Cînd darul bate diploma ?!?

Nu negăm valoarea educației formale. Nu subapreciem ceea ce e demn de apreciat: sudoarea neuronilor! Dar nici nu supraevaluăm diplomele neacoperite de caracter , așa cum ne dădea să înțelegem unul dintre interlocutorii emisiunii „Între Scriptură și Ziar” nu demult transmise.

Dar experiența a dovedit-o că uneori (atenție: nu generalizăm!) darul bate diploma.

Pe marginea a două sau chiar trei situații care s-au petrecut aievea cu cîteva decenii în urmă în urbea de pe ambele maluri ale Someșului Mic vrem să zăbovim.

Se întîmpla în cadrul Atelierului  Mecanic a nu mai puțin renumitei intreprinderi socialiste producătoare printre altele a renumitului Faringosept. De „Terapia” e vorba. S-a întîmplat ca la un moment dat să conlucreze mai mulți meseriași dăruiți de Dumnezeu cu un simț al proporțiilor și realizabilului pe același proiect. Odată a venit un inginer cam plin de sine, unul de la proiectare cu un plan, cu o schiță de proiect mai degrabă, care cu un ton apăsat le-a zis „băieților” că neapărat trebuie pus în practică. O altă secție depindea de realizarea întocmai și la timp (renumită frază comunistă!) a respectivei piese. Cînd strungarul nostru dăruit de Dumnezeu a luat planul și l-a survolat dintr-o privire i-a spus respectivului inginer proiectant cu un sobru „nu se poate!”. Cu alte cuvinte nu era realizabil. La care inginerul fălos: „Cum nu se poate? Trebuie să se poată!” „Tovarășu inginer (că atunci toți era tovarăși: unii mai egali ca alții): nu se poate!” Cel cu diploma universitară dă-i și dă-i că trebuie, că producția nu poate stagna, și multe alte baliverne comunist propagandistice. La care, la finalul răbdării, meseriașul nostru care deși era strungar  avea și darul providențial în ale mecanicii fine, i-a spus-o verde-n-față: „Nu merge!”. Fratele-strungar (că se purta și se poartă apelative gen „fratele-inginer”, fratele-doctor”, fratele-președinte”) repara inclusiv faimoasele ceasuri de mînă „Atlantic”- Made in Switzerland.  Își mai amintește cineva prin ce mijloace de contrabandă erau aduse în țară acestea? Prin marinarii constănțeni! Căci pe atunci nu exista DNA, DIICOT sau alte „binomuri”. 🙂

Revenind la dialogul înfierbîntat dintre tov. ing și tov. strungar, ultimul a început băbește să îi explice primului de ce nu poate fi transpus în practică ceea ce a fost conceput (teoretic) la „Proiectare”. La final inginerașul nostru a plecat capul smerit și s-a întors la machetă și la planșă să refacă proiectul. A fost doar o mică mostră de cum poate uneori darul înnăscut să bată abstractizarea unui proiect.

La ceva vreme după, dar acum în alt context industrial, principiul s-a repetat. Cu riscul de a fi prea specific (adresîndu-mă clujenilor), m-aș referi la un caz care s-a petrecut între două instituții socialiste: ICPIAF  – INSTITUTUL DE CERCETARE SI PRODUCTIE PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARA SI FRIG  și un alt institut: Institutul Politehnic din Cluj. Un prof de la Facultatea de  Mecanică care se cunoștea bine cu directorul ICPIAF-ului, l-a rugat ceva neobișnuit pe acesta din urmă: dacă ar putea să-l ajute într-o problemă cam spinoasă, să nu-i zicem umilitoare. În fapt era vorba de repararea unei mașinării din cadrul Atelierului de Producție a IPC (Institutul Politehnic Cluj). Era ceva mai complicat, mai neobișnuit. După ce toate capetele luminate din Politehnică și-au stors neuronii fără succes, la final au apelat la cei de la ICPIAF. Acolo lucra un tip a cărui poreclă aduce ceva din comportamentul lui. Se numea Sisi. Atenție, Sisi nu Fifi! Ultimul era cel din Amadeus, tot așa unul zburdalnic. Sisi al nostru avea o regulă de care și azi, la o vîrstă apreciabilă, nu se putea dezbăra: veșnic întîrzia. Nu doar la servici, cînd de multe ori venea după director, dar și la tren, la autobuz sau la alte întîlniri. Dar ce era a lui era a lui: avea o minte brici. Cred că de aceea directorul lui nu l-a penalizat niciodată. Unde era ceva de reparat vre-o linie tehnologică prin țară, în industria alimentară (București, Galați, Tîrgu- Mureș, Iași) cine era trimis să repare problemele? Sisi!

Țin minte că din multiplele lui deplasări venea pe la noi (care aveam atunci ca și acum,șase copii care mai de care) și ne aducea cîte ceva din rarisimele anilor comunismului: ciocolată, unt, salam de Sibiu, cafea, banane ș.m.a. Odată a sărit  gardul de lîngă Ambasada SUA din București la un „șop” de unde numai pe dolăroi puteai cumpăra. Și lui i-a reușit cu lei!

Revenind la situația inedită ICPIAF- Poli, Sisi cel breaz și smart merge să vadă despre ce era vorba. Era ceva similar, la o scară mult mai redusă, cu relația David-Goliath. Fără prea multe introduceri Sisi s-a apucat de treabă. A luat-o băbește, adică pe fir: de la efect la cauză. Nedorind să plicitism cititorul cu prea multe detalii, vom spune doar că după o muncă de sisif, Sisi cu ajutorul Domnului a reușit să pună mașinăria „pe picioare”. De remarcat ca și în primul exemplu cu strungarul, și electrotehnistul nostru de Sisi era cu frica lui Dumnezeu, adică pocăit.

Mare le-a fost uimirea „înțelepților ” politehniști cînd au văzut de ce este capabil Sisi. Pînă acolo a mers recunoștința profesorului-șef de catedră că i-a promis lui Sisi că „îl bagă la facultă” (Mecanică) pe gratis, adică fără examen! Și pe vremea aceea nu era la îndemîna oricui să intre la Poli fără examen. Mă refer la omul de rînd, nu la „fii de baștani”. Și modest cum era Sisi, a refuzat oferta… Avea o filozofie de viață care nu l-a trădat niciodată: „Meseria, brățară de aur”.

Că a rămas credincios și la „bătrînețe” acestui principiu nu încape vorba. Purtîndu-și trupul atletic (joacă tenis ca un holtei și la 62 de ani!) pe meleagurile americane, pot certifica că Sisi nu se dezminte.

Cineva, nu spun cine, a avut un echograh care a fost „refurbished” (cică reparat) de enșpe mii de ori de firme de prestigiu. Firmele de fapt doreau să stoarcă bani din orice. După ce mașinăria a făcut multe drumuri proprietar-firmă specializată, la final, cel ce se „încălțase” cu echograful peticit ce și-a zis?!? „Hai să încercăm cu Sisi!”. Zis și făcut.

După ce „Bețaleel de Ohio”, căci așa l-am poreclit pe Sisi, a luat-o metodic, fără absolut nici o documentație technică a aparatului, din treaptă-n-treaptă pe calea simptomelor, a ajuns în final la cauză. O cauză/etilogie pe care marii ingineri de la firme de renume (inclusiv GE) nu au dibuit-o. Sărmanul proprietar al echografului era să-și bage cîteva mii de dolari (și fără prea sigure garanții) în ceea ce avea să se dovedească un fleac, o mică disconeție al DC/DC power suply.

Noroc de la Dumnezeu!  Pardon, inspirație de la Cel de Sus atît pentru posesorul aparatului cît și pentru Sisi, că și acum echograful merge strună.

Și iac-așa am încercat să ilustrăm cum uneori „darul bate diploma”!

Anunțuri

2 gânduri despre „Cînd darul bate diploma ?!?

  1. Dragă Barthimeu…,,poveștile astea ” adevarate chiar mi-au mers la inimș .
    Ar trebui să zici;-VA URMA .
    Verifică bine ,,în arhivă ” musai că mai ai pe acolo astfel de povești …(un fost strungar știe ăi el ceva din ceea ce ai povestit).
    Nu pot să nu-mi exprim durerea că pe aceste plaiuri mioritice oameni de genul acesta nu prea au fost și poate nici acum nu sunt apreciați.

    1. Mitică dragă,
      Traista cu povești (adevărate) mai trebuie răscolită din cînd în cînd. Nu prea des ca să nu facem prea mult praf! 🙂 e folositor și pentru generația noastră , dar (poate mai ales) și pentru generația „milenială” cum le plac unora să numească generația tînără.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s