neagră a fragilei noastre democrații), trebuia să vă focalizați energiile. Pe hoțul, excrocul, pungașul, cameleonul de Ghiță am fi dorit să-l vedem cît e de breaz, onest și transparent în fața comisiei conduse efemer de domniile voastre.

Așadar stimate domn parlamentar, canalizați-vă energiile ca partid pe prinderea și aducerea în fața justiției a urmăritului prin interpol originar din Ploiești.

Sau doriți cumva să „o întoarceți ca la Ploiești” în cazul Sebi ?!? 😦 Dacă știți (probabil) unde se află, aveți cumva intenția de-al blinda cu argumente și declarații rezultate din audierea celorlalți, astfel ca atunci când îi va veni rîndul să iasă basma curată?!?

Dacă da, atunci „Curat murdar!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s