Despre un tufă-împărat, din întîmplare, cîini și curve

Rar se întîmplă ca în persoana unui rege să se coaguleze atîtea caracteristici negative ca și în cazul lui Ahab (care înseamnă- funcție de context- tată, frate sau unchi).Ahab a fost Regele Regatului de Nord (Israel) dar și soțul nu mai puțin celebrei Izabela (care numai puritate morală-ca semantică a numelui ei- nu înseamnă).

Din păienjenișul de fapte și întîmplări în care s-a încolăcit acest Ahab, le-am ales pe cele din titlu. Deși, trebuie să recunosc,am fost atras de mai multe atribute extrase din caracterul și comportamentul lui, dar mai ales de răutatea lui. Biblia ne spune că a fost mai rău ca oricare din predecesorii săi (inclusiv mai rău decît Omri, tatăl lui), culmea răutății fiind mariajul cu fiica regelui sidonian Ethbaal (ce semnifică aplecare spre idol, idolatrie). Iată cum un rege evreu cu bună știință intră într-o mrejă a idolatriei.

Împăratul-tufă

Nu se știe exact originea expresiei „Tufă de Veneția” (deși se vehiculează două posibile origini), dar cert e că această etichetă i se potrivește „minunat de nefericit” regelui evreu aflat în colimatorul nostru. Că nu a avut „șira spinării” în materie de moralitate, o dovedește exemplar post-faza cu proorocii lui Baal respectiv cea cu ogorul lui Nabot.

În loc să se arunce cu fața la pămînt în semn de închinare înaintea lui Yahwe pentru minunea cu aprinderea jertfei udate din belșug (împotriva oricărei logici omenești), gest pe care-l făcuseră toți ceilalți conaționali respectiv  în loc să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru ploaia venită în sfîrșit după mai bine de trei ani de secetă, pămpălăul de Ahab îi dă raportul scorpiei de Izabela. Un raport pe invers. Nu cele două două minuni, ci moartea proorocilor de doi bani ai nevestei îl ardea la degete.

Vecin cu regele, Nabot avea o vie care a fost spinul din coasta lui Ahab. Era „pofta ce-a poftit” hămesitul de rege. Dominat de instincte puerile, jucînd un teatru de doi bani (vezi mutra lui smiorcăită, trîntitul lui isteric în pat, ș.a.), regele-tufă se văicărește bestiei de Izabela că Nabot ține morțiș la un principiu biblic: neînstrăinarea moștenirii. Neavînd inspirație proprie, o importă pe a nevestei. Una diabolică. Bazat pe dictonul „așa vor mușchii mei” (pardon, a nevestei), Ahab în loc să împrumute cuvintele nevinovatului Nabot („Să mă ferească Dumnezeu să…”) se lasă vîndut (vorba lui Ilie) răului, mai exact lasă frîiele deciziei pe mîna Izabelei și a oamenilor de nimic. Lamentabil !

Împăratul-din întîmplare

Iosafat, un împărat de altfel bun (pe ici pe colo) a lui Iuda, se raliază cu împăratul rău de Ahab pentru a lupta împotriva Siriei. Lăsînd la o parte detalii precum întrebarea pe Domnul dacă să meargă la luptă sau nu, o căutare prin prooroci (Mica versus lumea proorocilor falși) sau faptul că nu au fost suficienți doi profeți veritabili  contemporani (Ilie respectiv Mica) pentru a-l „pocăi” pe Ahab, să ne oprim asupra momentului crucial/fatal al evenimentului. Și anume asupra ideii profund neinspirate a lui Ahab de a se da drept altul. Ca o culme a tragicului destin de care a avut parte, Regele Israelului nu doar cu ocazia ultimei lui bătălii s-a dat drept altul, ci toată viața lui. Acu, la începutul sfîrșitului, a fost doar ultima furcă în carul personalității lui. Vine la Iosafat și-i sugerează să fie el însuș (adică să rămînă îmbrăcat în straiele împărătești) iar el avea să se dezbrace de onoarea regească (marcă a fricii de care era stăpînit) pentru a se îmbrăca cu hainele omului de rînd. Naivul de Ahab a crezut că pe Dumnezeu (care-i vorbise cu o zi înainte prin Ilie că va muri) îl poate fenta. Scriptura ne spune că regele Siriei dăduse ordin soldaților lui să nu aibă în vizor pe nimeni, ci toți să se uite după Ahab. Nimic despre vreo referire la Iosafat. Textul biblic , așa ca fapt inedit, menționează că „un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoşei. ”. Probabil (părerea mea) la încheietura stîngă a acesteia, așa ușor la nivelul arterei subclavii. Ei, să fie! Chiar acolo și din întîmplare?!?

Cîinii și curvele

Ahab, eroul nostru de pomină a sfîrșit-o după cum a trăit. Chiar dacă a avut o sclipire sinceră de pocăință, per ansamblu viața lui a fost una hidoasă. Și moartea la fel. Că nimic nu e la întîmplare, că nu există un cuvînt ieșit de la Dumnezeu care să nu se întoarcă la El cu rod (unul extrem de amar în cazul lui Ahab), iată că proorocia lui Ilie despre sfîrșitul eroului nostru se împlinește ad lliteram. Ba chiar cu un surplus de gravitate. Dacă în iazul Samariei cîinii au lins sîngele inocentului Nabot, în cazul lui Ahab autorul cărții 1 Regi 22 mai adaugă un detaliu: curvele și-au făcut toaleta alături de cîini în aceeași apă. Asta da asociere: cîini-curve!

Ahab a fost și una și alta… 😦

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s